Macaronarii ne vor afară din UE

Neamurile noastre de la Râm, verii noștri de tată de la Roma, că mama, conform legendei istorice, era geto-dacă, s-au stropșit iar la noi. Ce zic italienii, nu toți firește, ci ăia refugiați în internet unde varsă ce știu, ce pot, ce le cășunează prin bibilică? Că Europa a ajuns groapa de gunoi a deșeurilor umane și deșeurile cele mai toxice, să vezi brodeala dracului, am fi chiar noi, românii, care am fi de fapt țigani, mă rog, romi, adică poporul care viețuiește în România și acum otrăvește buna, educata și neprihănita Italie. Afară din UE! - țipă electronic niște organizații, niște grupări, niște... Afară, că stricați paradisul european! – îi preiau alții, contaminați de îndârjire și ură. Afară cu românii care-s țiganii continentului!

Știrea m-a prins nepregătit în această dimineață, găsindu-mă pentru două zile în Deltă, cedând invitației prietenului Mitică Cârstea, ziarist prahovean ca și mine și care are un prieten învrednicit cu un fel de barcă la Crișan pe care poți și dormi. N-am prins nici-un pește, dar am prins soare mult, plauri mărginiți de nuferi cărora li s-a cam stins sezonul, gătindu-se în mâl de iernare, egrete majestuoase și pelicani zăriți departe, la linia orizontului. Deci, italienilor le put iar românii! De ani buni, vreo două milioane de românași saltă PIB-ul cizmei, asudă în munci ingrate pe lefuri de nimic, spală bătrâni la fund și asanează rigole. Dorm pe unde pot. Cei mai mulți au totuși statut oficial, cărți de muncă și contracte parafate de statul vigilent. Sunt, firește, printre ei și jeguri sau criminali gen Mailat, ciorditori de portofele și cerșetori în Piața Spaniei sau lângă Capitoliu. Sunt și prostituate și pești. Să fie ei, adică scursurile, doar ai noștri? Italia, prin anii dintre războaie și mai înainte, inunda America unde au dus nu doar vioiciunea lor peninsulară, temperamentul agitat, ci și deprinderi mafiote. Al Capone nu era, mi se pare român, ci italian. Nu era mămăligar, ci macaronar. Găștile de cartier și periferiile newyorkeze erau nu doar ale afroamericanilor, ci și ale verilor noștri primari care se dau acum chiaburi europeni, conți de Sicilia și lorzi de Veneția, cu toate că le ghiorăie mațele, iar atenuarea acestui ghiorăit a fost făcută și de sclavii de pe Dâmbovița, veniți să le bandajeze sărăcia.

Nu sunt apărător necondiționat al conaționalilor mei. Mărturie stau articolele unde am operat nemilos nu doar cangrene ale politicienilor, ci și deprinderi ale nației mele. Ultima scârboșenie a fost cea cu un tânăr izbit în București de un automobil și care, plin de sânge, cu utimele puteri încerca să formeze numărul părinților pentru a veni să-l salveze, iar un trecător s-a oferit să-l ajute și  s-a făcut repede nevăzut cu telefonul rănitului. Nu pot uita nici scena, din aceiași familie, de la Craiova, când un accidentat grav, lovit tot de o mașină, era buzunărit de un nemernic în timp ce în față, câteva românce cu fuste largi țineau paravan. E asta România? E și asta România dovadă că uneori îmi spun că nu Europa ne dă afară din Europa, ci noi înșine asudăm la asta. Pot aduce exemple, poate nu la fel de netrebnice, și din alte părți de lume. Dar italienii, neam de sânge cu noi, care cu legiunile lor erectile au fecundat Dacia, corcindu-ne și înmulțindu-ne neamul, ar trebui să fie ultimii care să vorbească despre cât de neam de țigani și cât de neamuri proaste suntem noi. Da, suntem neamuri (proaste) cu ei.