Lumea americanii şi noi (II)

'Exista un urs in padure? Pentru unii, ursul poate fi vazut cu usurinta. Altii, pur si simplu nu-l vad. Unii spun ca e bland. Altii spun ca e periculos. Din moment ce nimeni nu poate fi sigur cum e in realitate, nu e intelept sa fii la fel de puternic ca ursul? Daca exista ursul?'(Afis din campania electorala a lui Ronald Reagan din 1984)

Pentru Statele Unite, in 1990, padurea parea sa adaposteasca numerosi ursi. Unii au fost inventati. Altii erau reali. Era o perioada de reasezare in ordinea mondiala. Mai ales in zona europeana si in Orientul Mijlociu. Si pentru Romania situatia era complicata. Am incercat anterior sa explic batalia noastra de a nu ramane o zona-tampon intre Occident si Uniunea Sovietica.

Criza din Golf, determinata de invadarea Kuwaitului de catre Irak, in august 1990, a venit intr-un moment in care Romania se straduia sa lanseze contacte cu SUA, sa defineasca si sa clarifice continutul relatiilor bilaterale, Washingtonul fiind insa sceptic din cauza evenimentelor ce avusesera loc, la Bucuresti, in iunie 1990.

Criza irakiana a fost pentru noi o buna sansa de a reconstrui increderea in relatiile cu americanii, desi reticentele lor persistau. Faptul ca in Parlament nu se putea gasi un punct de vedere comun in legatura cu evenimentele din 13–15 iunie, care sa se materializeze intr-un Raport public si in masuri ale Justitiei nu ne-a usurat deloc efortul de a imbunatati relatiile cu americanii.

Un alt obstacol a fost cel reprezentat de slabiciunea opozitiei politice romanesti. In discutiile cu diversi reprezentanti ai oficialitatior americane, am repetat, in mare, acelasi lucru pe care l-am spus, in august 1990, ambasadorului american la Bucuresti, Alan Green Jr.: 'Ar fi important ca Statele Unite sa priveasca Romania asa cum este ea, ca o «democratie in curs de dezvoltare», ca o societate postrevolutionara; sa vada tendinta principala. Unele elemente sunt negative, altele sunt pozitive. Tendinta principala – democratizarea – este dominanta si acest curs poate fi ajutat... Opozitia are o sansa echitabila pentru viitoarele alegeri. O economie stabila va fi in favoarea viitorului guvern, care nu s-ar vedea obligat sa ia totul de la inceput. Vrem un tratament echitabil, nu favoruri. Nu vrem sa primim clauza natiunii celei mai favorizate din considerente exclusiv politice. Ne-am simti favorizati de o atitudine echitabila fata de ceea ce facem.'

Pentru Romania, izbucnirea crizei din Golf a ridicat probleme dificile. Guvernul a trebuit sa alega intre o abordare politica, in acord cu cerintele asezarii politice externe pe principiile solide ale dreptului international si o abordare economica, strans legata de interesele noastre in relatiile bilaterale cu Irakul. Importanta acestor relatii, in conditiile dificultatilor cu care era confruntata Romania, rezulta din faptul ca Irakul avea o datorie fata de tara noastra, insumand 1,7 miliarde dolari; in Irak lucrau un numar insemnat de muncitori si tehnicieni – peste 3.000 – in cadrul mai multor actiuni de cooperare, iar un numar insemnat de fabrici romanesti lucrau pentru exporturi in Irak.

A prevalat abordarea politica, chiar daca era dureroasa din punct de vedere economic. Romaniei ii revenea si o raspundere speciala, deoarece detinea pentru o luna, chiar in august 1990, presedintia rotativa a Consiliului de Securitate.

Era o responsabilitate enorma – trebuia sa negociem si sa gestionam cu atentie situatia din Golf, tinand seama de sensibilitatile politice ale tuturor statelor implicate. In aceste conditii, a fost adoptata, la 2 august 1990, Rezolutia 660 (1990) a Consiliului de Securitate al ONU care, in esenta, condamna invadarea Kuwaitului de catre Irak; cerea Irakului retragerea imediata si neconditionata a tuturor fortele sale pe pozitiile pe care acestea erau amplasate la 1 august 1990; solicita Irakului si Kuwaitului sa inceapa imediat negocieri intense pentru solutionarea divergentelor dintre ele si sustinea toate eforturile in aceasta directie, in special pe cele ale Ligii Statelor Arabe.

