x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mai funcţionează principiile Păcii din Westphalia?

0
Autor: Adrian Năstase 14 Oct 2014 - 14:47
 După un război îndelungat, în 1648, puterile europene au pus bazele unui sistem de ordine “globală”, bazat pe suveranitatea statelor şi pe principiul echilibrului de putere. Era sfârşitul marilor imperii şi al puterii papale lumeşti. Acel sistem, gândit ca un sistem de ordine mondială, era, în realitate, o proiecţie regională a noilor raporturi de forţe. Este evident că aşa numită ordine globală reprezintă, de fapt, suma unor formule gândite sau chiar puse în aplicare, în anumite condiţii geografice sau geopolitice, de principalii actori din diverse regiuni ale globului ( şi în diferite perioade). M-am referit la modelul westphalian pentru că el exprimă aranjamentul la care ajunseseră puterile Europei Occidentale la jumătatea secolului 17, fără a ţine seama de “periferia” din Europa răsăriteană sau de poziţia Rusiei.

În recenta sa carte, “World Order” (“Ordinea Mondială”), publicată anul acesta, Henry Kissinger analizează aceste evoluţii, din punct de vedere istoric, dar, pentru a explica poziţia Rusiei faţă de regulile stabilite în 1648, citează cuvintele ministrului de externe al ţarului Alexei, din acea perioadă, referitor la scopul politicii sale externe - “expansiunea statului în orice direcţie”. Se referea, evident, la expansiunea geografică.

Perioada de după încetarea Războiului Rece a eliminat constrângerile convenite în legătura cu “neintervenţia” în zona de “jurisdicţie” şi influenţa celeilate tabere. În mod evident, vacumul creat prin implozia sistemului comunist şi a imperiului sovietic s-a încercat a fi “colmatat” cu alte acţiuni de interes politic sau economic. Acest lucru s-a văzut, mai întâi, în legătură cu Yugoslavia, apoi cu ţările Grupului Vişegrad, apoi cu ţările baltice, cu România, cu Bulgaria. Rusia a urmărit aceste procese ca un spectator nemulţumit. Evoluţiile din Kosovo (văzute ca o atingere a teritoriului Serbiei) şi apoi “euromaidanul” de la Kiev au creat însă o contra-reacţie a Rusiei. În acest moment, este clar că au fost puse în discuţie vechile principii westphaliene, în primul rând principiul echilibrului de putere în Europa. Cred însă că după testul din Ucraina se va reveni la vechile principii acceptate. Mai sper că “balance of power” nu va redeveni “balance of terror”, pentru a da satisfacţie complexelor militar-industriale din interiorul marilor puteri.

Îmi place să cred în ceea ce spunea preşedintele Truman, arătând care a fost principala reuşită a mandatului sau prezidenţial: “mă bucur că i-am invins pe duşmanii noştri dar ca apoi i-am adus înapoi în comunitatea naţiunilor”.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de