Luni dimineaţa. Cine să se tundă acum?

Frizeria e aproape pustie. Pe cana­pea­ua pentru clienţi, ale cărei arcuri ies prin piele, precum coastele unui mort împunse cu suliţa, nu e nimeni. Un frizer e liber. Stă pe scaun şi citeşte un ziar de sport...

Frizeria e aproape pustie. Pe cana­pea­ua pentru clienţi, ale cărei arcuri ies prin piele, precum coastele unui mort împunse cu suliţa, nu e nimeni.

Un frizer e liber.

Stă pe scaun şi citeşte un ziar de sport.

Nu e pasionat de sport şi, cu atât mai puţin, de lectură.

N-are însă ce face, şi cum a găsit pe canapea ziarul de sport de azi, lăsat acolo de un client care s-a ras în cap, l-a luat şi-l frun­zăreşte.

La locul ei de baştină, ca­sieriţa îşi numără bancnotele de 50 de lei (bani noi).

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Nu-i ies la socoteală, şi asta o nelinişteşte puţin.

Clopoţelul de la uşă îşi face datoria, chiar dacă e luni di­mineaţa.

Intră un tip scund, într-un tricou menit a-i scoate în evidenţă muşchii şi pieptul marcat de semnul virilităţii – părul.

Pufăie de energia ce n-a fost încă dată gata.

Azvârle cheile jeep-ului pe masă şi, la rându-i, se trânteşte pe canapea, luând, din zbor parcă, un magazin de femei de pe măsuţa de sticlă.

De pe copertă o jună ispititoare îi arată fundul, întorcând spre el un căpşor întrebător.

Bondocul nu-i dă nici o atenţie.

Trece rapid la conţinut şi

s-ar fi cufundat într-un reportaj despre ceasurile de lux dacă frizerul, demult ridicat de pe scaun, nu l-ar pofti să se aşeze pe locul deja amenajat pentru o activitate multiplă: ras, tuns, frezat, masaj.

Alături, cel ce se tunde deja a fost vârât cu capul în chiuvetă.

Frizerul îl ţine aşa pentru a-l spăla pe cap, deşi, la fel de bine, ar putea s-o facă pentru a-l îneca.

Televizorul spânzurat pe peretele din fund transmite, în reluare, un nou episod din tele­novela Inimă îndurerată.

– Mă iubeşti?!, şuieră drama­tic eroina telenovelei, o fetişcană care mulge vacile stăpânului, dar pe care a sedus-o fiul.

– Eu, dacă aş putea, l-aş omorî cu mâinile mele!, exclamă casieriţa fără să se întrerupă din număratul bancnotelor.

Nu, nu e vorba despre Caragia­le, de pe bancnota de 50 de lei. E vor­ba despre ticălosul din telenovelă.

Cei doi frizeri schimbă priviri semnificative.

Te pomeneşti că i-a făcut cumva pocinogul?

Mâine, poimâine ne pomenim cu ea borţoasă.

Intră şi iese nea Gelu Mustăciosul.

Oferă ceasuri de mână cu discount.

Nu se ştie de unde le are. I

le-o fi dat cineva să le plaseze. Sau poate chiar le-a furat el.

Sigur e că de o lună şi ceva deschide uşa şi-i întreabă pe fri­zeri dacă nu cumpără ceasuri.

A făcut asta timp de o lună, fără ca să poată plasa o bucată.

Cu vreo săptămână în urmă, a fost cât pe ce să dea lovitura.

Un client, căruia tocmai i se tăiau perciunii cu briciul, a făcut semn că l-ar interesa.

Sau, cel puţin, aşa i s-a părut lui nea Gigi Mustăciosul.

Întreaga frizerie se uită să vadă cum nea Gigi Mustăciosul îi va vârî pe gât clientului ceasul cu pricina.

Clientul se ridică, în fine, de pe scaun.