Aceasta rezolutie, negociata sub presedintia Romanei, fara ca vreunul din membrii permanenti sa-si exercite dreptul de veto, a fost un mesaj neechivoc ce sanctiona un razboi de agresiune. Din pacate, aceasta rezolutie nu a fost pusa in aplicare de Irak.

In aceeasi zi, - 2 august -, guvernul Romaniei a adoptat o 'Declaratie' cu privire la evenimentele din zona Golfului, subliniind, intre altele, ca 'nici un motiv nu poate justifica recurgerea la forta impotriva unui stat independent si suveran. Carta ONU si principiile unanim admise ale dreptului international interzic folosirea fortei ca metoda de solutionare a diferendelor dintre state'. Declaratia mai mentiona ca 'patrunderea trupelor irakiene in Kuwait, cu incalcarea principiilor unanim admise ale dreptului international, agraveaza situatia din zona, pune in pericol pacea si securitatea internationala, produce pierderi de vieti omenesti si suferinte popoarelor celor doua tari'.

Din pacate, Irakul nu a pus in aplicare rezolutiile Consiliului, asa ca, la 6 august, a fost adoptata rezolutia ce impunea sanctiuni Irakului. Pe aceasta baza, la 11 august, Guvernul Romaniei a adoptat o hotarare privind aplicarea masurilor necesare pentru respectarea embargoului. O decizie dureroasa, ce afecta atat importurile, cat si exporturile Romaniei cu o tara cu care aveam schimburi economice substantiale si unde lucrau, in actiuni de cooperare, muncitori romani.

Iata ce spuneam, la 13 august 1990, intr-o discutie cu ambasadorul american Alan Green Jr., in prezenta fostului ambasador la Bucuresti, Roger Kirk: 'Sunt miscat de scrisoarea secretarului de Stat James Baker. Este un moment foarte important in dezvoltarea relatiilor bilaterale. Noi incercam sa explicam celor ce iau decizii in Romania ca aceasta e calea cea buna. Am reusit. Acum, tot guvernul este angajat pe aceasta linie in relatiile cu Statele Unite si cu organismele internationale. Am dat legea privind masurile de aplicare a sanctiunilor. A fost un pas necesar pe plan intern, pentru a face cat mai rapid posibil ca o rezolutie internationala sa fie aplicata pe plan intern. Vom face si o scrisoare de raspuns la Washington si un aide-mémoire privind implicatiile economice ale aplicarii deciziilor privind sanctiunile. Irakul este primul partener economic al Romaniei in randul tarilor in curs de dezvoltare. Suntem pentru un dialog deschis si sincer cu SUA. Pentru a mentine stabilitatea interna, avem nevoie insa de resurse alternative. Nu vrem donatii, ci credite.'

Mai adaug faptul ca, la 25 august 1990, Consiliul de Securitate a adoptat, din nou sub presedintia Romaniei, Rezolutia 665 privind aplicarea sanctiunilor contra Irakului. Prin aceasta rezolutie, Consiliul de Securitate chema statele membre ale ONU, care coopereau cu guvernul Kuwaitului si care desfasurau forte maritime in zona, sa foloseasca asemenea masuri corespunzator cu imprejurarile specifice, dupa cum era necesar, sub autoritatea Consiliului de Securitate, pentru a opri toate navele comerciale care soseau sau plecau, in scopul inspectarii cargourilor acestora si pentru a verifica destinatia lor in scopul aplicarii stricte a dispozitiilor Rezolutiei 665 relativ la transporturile maritime.

Fata de proiectul initial, rezolutia prezenta unele schimbari care reflectau preocuparea Consiliului pentru adoptarea unei atitudini mai prudente in ce priveste folosirea fortei ca modalitate de oprire a navelor comerciale.

Pozitiile noastre erau prezentate fara echivoc si partii irakiene, atat pe canale diplomatice obisnuite, cat si cu prilejul primirii la Bucuresti, in perioada 25–27 august, a trimisului special al presedintelui Irakului, Samil Majid Faraj, ministru al Planului.

