Lucra la un impozit pe litera a

Veselia generală * "Litera a riscă să se uzeze cu timpul şi nu era exclus ca, la un moment dat, să se tocească atât de tare, încât, subţire fiind, să se destrame şi să dispară pentru totdeauna"

Pe marginea Drumului European, între asfalt şi şanţ, dă din pedale un tip într-o cămaşă cu mâneci scurte, definitiv înflorată. A fost să ia bere de la Supermarket şi acum se întoarce acasă, în Firtilaca Deal, unde stă. În fiecare din mâinile cu care ţine coarnele bicicletei strânge cu mare grijă câte patru sticle de bere. Pe a noua o ţine în dinţi. Pietrişul fâşiei îi ridică unele probleme la cărat. Sticla dintre dinţi se bălăngăne primejdios când dă de o piatră mai mare.

Coletul
Coletul îl aduse pe portbagajul bicicletei Culai Caliţa, postaşul. Era un pachet pe care Cornel Timboi îl aştepta de la băiatul lui cel mare, Gavrilă, tehnician la o întreprindere din Bucureşti. Culai Caliţa avea de ce să fie stânjenit. Coletul era într-un hal fără de hal. Hârtia care-l învelea se sfâşiase, lăsând să se vadă scândura subţire a lădiţei, desprinsă din cuie atât de rău că, ridicând-o de pe bicicletă, Culai Caliţa abia reuşi să n-o scape. Prin găurile ivite în câteva locuri ieşeau afară cracul pantalonului lui Gavrilă, trimişi lui taică-său, pentru că lui îi rămăseseră mici, botul zbârcit al unei franzele şi şnururile unei perechi de pantofi puse din greşeală. După ce-l aşeză în braţele lui Cornel Timboi, Culai Caliţa se scărpină în cap. Gestul ţinea loc de orice explicaţie. De altfel, pe o bandă de hârtie legată de-a curmezişul lăzii scria fără echivoc:

"Sosit în această stare. Arrivé dans cet etat". Mai jos, fusese adăugat: Deteriorat în transport. Recondiţionat PTTR. Abia când desfăcu coletul, înţelese Cornel Timboi adevăratul sens al precizării Recondiţionat PTTR. Haina de care vorbea Gavrilă în scrisoarea trimisă separat fusese înlocuită cu o vestă vişinie, ca de scamator, pe deasupra pătată de cerneală. În locul tricoului, pe piepţii căruia scria Love me, dat bunicului, pentru că se decolorase la spălat, Cornel Timboi găsi un suman cu mâneca ruptă şi ars în câteva locuri. Sumanul era aşezat pe fundul lăzii, sub trei volume din Marea enciclopedie sovietică.

Proiect
Lucra de câţiva ani la proiectul unui impozit pe litera a, care, spunea el, aparţine alfabetului şi, prin aceasta, tezaurului culturii naţionale. Ori, mai mult decât altele folosite, litera a riscă să se uzeze cu timpul şi nu era exclus ca, la un moment dat, să se tocească atât de tare, încât, subţire fiind, să se destrame şi să dispară pentru totdeauna, asemenea unor specii demult dispărute.

SE REPARĂ STRADA
Pe Splai, în trotuarul care înconjoară fosta Casă Verde a legionarilor, astăzi, sediul Institutului de perfecţionare a cadrelor medicale, se refac instalaţiile de apă. Perforatoare nervoase, cazmale agresive, lopeţi nătăfleţe şi-au unit forţele ca să facă din paşnicul trotuar un şanţ adânc, împăienjenit de ţevărie galbenă, deasupra căruia răsar busturile roşii, ca de gărgăriţe, ale lucrătorilor. Fetişcane sfioase, în fuste mini şi cizmuliţe trăsnet, rotunjindu-le genunchii, păşesc prudente, nu fără o anume cochetărie pe puntea improvizată dintr-o scândură. Sunt cursantele Institutului. Absolvente de Medicină, vor să devină, graţie unei diplome, doctoriţe sadea. Această bucată de hârtie le va da dreptul să se uite în gâtlejul tău cu ajutorul unui bec, să te pună să tuşeşti adânc, să-ţi dai jos nădragii şi să te laşi pipăit pe burtă, fără să te gâdili. Cei din şanţ întorc capetele, rânjind tulburaţi, neobişnuiţi cum sunt cu pulpe atât de albe, de intelectuală cu chiloţi dantelaţi, fini. Tot ce întrevăd ei în străfulgerarea de o clipă, până când tinerele doctoriţe trec trotuarul, făcut ţăndări de pikamer, nu e de nasul lor. Poate de asta încep să glumească şi mai îndârjiţi, arătăndu-şi fasolele dinţilor, cu femeia-macaragiu din coteţul de sticlă proţăpit în colţul străzii, o muiere între două vârste, vănjoasă, cu un dinte din faţă lipsă. Spre deosebire de trecătoarele pe scândură, femeia-macaragiu e de-a lor. Are pulpe groase, burtă de lehuză, poartă bocanci soldăţeşti şi chiloţi tetra din pânză proastă.

- Nu-i aşa că-ţi place de flăcăul acela?!, o chestionează răcnind un muncitor cam de vreo 50 de ani, scund şi glumeţ, genul de bărbat stătut, care nu s-ar da în lături să te înghesuiască într-un loc public. Flăcăul - blond mălăieţ - îşi tufleşte căciula pe ceafă, rânjind cu gura până la urechi.

După colţul clădirii, în şanţul proaspăt săpat, câţiva inşi trag agale de un cablu care trebuie implantat ca o coardă, fără nici o cută. Trag într-una de vreo jumătate de oră, fără prea mare convingere, de parcă fiecare s-ar teme să nu se rupă cablul şi tot rândul lor să cadă în nas.

*din volumul cu acelaşi titlu în curs de apariţie