Ştiind că se poate aştepta la un bacşiş gras, nea Nae, frizerul, l-a făcut ca nou. L-a tuns, la bărbierit, l-a vârât de mai multe ori cu nasul în chiuvetă, i-a făcut ţac-ţac bretonul cu foarcele, să se­mene cu Napoleon înaintea bătăliei de la Austerlitz, i-a turnat în cap un galon de loţiune şi i-a făcut masaj special: antistres.

Scuturând prosopul, semn că a terminat, aşa cum, la gară, şeful de staţie flutură fanionul, nea Nae îl conduce la casierie. Clientul îşi face din plin datoria. Plă­teşte, scoţând bancnotele dintr-un portofel cu monogramă, din piele scumpă, mirosind a cash, îi lasă casieriţei, o dată cu zâmbetul, o hârtie, îi strecoară 10 lei lui nea Nae, Frizerul, îşi pune haina şi-şi îndreaptă cravata.

E gata de plecare. Nea Gigi Mustăciosul îl aşteaptă. Faţa lui spune clar că respectivul n-are cum să scape.

– Ei, ia să vedem!, zice clientul, oprindu-se în dreptul lui nea Gigi Mustăciosul.

Nea Gigi Mustăciosul poartă un sacou în dungi galbene, ceva în genul unei jiletci de clovn. Mulţi se întreabă, văzându-l îmbrăcat aşa în toiul verii, dacă nu cumva suferă de hipotermie.

Nu, nu suferă.

Sacoul e un soi de geamantan pentru produsele pe care le vinde pe sub mână.

Drept urmare, se descheie cu îndemânarea cu care o stripteuză îşi scoate sutienul şi, cu un gest scurt, dar extrem de eficient, îşi desface aripile sacoului.

De o parte şi de alta, în buzunare speciale, în găici bine ticluite, stă expusă marfa de vân­zare: şurubelniţe, foarfece de gră­di­nărit, dălţi şi dăltiţe, mosoare de aţă, becuri cu zgubilici, pentru discotecă, şi, evident, ceasurile cu pricina.

Clientul nu se miră. Nici mă­car nu tresare la o asemenea pri­velişte.

Ia ceasul desprins de nea Gigi Mustăciosul din dulapul portabil şi rămâne o clipă cu el în mână.

Frizeria face corp comun cu Coafura. Ca să intri la Coafură tre­buie să treci prin Frizerie.

Uşa s-a deschis, luminată de clipocitul vesel al clopoţelului, şi, ţăcănind pe tocuri, ca o santinelă de Gardă, trece spre Coafură o tipă trăsnet.

Fustă scurtă, cât să nu spui că umblă despuiată, sâni pe care sutienul nu se încumetă să-i stăvilească în revărsarea lor na­turală, priviri languroase, din acelea care-ţi pătrund până în sto­mac.

Uşa Coafurii se deschide şi se închide.

Un val de parfum scump, ca o undă seismică, îi loveşte pe clienţi, pe frizeri, trece de casie­riţa care strâmbă din nas şi se pierde, izbindu-se de perete.

Cei din Frizerie schimbă pri­viri chicotinde.

Tipa trăsnet e Gina, o curvă de lux, cu serviciu la domiciliul clienţilor.

Frizeria e frecventată de îm­bogăţiţi peste noapte, miliar­dari de carton şi, prin asta, extrem de sensibili la apariţii de acest gen.

Şi-a făcut un obicei din a se face că merge la Coafură. Trece prin Frizerie, aruncând în jur privirile sale languroase, ca un năvod, intră la Coafură, stă pe aco­lo câteva minute, până când să­mânţa aruncată încolţeşte, şi se întoarce. Mai aruncă o privire victimei deja alese, dacă aşa ceva s-a nimerit să fie în Frizerie, şi, îndreptându-se spre ieşire, se face că nu poate trage uşa.

E grea, grea pentru fiinţa sa delicată, hrănită parcă doar cu poezii.

În acel moment, dacă bărba­tul ochit cade în plasă, se repede ga­lant s-o ajute. Ca din greşeală, mâ­nuţa Ginei, cu degete lungi, finalizate cu unghii intens ojate o atinge pe cea a bărbatului.