Am descurajat, in demersurile noastre, masurile de escaladare a tensiunii, inclusiv retinerea unor cetateni straini in Irak sau Kuwait, considerand ca aceasta nu poate avea nici o justificare.

Pe de alta parte, la 29 august, a efectuat o vizita in Romania trimisul special al emirului Kuwaitului, Sheikh Jaber Al Ahmad Al Sabah, ministru de Stat, care a transmis un mesaj din partea conducerii kuwaitiene.

In legatura cu dificultatile economice suplimentare care au rezultat pentru Romania din aplicarea sanctiunilor, am intreprins o serie de demersuri. Astfel, reprezentantul nostru la ONU a actionat potrivit articolului 50 din Carta pentru atenuarea pagubelor pe care le suferise economia romaneasca (Articolul 50 prevede dreptul statelor care inregistreaza pagube deosebite in urma respectarii sanctiunilor 'sa consulte' Consiliul de Securitate.) In cazul Rezolutiei 661(1990), Consiliul crease un Comitet care, intre altele, a examinat si comunicarile statelor in chestiunea pagubelor. A fost intocmit un document care a prezentat date, fizic si cifric, privind consecintele aplicarii sanctiunilor pentru economia romaneasca si care a fost prezentat acestui Comitet al Consiliului de Securitate.

Am primit, in perioada aceea, nenumarate mesaje din partea lui James Baker, secretarul de stat american, si m-am vazut de multe ori cu reprezentantii ambasadei americane la Bucuresti.

Relatia bilaterala era marcata, insa, in continuare, de frustrari si de interese diferite. Spre exemplu, in noiembrie 1990, dintr-o discutie cu ambasadorul american, reiesea ca americanii erau preocupati de respectarea embargoului fata de Irak, noi de discriminarea de tratament in relatiile americanilor cu tarile din Europa de Est si de pierderile economice pe care le sufeream, fara ca cineva sa ia in seama aceste aspecte.

De altfel, imi aduc aminte ca, mai tarziu, cand eram prim-ministru, m-a sunat James Baker – era coordonatorul american pentru aplicarea Rezolutiei 661 in Irak - si m-a intrebat daca Romania ar fi de acord sa renunte la datoria sa fata de Irak (care crescuse la vreo 3 mld. de dolari). I-am spus ca nu si nu cred ca a fost foarte multumit. Nici noi nu eram, in conditiile in care firmele romanesti nu reuseau sa participe la programele economice sub egida ONU. (In decembrie 2003, presedintele George W. Bush il numise pe Baker trimisul sau special cu misiunea de a merge si a intreba tarile creditoare ale Irakului daca sunt dispuse sa 'ierte'sau sa restructureze datoria Irakului, care era, la acel moment, de 100 de miliarde de dolari).

De altfel, aparuse, pe agenda bilaterala, si problema adoptiilor internationale. Iata un fragment dintr-un interviu pe care l-am dat pentru 'USA Today' (13 august 1990):

'Marylin Greene: Problema adoptiei copiilor romani in SUA. Ce parere aveti despre acest val de straini care vor sa infieze in Romania?

Adrian Nastase: Avem o noua legislatie, care stabileste procedurile. Este o problema de principiu. Suntem intr-o situatie speciala. Infierea are o reputatie rea in Romania. In trecut se facea pe bani. Avem copii fara familie; sa-i lasam adoptati de romani si, daca nu sunt infiati pana la o anumita varsta, poate atunci sa fie adoptati de straini. Eventual daca au un handicap ce nu poate fi rezolvat in Romania. Ar fi o sansa echitabila.

In principiu. copiii ar trebui insa adoptati de romani. Desigur, pot fi exceptii. Problema este, insa, sensibila.'

In relatia cu americanii, se dezvoltase prin presa internationala si o tema de scandal - daca Romania vanduse, inainte de 1989, Irakului, arme chimice! Nu, fusesera vandute masti si costume de protectie. Dar 'ambianta' era destul de tensionata. Iata un fragment din discutia pe care am avut-o cu nr. 2 din ambasada americana, Larry Napper (mai tarziu director in Departamentul de stat si ambasador in Latvia si Kazakstam):

Adrian Nastase: In legatura cu echipamentele militare vandute Irakului. Nu am vandut arme chimice. Am vandut un numar de masti si de costume de protectie.

