Lucian Avramescu: Impostura lui Roman în Spania? Sau a lui Traian Băsescu?

În timp ce Angela Merkel, Sarkozy, Berlusconi şi premierul britanic, Gordon Brown, se dădeau de ceasul morţii cum să clădească un dig în calea viiturii uriaşe a crizei mondiale, nea Trăienică se dădea în stambă electoral la Alcala de Henares. Bush, în America, asudă să salveze ce mai e de salvat din băncile care se prăbuşesc una după alta. România, zice preşedintele Băsescu în faţa unei adunări cu steguleţe de partid, n-are treabă cu criza mondială.

Mânia preşedintelui nostru se aprinde din orice. Chibritul unei prezenţe nedorite e destul pentru a inflama personalitatea explozivă a domnului Băsescu, plămădită dintr-o mătreaţă cu cifra octanică ridicată. Biografia inflamărilor prezidenţiale e vastă. Un viceprimar al Capitalei, care s-a băgat unde nu trebuia, primeşte "un cap în gură". Un ziarist cu făptură ascetică devine "găozar". O jurnalistă imprudentă, care pune întrebări fără să se do­cumenteze în prealabil dacă place numită scurt "ţigancă împuţită". De-aia îl iubim noi, bă!, m-ar putea apostrofa adulatorii preşedintelui în delicate epistole electronice. Păi am zis eu altceva?

Enervat de prezenţa domnului Petre Ro­man în suburbiile Madridului, unde pre­şedintele nostru constituţional şi echi­distant făptuia un miting electoral în toată regula, a scos flăcări pe nas. Ce cau­tă ăsta aici? E culmea imposturii! Fostul, vă amintiţi, "eşti cel mai bun Petre", a de­venit brusc un impostor, un neavenit. De ce impostor? Cică s-ar fi lăudat că este înalt reprezentant guvernamental. Nu ştiu dacă Roman e reprezentant înalt şi nici nu ştiu dacă s-a lăudat într-adevăr. Ştiu sigur însă că în Spania e singurul po­litician român care se mişcă natural şi are acces la toate personalităţile cu ade­vărat înalte din această ţară. Mama sa e de pe acolo, iar Don Pedro găvăreşte spa­nio­leşte mai dihai ca taica Iliescu în limba lui Puşkin.  Roman nu poate fi "o culme a imposturii" în Madrid. El are acolo mai mulţi veri şi mai multe mătuşi decât am eu la Sângeru. Şi atunci mă întreb, nu cumva, îmbrăcat în muşamaua portocalie a imposturii era chiar preşedintele? În timp ce Angela Merkel, Sarkozy, Berlusconi şi premierul britanic Gordon Brown se dădeau de ceasul morţii cum să clădească un dig în calea viiturii uriaşe a crizei mondiale, nea Trăienică se dădea în stambă electoral la Alcala de Henares. Bush, în America, asudă să salveze ce mai e de salvat din băncile care se prăbuşesc una după alta. România, zice preşedintele Băsescu în faţa unei adunări cu steguleţe de partid, n-are treabă cu criza mondială. Întoarceţi-vă, în consecinţă, acasă, românaşilor! Vă zic eu, care am păpat ceva ani prin străinătăţuri, pe apă şi pe uscat. Criza mondială, înspăimântată de virilitatea leului românesc, se ţine feciorelnic departe de noi. Aşa să fie?

Nu ştiu cum naiba se prăbuşeşte economia americană, iar dolarul îngroapă zilnic leul românesc! Nu ştiu logica financiară prin care ţările utilizatoare de euro sunt speriate de declin, în timp ce euro făcea acum o lună 3,2 lei, iar acum face 4 lei. Leul nostru moare, dar nu se predă!

Cine era mai impostor la Madrid? Petre Roman, care e într-un fel de pe acolo şi care a reprezentat de câteva ori orga­nisme internaţionale în Spania, sau Trăienică Băsescu, preşedintele unei ţări care se confruntă în clipa de faţă, acasă şi în lume, cu mari şi grave probleme?  În­treb şi eu, nu dau cu parul. L-am desenat de nenumărate ori scălâmb, când era la pu­tere, pe Petre Roman. Azi, mă simt obli­gat să-l apăr. În rest, numai de bine. Guvernul a dat mălai la toată lumea (cică împins de sula în coaste otrăvită a PSD-ului) până a ajuns la fundul găleţii cu galbeni. A împărţit pişcoturi şi Parlamentul, că n-a dat de la el. Băsescu cere ritos mai mulţi bani bugetari pentru diaspora. De ce, ţipă preşedintele nostru la Madrid,  am cheltuit doar 1,5 milioane euro cu diasporacii? Să cheltuim 1,5 miliarde de euro, eventual, că ăia, căpşunarii, alintaţi de ceva vreme cu titlul de cetă­ţeni alegă­tori, ne ţin în viaţă.  Gâdilată la tălpi de ma­rele frecuş erotico-electoral care se apropie, politica României se omoară în gesturi generoase. Un lider sindical, pe care îl bănuiesc coborât din limuzină de lux, anunţă la televizor într-un limbaj academic şi preponderent neologistic, un regal de mitinguri în această săptămână. Lefuri mai mari pentru toată lumea! Par­că ar comanda încă un rând de halbe! Să vină! În final, zice el, vom face şi un spectacol, ca lumea să se mai şi distreze. Şi la Madrid, şi acasă totul se încheie printr-o paranghelie cu mici şi lăutari. Ţambalul este nelipsit. Să n-aud pe cineva trăncă­nind de criza mondială! Poate se enervea­ză domnul preşedinte. Şi să te ţii atunci criză!