Din acel moment, lipitura e gata.

Victima e deja electrocutată.

Clientul însă, deşi umblase la un portofel scump, cu monogramă, nu sare s-o ajute.

Furioasă, Gina trage de uşă icnind cât mai dramatic.

N-o ajută nimeni.

Frizerii ştiu despre ce-i vorba şi, în consecinţă, îl lasă pe client să se vâre.

Clientul e însă ocupat cu ceasul pe care nea Gigi Mustăciosul vrea să i-l vâre pe gât.

De fapt, ca să fim mai exacţi, nu pe nas vrea să i-l vâre. Clienţii săi sunt, de regulă, inşi amărâţi, gata să ia un Rolex fabricat în Transnistria. Cel din faţa lui pare însă un barosan, dintre barosanii care-şi pot cumpăra Rolex-uri pe bune.

Tot mai neliniştit, nea Gigi Mustăciosul zăreşte la mâna celui din faţa sa un Rolex de-adevă­ra­telea.

Ar vrea să renunţe, dar nu mai are cum.

Rolex-ul său de tinichea e în mâna celuilalt.

Acesta tocmai îl verifică atent, cu vădite aptitudini profesionale. Gigi Mustăciosul îşi dă seama imediat că-i un meseriaş după gestul de a întoarce ceasul şi a-i iscodi scrisul de pe capac.

Clientul purcede la un veritabil interogatoriu. Nea Gigi Mus­tăciosul îi răspunde tot mai pie­rit. Se şi vede cu încheieturile în cătuşe. Cei din Frizerie urmă­resc scena fără să înţeleagă nimic. Frizerii ţăcăne cu foarfecele în jurul ţestei clienţilor, ca nişte sateliţi în jurul Pământului. Fac asta mecanic, gata să le taie o ureche, deoarece atenţia lor e concentrată asupra afacerii cu ceasul. Casieriţa nu îndrăzneşte să se uite de-a dreptul. Se face că socoteşte ceva într-un registru.

Clopoţelul prinde să se zgâl­ţâie înnebunit, de parcă ar fi vrut să-l sugrume cineva. Uşa se dă în lături şi înăuntru intră un nou client, om de afaceri, cu jeep-ul lăsat peste drum, vegheat de şofer. Insul pufăie ca o locomoti­vă cu aburi atunci oprită sub aco­perişul Gării de Nord.

Nevoia lui de a ocupa cât mai mult spaţiu pică aiurea în tăcerea încordată. Nea Gigi Mustăciosul discută mai departe despre ceas cu o voce conspirativă.

Lucrătorii, la rându-le, nu-l pot lămuri, deoarece nu-şi pot permite.

Clientul îi dă ceasul lui nea Gigi Mustăciosul.

– E un fals!, tranşează el chestiunea şi, fără a mai spune ni­mic, se îndreaptă spre uşă cu paşi mari, spornici, de om mul­ţu­mit de ceea ce a făcut până acum.

Nea Gigi Mustăciosul a rămas cu ceasul în mână, prostit de-a binelea.

Continuă să creadă că respectivul e un ofiţer de Poliţie sub acoperire.

Şi aruncă spre uşă priviri dez­nă­dăjduite, aşteptând ca aceasta să se dea de perete şi să apară pa­trula care să-l salte.

Uşa Coafurii se deschide şi, o dată cu asta, dă buzna în Frizerie bâzâitul agresiv al unui aspirator.

Ţaţa Floarea, femeia de serviciu, a trecut cu curăţenia în sa­lo­nul Frizeriei.

– Dă-te şi mata mai încolo!, îi zice ea lui nea Gigi Mustăciosul. Şi nea Gigi Mustăciosul se dă.

Frizeria a revenit la viaţa sa obişnuită.

– Nu te mai iubesc!, se smior­căie eroina în televizorul pe care ca­sieriţa l-a dat din nou mai tare.