Larry C. Napper: Ar putea capata o lista?

Adrian Nastase: E confidentiala.

In alta ordine de idei, noi privim cu anumita aprehensiune unele dezvoltari din Bucuresti. Avem impresia ca exista din nou este un interes pentru a crea o situatie destabilizatoare – e preocupant pentru guvern si pentru primul-ministru. Am vrea sa stim pozitia guvernului american – daca suntem supusi unui boicot.

Incercam in tot ce facem sa fim in armonie cu SUA; nu observam nimic concret din partea guvernului american. Facem tot ce putem din partea noastra. Chiar daca nu avem experienta, nu suntem naivi. Vrem sa ne cunoastem partenerii. Ar fi foarte important pentru noi.Avem multe informatii. Unele sunt preocupante. Vrem sa transmitem mesajul ca dorim sa cooperam cu guvernul american. Dar avem nevoie de un raspuns clar.

Larry C. Napper: SUA nu doreste sa vada destabilizare in Romania.

Adrian Nastase: Daca nu avem resurse, creste tentatia de a cauta alternative.

Am dori o atitudine pozitiva a guvernului SUA in orice forma. Ne va ajuta sa ne ocupam de situatia interna. Se da impresia ca guvernu nostru nu este recunoscut. Daca puterea nu este legitima, se crede ca totul este permis.

Larry C. Napper: Va transmite la Washington.

Adrian Nastase: Vrem sa stim exact ce se asteapta de la noi si vom actiona in consecinta. Vrem sa fim cat se poate de deschisi si cooperanti. In limita intereselor noastre.

Nu rezulta ca SUA vor sa se angajeze public cu noi. Avem un sentiment de frustrare. Trebuie sa fim deschisi. Vrem un raspuns clar. Vrem un tratament echitabil.

Larry C. Napper: Intelege si va transmite

In plus, la 12 septembrie, presedintele George Bush facuse o declaratie in care mentiona Romania intre tarile care nu respectau blocada impotriva Irakului. Stirea a fost preluata si dezvoltata pe agentiile de presa, chiar daca doua zile mai tarziu a fost dezmintita de ambasada americana de la Bucuresti.

In aceste conditii, in cadrul unor reuniuni ale Consiliului de Securitate, la New York, ale CSCE sau in cadrul unor vizite la Washington, in perioada septembrie – noiembrie, am ridicat, in mod deschis, problema necesitatii clarificarii relatiilor bilaterale.

Iata, in esenta, continutul telegramei pe care am trimis-o, la 2 noiembrie 1990, reprezentantilor nostri la Washington si New York:

'Constatam din partea SUA – urmate de Marea Britanie si Olanda – o atitudine de expectativa negativa privind evolutia situatiei politice din Romania. Acest lucru este dificil de inteles, mai ales in momentul initierii reformelor economice, prin liberalizarea preturilor, decizie care ar fi fost firesc sa fie salutata si sustinuta, cu atat mai mult cu cat experti FMI si BIRD au avut aprecieri extrem de pozitive in legatura cu aceste elemente ale reformei. Aceasta noua etapa, importanta pentru democratizarea tarii si tranzitia spre economia de piata, poate fi compromisa prin manifestarile de strada.

In aceste conditii, este extrem de important sa se transmita la nivelul cel mai inalt al Administratiei SUA ca tendintele de destabilizare interna a Romaniei, pe fondul acestor reforme radicale si coerente prezentate de actualul guvern, nu pot conduce nemijlocit la o schimbare de putere politica, cu atat mai mult cu cat largi categorii de cetateni constituie o majoritate care sustine actuala putere politica. Rezultatul ar fi crearea a inca unui punct instabil pe esichierul european, cu consecinte imprevizibile, oricum nu pozitive.

Guvernul roman considera ca a facut multi pasi decisivi catre democratie si economie de piata, intr-un interval foarte scurt, ca si in relatiile bilaterale si considera ca se impune o atitudine de sprijin deschis din partea SUA in acest moment.“

Intalnirile, din noiembrie, cu James Baker, secretarul de Stat al SUA, au avut un rol deosebit. La fel, cele cu Lawrence S. Eagleburger, subsecretar de Stat al SUA, un exceptional diplomat, bun specialist in problemele Balcanilor (fusese ambasador in Iugoslavia), fumand tigari de foi, aducand intr-o anumita masura cu Churchill. Cu un deosebit simt al umorului, avand, in permanenta un baston pe care se sprijinea....

