Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
· E important să te naşti în secolul tău. Mulţi se nasc greşit, într-un secol care nu-i al lor, care nu-i compatibil cu felul lor de a fi. Am citit o carte - Viaţa de zi cu zi în veacul lui Pericle - şi am avut pe tot parcursul lecturii şi mulţi ani după asta sentimentul că o anume nevoie genetică de ierarhie, atent articulată şi o a doua nevoie, de măsură a valorii, mi-ar fi fost împlinite şi garantate numai atunci. Grecii antici au inventat democraţia, dar excesul de relativitate e ingredientul modern, care face din democraţia de azi o maimuţăreală controlată de finanţe.
· În vitrinele înşirate de-a lungul unui coridor, din Spitalul de ortopedie-traumatologie, se găsesc tot felul de proteze şi capete de oase metalice ori din materiale plastice. Pacienţii familiarizaţi cu sculptură modernă se sesizează imediat de trimiterile la Madame Pogany, la Brâncuşi şi la alţi artişti inovatori din secolul al XX-lea. Relaţia nu-i nici exagerată, nici improprie, pentru că sculptura a fost dintotdeauna înţelesul în marmură şi în bronz al construcţiei trupului omenesc. Iar în această structură geometrică a osului e un maximum de funcţionalitate, într-un optimum de formă. Protezele, deşi îţi dau frisoane, la prezumţia actului chirurgical sunt frumoase la modul artistic. Sunt de mici dimensiuni, dar ţi le poţi imagina şi la scară monumentală. Un cap de femur monumental!
· Până târziu, după douăzeci şi cinci de ani, când am fost invitat la masă în familia bogată a unui mare profesor de la Medicină de către fiica acestuia, limbajul meu de bucătărie era unul modest, confirmat în mai multe rânduri de acela şi mai modest al cantinelor: lingură, cuţit, furculiţă, farfurie, strachină, oale, crătiţi... În casa profesorului, inventarul prânzului cu oaspeţi era unul de definiţii muzeale: paharele de cristal de Boemia, platourile de Meissen, supiera franţuzească, cafetiera de la domnul general Grigorescu, trusa pentru peşte, de la Brătieni... Mâncatul devenea un derivat de prestigiu al regiei. Vă imaginaţi cum mă simţeam eu, cel pentru care masa însemna felul întâi şi felul doi, în nu conta care farfurie, de aluminiu sau faianţă ordinară?
· Din toate dezvăluirile presei despre averile foştilor securişti şi despre rolul jucat de aceştia în instituirea structurilor democratice, răzbate ideea greşită că le-ar fi ruşine că au fost securişti. E o eroare în percepţia publică şi în presă care îi avantajează. Securiştii sunt mândri de ce au fost şi de felul în care au tras un profit din noua orânduire.
Citește pe Antena3.ro
