Mai funcţionează principiile Păcii din Westphalia?

 După un război îndelungat, în 1648, puterile europene au pus bazele unui sistem de ordine “globală”, bazat pe suveranitatea statelor şi pe principiul echilibrului de putere. Era sfârşitul marilor imperii şi al puterii papale lumeşti. Acel sistem, gândit ca un sistem de ordine mondială, era, în realitate, o proiecţie regională a noilor raporturi de forţe. Este evident că aşa numită ordine globală reprezintă, de fapt, suma unor formule gândite sau chiar puse în aplicare, în anumite condiţii geografice sau geopolitice, de principalii actori din diverse regiuni ale globului ( şi în diferite perioade). M-am referit la modelul westphalian pentru că el exprimă aranjamentul la care ajunseseră puterile Europei Occidentale la jumătatea secolului 17, fără a ţine seama de “periferia” din Europa răsăriteană sau de poziţia Rusiei.

În recenta sa carte, “World Order” (“Ordinea Mondială”), publicată anul acesta, Henry Kissinger analizează aceste evoluţii, din punct de vedere istoric, dar, pentru a explica poziţia Rusiei faţă de regulile stabilite în 1648, citează cuvintele ministrului de externe al ţarului Alexei, din acea perioadă, referitor la scopul politicii sale externe - “expansiunea statului în orice direcţie”. Se referea, evident, la expansiunea geografică.

Perioada de după încetarea Războiului Rece a eliminat constrângerile convenite în legătura cu “neintervenţia” în zona de “jurisdicţie” şi influenţa celeilate tabere. În mod evident, vacumul creat prin implozia sistemului comunist şi a imperiului sovietic s-a încercat a fi “colmatat” cu alte acţiuni de interes politic sau economic. Acest lucru s-a văzut, mai întâi, în legătură cu Yugoslavia, apoi cu ţările Grupului Vişegrad, apoi cu ţările baltice, cu România, cu Bulgaria. Rusia a urmărit aceste procese ca un spectator nemulţumit. Evoluţiile din Kosovo (văzute ca o atingere a teritoriului Serbiei) şi apoi “euromaidanul” de la Kiev au creat însă o contra-reacţie a Rusiei. În acest moment, este clar că au fost puse în discuţie vechile principii westphaliene, în primul rând principiul echilibrului de putere în Europa. Cred însă că după testul din Ucraina se va reveni la vechile principii acceptate. Mai sper că “balance of power” nu va redeveni “balance of terror”, pentru a da satisfacţie complexelor militar-industriale din interiorul marilor puteri.

Îmi place să cred în ceea ce spunea preşedintele Truman, arătând care a fost principala reuşită a mandatului sau prezidenţial: “mă bucur că i-am invins pe duşmanii noştri dar ca apoi i-am adus înapoi în comunitatea naţiunilor”.