Pentru a intelege genul de discutii pe care le purtam, transcriu, mai jos un fragment din discutia pe care am avut-o cu el, la Washington, la 30 noiembrie1990. Dupa o prezentare mai ampla, i-am spus ce asteptam de la autoritatile americane:

Adrian Nastase: Am fost franc si direct. O declaratie clara, la un nivel oarecare, ar fi foarte importanta, plus un credit. Ne-ar ajuta sa trecem o perioada foarte dificila.

Lawrence S. Eagleburger: Va fi franc si el.

A discutat azi dimineata cu James Baker. Apreciaza foarte mult si respecta ce s-a facut la ONU. A fost o atitudine decurgand din principii, dar a ajutat si aici – beneficiu aditional.

Opinia generala la Washington in legatura cu evenimentele din ultimul timp din Romania priveste o Revolutie partial implinita, despre care nu stim unde merge. Nici un eveniment n-a afectat mai mult punctul de vedere american decat venirea minerilor, eveniment cu un impact foarte negativ. S-a creat impresia ca regimul din Romania utilizeaza o parte a societatii pentru a reprima dizidenta. Confirma insa faptul ca Revolutia a avut loc si ca procesul de schimbare este efectiv.

Partea americana incepe sa recunoasca dorinta Romaniei de schimbare. Personal considera ca nu e usor. Datorita trecutului, in Romania e si mai greu ca in Ungaria, Polonia si Cehoslovacia. In Polonia exista traditia unei opozitii. In Ungaria, in special in plan economic, a fost un mediu ceva mai liber.

Lawrence S. Eagleburger Sunt pregatiti sa accepte ca mergem in directia afirmata de partea romana.

SUA nu urmaresc si nu doresc sa fie implicate in influentarea scenei politice, pentru a hotari cine conduce in Romania. Importanta e dorinta poporului roman, nu a noastra. Nu e scopul nostru sa influentam decizia in fata urnelor de vot.

Retinerea de pana acum s-a bazat pe analiza noastra privind guvernul si evolutia spre institutii democratice

Azi incepem un nou proces, intram in dialog. Trebuie sa punem oamenii sa se intalneasca.

Ne-am angajat substantial in Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, in limitele bugetului limitat. Sa intelegeti insa ca inca nu suntem gata sa mergem tot atat de departe cu Romania.

In timpuri mai vechi, am avut relatii diferite si speciale cu Nicolae Ceausescu, bazate nu pe considerente interne, ci pe pozitia lui in Tratatul de la Varsovia, unde aveam interes sa sprijinim membri ai Tratatului necooperanti cu rusii. Acum ne-am schimbat pozitia si conteaza evolutia interna in aprecierea Romaniei.

Orice considerent s-ar exprima in legatura cu cine conduce Polonia, aceasta e receptata ca o tara care functioneaza ca un sistem democratic liber. La fel in Cehoslovacia si Ungaria.

Vom sprijini cat putem dezvoltarile interne, politice si economice, din Romania. Nu am vazut insa pana acum acelasi grad de schimbare in Romania, ca in cele trei tari.

Suntem gata sa adancim si sa largim relatiile, dar nu atat de departe ca in cazul celor trei.

Cam asta poate spune acum. Spera ca e multumitor pentru noi.

A mai spus ca are acordul lui Baker pentru dinamizarea relatiilor bilaterale si a ridicat, din nou, cele trei probleme: situatia fostei Securitati, manifestarile antisemite si problema minoritatilor.

Ca efect, la 14 decembrie 1990, a fost transmisa Declaratia Departamentului de Stat al SUA cu ocazia aniversarii Revolutiei Romane. Imi aduc aminte ca l-am primit pe ambasadorul Alan Green Jr. care mi-a inmanat textul Declaratiei si a salutat rolul pe care l-au jucat intalnirile mele cu Baker si Eagleburger in transmiterea acestui mesaj care insemna, implicit, recunoasterea, ca partener, a guvernului Romaniei.

