Mai avem preşedinte român?

Un nou gest nu de nesimţire, ci de tupeu nepedepsit, din partea vechiului "prieten" al României, secretarul de stat Nemeth Zsolt, din ministerul ungar de externe. Am senzaţia că fişa postului acestui individ obraznic, membru al guvernului de la Budapesta condus de Orban Viktor, protectorul lui Traian Băsescu, este de a pândi orice prilej spre a întreţine atmosfera încinsă în privinţa judeţelor locuite majoritar de secui, de a forţa pe toate căile amendarea Constituţiei României şi legiferarea autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Ca printr-o coincidenţă, Nemeth Zsolt a aruncat pe piaţă o nouă provocare la adresa statului român, cerând primăriilor din Ungaria să arboreze drapelul secuiesc, în semn de solidaritate cu o seamă de extremişti de prin Covasna şi Harghita.

Nici dacă iniţiativa asta dementă ar fi venit din partea unei persoane private, a vreunui retardat rămas încă de pe vremea lui Horthy, şi tot n-ar fi trebuit tolerată. Darămite când e asumată de un înalt oficial al "ţării vecine şi prietene", un recidivist în materie, de care şeful său, premierul ungar, nu s-a delimitat niciodată. Şi nu s-a delimitat, ba, dimpotrivă, pare deosebit de tolerant, chiar încurajator faţă de asemenea manifestări iredentiste şi revanşarde, pentru că ani de zile autorităţile de la Bucureşti au picotit nepăsătoare, neracţionând nici la acţiunile de autonomie teritorială, mereu mai agresive, chiar cu tentă separatistă, din Secuime, nici la amestecul grosolan al Budapestei în asemenea chestiuni delicate şi strict interne. Abia după căderea Guvernului Boc a început să se resimtă o oarecare resuscitare a demnităţii naţionale, Guvernul USL având o atitudine mai fermă şi în incidentul de anul trecut (ochestrat tot la Budapesta), cu aducerea în ţară a osemintelor unui trubadur fascist, dar şi, chiar în aceste zile, în disputa drapelelor.

Nu pot însă să nu observ un lucru izbitor. Sunt câţiva ani de când "preşedintele tuturor românilor", pentru asta a fost ales şi reales Traian Băsescu, îşi exercită din ce în ce mai puţin atribuţiile în această privinţă. Ba chiar are un comportament straniu, care, fiind al unui oficial de anvergură maximă în stat, încurajează atitudini antinaţionale. Faţă de care păstrează o tăcere pe care nu ezit să o numesc vinovată.  Nu l-am auzit reacţionând faţă de nemerniciile vânturate de Laszlo Tokes pe la Strasbourg. Nu a suflat un cuvinţel în incidentul Nyiro Joszef. Nu şi-a exprimat părerea nici în cazul altor derapaje ale unor oficiali ungari, deşi susţine că e purtătorul intereselor şi politicii externe româneşti.

Explicaţia există. Sunt ani de zile de când tăcerea şi concesiile îi sunt răsplătite de premierul ungar cu ordinul către comunitatea din Covasna şi Harghita de a-l susţine prin voturi pe Traian Băsescu, scoţându-l inscusiv de sub riscul de a fi demis astă-vară. Când porţi povara unor asemenea datorii, nu-i de mirare că ajungi la declaraţii şocante, cum e cea recentă, emisă prin Chile. Unde a spus că, în timp ce în restul ţării nu se simte confortabil şi are probleme, în Covasna şi Harghita, printre maghiarii care îl preţuiesc şi îl potopesc cu voturi, e fericit.