Propaganda basista pare mai vivace si mai determinata ca oricand in sustinerea si propagarea planetara a enormitatii potrivit careia in Romania are loc o lovitura de stat. Iar USL, care in sfarsit pare a se misca articulat, are niste comunicatori de toata jena. Ca observator la circul asta politic sinistru, plin de cuvinte mari si de eroi populari, fac eu minimalul efort de a lumina oamenii rationali, cei care vor sa si treaca prin filtrul gandirii cuvintele inainte sa le arunce in eter pe gaura gurii.
Conform Dictionarului Enciclopedic, “lovitura de stat este o actiune rapida, care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea prin forta a puterii politice in stat de catre persoane sau grupuri de persoane'. Daca nu e suficient de clar, hai sa vedem ce zic si altii, la care se plang constiintele bugetofage abuzate. “Lovitura de stat (din franceza coup d’État) sau puci (din germana Putsch) se numeste o rasturnare brusca si neconstitutionata a puterii legitime a unui stat, impusa prin surpriza de o minoritate, de obicei militara, folosind forta. Se deosebeste de revolutie prin aceea ca la revolutie exista o participare masiva a populatiei'. Cu exceptia rapiditatii, ce alt element definitoriu al loviturii de stat se mai gaseste in cele doua formulari? Nici unul! Unde, pe planeta asta sau in zona limitrofa, s-a mai vazut o lovitura parlamentara de stat, dezbatura in comisii, data prin vot si contracarata de cei abuzati prin plangeri penale? Unde pacatele mele obiectul loviturii de stat iese la televizor si-i ameninta pe cei care ar intentiona sa-l uzurpe? Si unde s-a mai pomeni ca un partid politic sa acuze restul de cinci formatiuni parlamentare de organizarea unei lovituri de stat? Poate pe undeva prin, vorba lui Valentin Stan, Constelatia Gigantilor. Prin Calea Lactee eu, unul, n-am auzit, dar poate ca nu-s suficient de umblat si de intelectual. Plus ca nici n-am papion la maiou.
Inteleg ca, pentru Basescu si vestala-i credincioasa Macovei, plus tot corul ultrasilor portocalii, oamenii lor sunt institutii, iar Curtea Constitutionala a devenit sacra. De ce legalizarea politica a supraresponsabilitatilor Curtii Constitutionale a fost legitima si revenirea la fel de politica la situatia din 2010 nu e? Conform oamenilor politici beneficiari ai deciziilor si protectiei Curtii Constitutionale, organismul robelor purpurii nu poate sa fie atins nici macar cu o floare. Iar membrii Curtii, muritori politici desemnati pe baza de algoritm si (unii dintre ei) prin repetarea nocturna si abuziva a unor voturi in Parlament, ar trebui sa beneficieze de un tratament de semizei. Dar, in contextul asta de imunizare cu de-a sila, as vrea sa stiu, daca nu cer prea mult, incepand cu ce data CCR nu mai este “penibila' (cum o declara presedintele cind il enervau pe buna dreptate hotararile ei). Si, daca tot stau in usa registraturii, de cand nu mai “serveste interese personale si politice mai presus decat legea' (cum acuza public fosta procuroare ceausista care s-a dat de trei ori peste cap si a ajuns sa apere democratia). Sigur, nu consecventa-i cheia de bolta a actiunii politice in Romania, dar macar un pic de atentie la detalii n-ar strica...