x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lupta cu ce ştim şi ne doare

9
Autor: Petre Roman 11 Dec 2013 - 14:03
Nu demult am auzit într-o adunare de români, de vârste diferite şi de preocupări obişnuite, exclamația “Statul român e în faliment!”, aprobată instantaneu de cei mai mulți dintre cei prezenți. Convingerea mea rațională e că -deşi sunt foarte mulți români dezamăgiți- statul român nu e în faliment, mi-am exprimat-o pentru ca să constat doar o largă dezaprobare. Nu vedeți, mi s-a spus, că “nu mai scăpăm de sărăcie”, că “tot ce avem ne iau străinii”, că “cei de la vârf se îmbuibă în continuare” şi că “tinerii ne pleacă fiindcă nu-şi găsesc locuri de muncă şi n-au un viitor în țara lor”. Starea de fatalitate mărturisită de aceste cuvinte a pus stăpânire pe societatea noastră. Ea devine tot mai mult nu un efect, ci chiar cauza incapacității de a ieşi din neputință. Realitatea indisciplinei, incompetenței, insolvenței ne doare şi ne loveşte zilnic însă înecarea în nesiguranță şi fatalism s-ar putea să ne lovească şi mai rău. E greu să acceptăm adevărul simplu că până şi cele mai dragi convingeri ale noastre pot fi la un moment dat corectate. În lumea reală ca şi în viața fiecăruia se acumulează mai degrabă incertitudini şi ambiguități în timp ce lucrurile sigure şi limpezi sunt supuse unui permanent troc al intereselor. Asta se vede şi în realitatea că politica e dominată de obsesia prim-planului iar nu obsesia răspunderii în fața cetățenilor. “Să fim mai mult ca nemții” sau ”ca Germania” se aude foarte des. Dar vrem să fim în toate ca ei? Vrem să fim disciplinați? Vrem să respectăm ordinea şi să avem legi care sunt făcute pentru ordine iar nu pentru a fi încălcate când ”trebuie”?

O bună guvernare nu e o uniformizare înăbuşitoare, fără nicio evoluție. Totul trebuie bine rânduit, desigur. Dar nimic nu e posibil dacă continuă să funcționeze “principiul dregătoriei” care îi dă “dreptul” şefului să-i zică protejatului său: “îmi eşti dator vândut mie, care ți-am dat dregătoria; se cuvine să primesc de la tine în schimb tot ceea ce îți cer.”  Orice putere distribuie dregătorii. Ele astăzi se numesc funcții de conducere. Fiecare are o parte la răul făcut. Chiar şi aceia, sau mai ales aceia, care acuză cu orice ocazie, necontenit şi categoric, uitând cam de tot atâtea ori să ia în calcul şi propria lor persoană.

Sub comunism eram permanent condiționați să facem “muncă politică”. Aveam sentimentul acut al zădărniciei, pierderii timpului şi înăbuşirii libertății. Iată însă că o societate liberă şi totodată funcțională are mare nevoie de muncă politică responsabilă.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de