'Cu ocazia aniversarii Revolutiei Romane din decembrie 1989, SUA iau act de infaptuirile pozitive ale natiunii si poporului roman, de-a lungul anului ce se incheie. In acelasi timp, SUA recunosc faptul ca tara se afla inca in cursul procesului de depasire a mostenirilor lasate de vechiul regim. In calitate de state semnatare ale Cartei de la Paris, adoptata luna trecuta cu prilejul intalnirii la cel mai inalt nivel din capitala Frantei, SUA si Romania, ca si celelalte 32 de tari membre ale procesului de la Helsinki, si-au reafirmat datoria lor de a se abtine de la utilizarea fortei si amenintarea cu forta, de a onora suveranitatea legii, de a promova toleranta si de a respecta principiul reglementarii pasnice a disputelor. Avem incredintarea ca un sistem democratic, cu deplina asigurare a protejarii drepturilor civice si omenesti, inclusiv libertatea de credinta, libertatea de asociere si de adunare, impreuna cu sistemul bazat pe economia de piata, constituie temeliile durabile pentru o Romanie pasnica si prospera.

Continuam sa incurajam conducerea si poporul Romaniei la actiunea ce duce spre aceste teluri, intr-o atmosfera de pace pe plan intern, libera de orice forma de violenta. Statele Unite si-au aratat preocuparea fata de binele poporului roman, furnizand in acest sens ajutor umanitar si alimente, asistenta copiilor, precum si asistenta tehnica pentru promovarea democratizarii, a drepturilor omului, a unor retele de mass-media independente si nepartinitoare si pentru promovarea sectorului privat in economie.

Suntem pregatiti sa furnizam in continuare asistenta Romaniei in acest domeniu.'

Pozitiv si generos acest text....

***

La 29 noiembrie 1990, avusese loc sedinta Consiliului de Securitate referitoare la situatia din Irak si Kuwait, prezidata de James Baker. La reuniune, ministrul de externe al Etiopiei, reamintea faptul ca tara sa a fost supusa unei agresiuni similare in 1936 si apelase la Liga Natiunilor. In 1990, omenirea nu ar trebui sa repete greselile de atunci – spunea el. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite cu acel prilej. Le-am si mentionat in explicatia de vot a Romaniei.

Rezolutia 678 (1990), a fost adoptat cu 12 voturi pentru (inclusiv Romania), 2 voturi contra (Yemen si Cuba) si o abtinere (China). Rezolutia dadea un termen limita Irakului pentru a se retrage din Kuwait – 15 ianuarie 1991.

In aceste conditii, in prima parte a lui ianuarie 1991, am fost intr-un turneu in Syria si Iordania, participand, alaturi de secretarul general al ONU si in consultare cu reprezentantii SUA si ai Irakului, la incercarile de evitare a declansarii operatiunilor militare. In acest timp se desfasurau si discutii americano-irakiene in Elvetia, discutii care insa au esuat.

La 12 ianuarie, l-am primit pe ambasadorul Irakului, caruia i-am impartasit sugestiile noastre privind acceptarea de catre Irak a rezolutiilor Consiliului de Securitate si elaborarea unui pakage deal pentru includerea intr-un grup de preocupari foarte clare a intereselor Irakului.

Din pacate, toate aceste incercari – din care nu am putut prezenta decat o mica parte – au esuat. In aceste conditii, in noaptea de 16 spre 17 ianuarie la ora 2°° a inceput razboiul din Golf. Dormeam la minister. Stiam ca vor incepe operatiunile militare. La ora 3°° noaptea, am creat o celula de criza. La ora 4°°, primeam deja un reprezentant al ambasadei SUA, care mi-a prezentat o serie de considerente in legatura cu initierea operatiunilor de lupta in zona Golfului. Intre altele, se preciza ca presedintele SUA a ordonat initierea acestor operatiuni in consultare cu principalii membri ai coalitiei internationale si ca, desi vor fi lovite obiective militare si strategice din Irak, scopul lor era eliberarea Kuwaitului. Se amintea ca toate eforturile diplomatice au fost respinse de Irak, subliniindu-se ca Irakul poate inca evita noi distrugeri prin retragerea neconditionata, imediata si completa din Kuwait. Se exprima dorinta continuarii consultarii cu guvernul roman pe masura evolutiei situatiei.

