Lovitura numită Sorin Oprescu

Apariţia fenomenului Sorin Oprescu a înviorat brusc atmosfera de lîncezeală.

Nu-ţi trebuie cine ştie ce agerime pentru a observa că demisia şi candidatura lui Sorin Oprescu se constituie într-un eveniment mediatic major. Ultimele zile au fost dominate astfel, în presă, la radio şi la televiziune de ştirile referitoare la cazul Sorin Oprescu: momentul demisiei, momentul depunerii candidaturii, reacţiile fruntaşilor PSD, dar şi ale celorlalte formaţiuni. Apariţia fenomenului Sorin Oprescu a înviorat brusc atmosfera de lîncezeală ce se prefigura a defini campania pentru Bucureşti şi chiar pentru locale. Astfel, fără ca Sorin Oprescu să-şi fi dorit, gestul său a avut efecte neaşteptate în trei planuri:

1) Cel al PSD.
Epopeea candidaturii pentru Bucureşti a ţinut în prim plan mediatic un partid care s-a confruntat şi se confruntă cu o ostilitate nejustificată din partea presei. După reuniunea Comitetului Executiv Naţional, soldat cu desemnarea lui Cristian Diaconescu drept candidat, se părea că PSD va trece în planul secund al interesului media. Decizia lui Sorin Oprescu de a merge pînă la capăt a păstrat partidul în atenţia ziarelor, radiourilor şi televiziunilor. Dacă ne gîndim că dinspre PD-L, formaţiunea dată în sondaje drept principală pe scena politică, nu ne vin decît semnele unei politici de unitate de granit, amintind de cea dusă de răposatul Partid Comunist Român, prin interesul stîrnit de PSD după gestul lui Sorin Oprescu putem vorbi despre un uriaş cîştig de imagine al formaţiunii conduse de Mircea Geoană.

2) Cel al campaniei electorale.
Văzută ca o confruntare între PSD şi PD-L cu un cîştigător sigur (PD-L), campania electorală pentru Bucureşti şi pentru locale în general se anunţa de o plicticoşenie absolută prin notele sale rutiniere: acuzaţii şi insulte, acţiuni electorale fără inspiraţie, gen călătorii cu metroul, vizite în pieţe, făgăduieli fantasmagorice. Singurul candidat care a făcut pînă acum excepţie de la acest comportament mediocru a fost Cozmin Guşă, incontestabil unul dintre politicienii de o mare iscusinţă în crearea de evenimente mediatice. Lui i se alătură acum Sorin Oprescu. Nu numai prin felul său de a fi, dar şi prin condiţia sa de independent apărut prin demisia dintr-un partid de talia PSD, senatorul face din campania pentru Bucureşti una dintre cele mai interesante campanii postdecembriste în plan mediatic.

3) Cel al alegerilor propriu-zise.

Prin aceeaşi schemă obosită prin repetare, PSD – contra PD-L, scrutinul pentru Bucureşti se anunţa drept unul cu o slabă participare electorală. Mai mult ca sigur, ar fi ieşit la vot doar electoratul captiv sau interesat (cel al PD-L, de exemplu), şi victoria ar fi depins exclusiv de capacitatea de mobilizare a diferitelor partide.

Sorin Oprescu a spart această schemă. Bucureştenii vor fi chemaţi să arbitreze nu numai între PSD şi PD-L sau între PSD şi PNL, ci şi între Sorin Oprescu şi PSD. Acest fapt nou, aţîţător îi va scoate la vot şi pe nehotărîţi, ba chiar şi pe cei scîrbiţi de politică. În aceste condiţii, rezultatul scrutinului nu va mai depinde doar de capacitatea de mobilizare a partidelor, ci şi de capacitatea lui Sorin Oprescu de a-i convinge pe bucureşteni că trebuie să-i sară în ajutor.

Indiscutabil, această noutate e determinată de personalitatea carismatică a lui Sorin Oprescu. Orice alt politician (cu excepţia lui Traian Băsescu, probabil) n-ar fi reuşit să stîrnească atîta tulburare pe scena noastră politică.