Printr-o alocutiune televizata presedintele, George H.W. Bush, impreuna cu principalii sai colaboratori – Dick Cheney, Colin Powell si Paul Wolfowitz – anuntase decizia de a incepe razboiul in Irak si ratiunile declansarii acestuia, in esenta epuizarea cailor diplomatice orientate spre retragerea trupelor de invazie irakiene din Kuwait si nerespectarea rezolutiilor Consiliului de Securitate.

A fost o demonstratie de operatiuni aeriene si de blindate in zona de sud a Irakului care, practic, au decimat armata lui Saddam.

Dilema era aceea daca fortele combinate trebuiau sa duca batalia pana la capat, dupa eliberarea Kuwaitului, si daca trebuiau sa intre in Bagdad si sa determine 'caderea' lui Saddam.

Presedintele Bush a considerat ca ofensiva trupelor aliate trebuia oprita in afara Bagdadului, si ca trebuiau incurajate fortele anti – Saddam. Rebelii au fost insa infranti, ulterior, de trupele helio – purtate ale lui Saddam si astfel, s-a pastrat in Irak germenele pentru un nou conflict.

De altfel, in campania prezidentiala din 1992, Bill Clinton si Al Gore au folosit acest element, considerat de slabiciune, impotriva presedintelui Bush: 'Saddam Hussein still has his job. Do you?'

In aceeasi zi, 17 ianuarie, la ora 8°° dimineata a fost difuzata Declaratia Guvernului Romaniei cu privire la declansarea operatiunilor militare in zona Golfului, in care se preciza, intre altele:

'Este un fapt ca invadarea Kuwaitului de catre trupele irakiene, la 2 august 1990, a constituit o incalcare grava a dreptului international, a creat o situatie deosebit de incordata in zona Golfului, amenintand in acelasi timp, pacea si securitatea internationala.

In acest context, Guvernul Romaniei considera ca declansarea operatiunilor militare in Golf este justificata si este conforma Rezolutiei 678 a Consiliului de Securitate, care autorizeaza statele ce coopereaza cu guvernul Kuwaitului ca, in cazul in care Irakul nu indeplineste rezolutiile Consiliului pana la 15 ianuarie 1991, sa foloseasca toate mijloacele pentru a pune in aplicare aceste rezolutii.

Pe masura posibilitatilor sale, Romania s-a straduit in mod constant, in cele cinci luni si jumatate care au trecut de la invadarea Kuwaitului, sa-si aduca propria sa contributie la aceste eforturi, atat in cadrul Consiliului de Securitate, cat si in contactele sale bilaterale cu partile in conflict. In acelasi spirit, a salutat initiativa SUA pentru angajarea unui dialog direct cu Irakul si, atunci cand acest dialog a esuat, a adoptat o atitudine pozitiva fata de initiativele de reglementare pasnica ale secretarului general al ONU si Frantei, ca si fata de orice alta initiativa de natura sa evite confruntarea militara.'

Din pacate, existau, in continuare, in relatiile noastre bilaterale frustrari si nemultumiri. Spre exemplu, Amendamentul Jackson-Vanik fusese suspendat si pentru Bulgaria si Moscova, dar nu pentru Romania! Acest amendament permitea SUA restrangerea sau chiar oprirea relatiilor comerciale cu tari ce nu aveau o economie de piata si restrangeau libertatea de circulatie sau alte drepturi ale omului.

La o primire a ambasadorului american, in martie 1991, mentionam intalnirile cu Baker, cu Eagleburger, vizitele ministrilor Dijmanescu, Plesu, Marinescu in SUA, si, desigur cooperarea foarte buna in criza Golfului. Alan Green Jr. m-a intrebat atunci, oarecum cinic, - si mi-a ramas in memorie: 'Ca avocat al diavolului – ce altceva ati fi putut face?'

I-am raspuns, intre altele: 'Pentru SUA, actualul guvern pare legitim numai pentru Golf, dar nu si pentru restul...' Scuza o reprezentau, aproape intotdeauna, 'hardliners-ii' de la Departamentul de Stat sau din Congres.

Recitind acele convorbiri, ma gandesc ca ar trebui sa invatam si noi sa ne exprimam pe mai multe voci, dar in cadrul unei strategii unitare!

Rezultatele acestui tip dialog – in esenta foarte direct – s-au vazut, in final. Iata cateva fragmente dintr-o convorbire cu James Baker, din 19 iunie 1991, in urma unei scrisori pe care i-o trimisesem:

James Baker: Salutari. Ce teme propuneti pentru aceasta discutie?

Adrian Nastase: Cele mai multe sunt mentionate in scrisoare.

Stim ca sunt preocupari la nivelul Departamentului de Stat in legatura cu evolutiile din Romania. Vrem sa lucram impreuna pentru a le depasi.

Cred ca uneori aceste preocupari vin din perceptii gresite asupra situatiei reale din Romania. Poate sunt si erori de comunicare din partea noastra.

Cred ca ar fi benefic pentru noi toti daca ati da mandat unei persoane de incredere sa vina in Romania cu toate problemele controversate, sa le discutam, sa gasim solutii si apoi sa mergem mai departe. La fel in ceea ce priveste televiziunea publica.

Suntem gata sa depasim aceste chestiuni prin discutii directe.

Ce nu intelegem in politica dumneavoastra fata de Romania este faptul ca suntem mereu izolati de celelalte trei tari est-europene.

Speram ca vicepresedintele Dan Quayle sa vina si in Romania. Faptul ca nu a venit a dat un semnal foarte negativ la nivelul opiniei publice'...

Si raspunsul, de asemenea direct dar si constructiv, al secretarului de Stat:

"James Baker: Am fost afectat de scrisoare. Obiectivul nostru este de a avea relatii bune cu Romania democratica. Sunt afectat din cauza relatiilor personale bune in criza din Golf. Nimeni nu ne-a sprijinit mai constant decat Romania in Golf. Nu am neglijat Romania in sens de vointa politica.....

In Romania nu ne-am dus la fel de departe ca si cu celelalte tari est-europene. Suferiti prin comparatie doar. Nu este un act intentionat din partea noastra.

Este nevoie de trei pasi pe care sa-i faceti pentru ca noi sa lucram cu Romania la fel ca si cu ceilalti din Europa de Est: I – Alegeri libere si corecte. II – Problema televiziunii – opozitia are nevoie de acces la media. III – A cerut un raport despre rolul Securitatii in Romania. Influenta ei e mult mai mare decat ar trebui sa fie intr-o societate democratica. Opozitia are inca teama de Securitate. Poate ca nu este justificata, dar exista. Organizatia este inca activa, dupa cum ne spun serviciile noastre de informatii, inclusiv in ceea ce priveste ambasada noastra din Bucuresti. Aici puteti face ceva.

Salut ideea de a trimite acolo pe cineva, cineva care sa discute direct si ca voi sa primiti un semnal clar ce ne intereseaza. (L-a si trimis, in saptamanile urmatoare, pe ambasadorul Richard Schifter – n.n.)

Sunt unele lucruri pe care deja le-am aprobat pentru a demonstra ca SUA vor o relatie buna cu Romania democratica si apreciaza rolul constructiv in Golf. Vom recomanda un waiver pentru ca Romania sa se califice pentru credite agricole. Ne vom consulta cu oamenii din opozitie, pentru a ne asigura ca este consens pentru asta.

In urma acestor convorbiri, la 25 iunie, ambasadorul american mi-a prezentat un proiect pentru un waiver la amendamentul Jackson – Vanik in favoarea Romaniei, pentru a permite obtinerea de credite pentru garantarea unor importuri de produse agricole de urgenta. Desigur, guvernul american discutase, in prealabil, si cu reprezentantii opozitiei din Romania (sa se asigure ca sunt si ei de acord!) si ii cerusera premierului Petre Roman, in aprilie, cu ocazia vizitei la Washington, ca guvernul sa nu-si atribuie, unilateral, meritul pentru aceasta decizie...

Oricum, vizitele din vara anului 1991 (Richard Schifter, Thomas Pickering – membru al cabinetului presedintelui, fost ambasador la New York, Bob Hutchins – de la NSC, Curt Kammer – de la Departamentul de Stat, numerosi membri ai Congresului) au contat fosrte mult in consolidarea relatiilor bilaterale.

Nu stiau insa nici ei, nu stiam nici eu ca urma o noua mineriada – in septembrie 1991.

(Va urma.)