Mai încolo, câţiva bătrâni îşi crapă capul cu toporul

Grupuri răzleţe se cotonogesc reciproc. Ca la un semn, camera se opreşte asupra unui ins cu o jumătate de ţeastă retezată.

În timpul meciului cu Anglia, decisiv pen­tru calificarea noastră la Campiona­tul Mondial, cei de la Operă au instalat în fosă un televizor. Cu un ochi la partitură şi altul la aparat, membrii orchestrei plim­bau arcuşul, ciupeau contrabasul, loveau pielea tobei, abia stăpânindu-se să nu strige sau să înjure. Totul mergea stru­nă, după cum le şi spusese directorul când acceptase învoiala propusă de ei. Ţi­nem spectacolul, fără să pierdem meciul. Numai că, fără să-şi dea seama, membrii orchestrei prinseră să trăiască meciul, şi nu spectacolul. Şi, după un timp, cedând pasiunii de microbişti, începură să interpreteze meciul în locul partiturilor. Când ai noştri se apropiau de poarta adversă, arcuşurile se mişcau mai iute, mai nervoase, contrabasurile mormăiau mult mai zgomotos, tobele vibrau mult mai puternic, iar concertul căpăta o anume nervozitate. Când jocul lâncezea, pierdut pe undeva, pe la marginea terenului, într-un încâlcit schimb de pase fără orizont şi fără interes, că până şi crainicul căsca, interpretarea reintra în normal. La golul echipei noastre însă totul se dădu peste cap. Nimeni nu se mai putu stăpâni. Viorile, violoncelele, tobele, contrabasele, piculinele săriră în sus, zbierând şi bătând din picioare zgomotos. Tenorul, care tocmai atunci se îndrepta spre marginea scenei, cu Desdemona în braţe, tresări ca un cal, gata s-o scape. Uitând că e deja moartă, Desdemona deschise ochii şi dădu să ţipe.
În picioare, sala aplauda frenetic. Televizorul era astfel aşezat că meciul putea fi văzut şi de public. Şi acesta, la golul magistral, înscris de ai noştri, ţâşnise în picioare.

ÎN DOUĂ SECTOARE
Cei de la Primărie aveau treburi până peste cap. Cazuri după cazuri cereau rezolvarea. Unul dintre ele – cel mai complicat şi, de ce nu?, cel mai dificil: cazul unei case ce pica între două sectoare. Dormitorul era într-un sector, iar baia, într-altul. Locatarul trimisese memorii peste tot: la Camera Deputaţilor, la Preşedinţie, la televiziuni şi ziare, ba chiar şi la Organizaţia Statelor Africane. – Când mă scol noaptea să merg la toaletă – se plângea autorul –, mă văd nevoit să trec dintr-un sector într-altul. Şi dacă mă întâlneşte o patrulă de Poliţie şi mă ia la întrebări de ce umblu brambura noaptea prin oraş?
Fiecare dintre instituţiile sesizate trimisese Primăriei memoriul prefaţat de o adresă.
Făcea excepţie hârtia venită de la Organizaţia Statelor Africane. Cei de acolo confundaseră româna cu dialectul tribului Zulu şi, în consecinţă, cereau imperios ca autorul memoriului să primească statut de refugiat.

REPORTAJ TV
Confruntări sângeroase într-un sat din Ardeal. Românii au devastat şi jefuit casele ţiganilor ursari. În centrul comunei au avut loc încăierări sângeroase. Televi­ziunea difuzează seara, în prime-time, la Actualităţi, un interviu cu primarul satului, luat în dreptul unei case arzând în flăcări. Iată, ne spune reporteriţa, zâmbind satisfăcută, unei case i s-a dat foc. Mai e puţin şi nu va rămâne din ea decât scrumul. Dinăuntru s-au auzit până nu de mult zbieretele celor arşi de vii. Regretăm că nu v-am putut oferi asta în direct, dar când am ajuns noi cu carul respectivii muriseră. Mai încolo, câţiva bătrâni îşi crapă capul cu toporul. Grupuri răzleţe se cotonogesc reciproc. Ca la un semn, camera se opreşte asupra unui ins cu o jumătate de ţeastă retezată. La solicitarea reporteriţei, vine în fugă, ţinându-şi creierii cu mâna, să nu i se reverse pe asfalt. În cadrul interviului pe care-l acordă în exclusivitate, răspunzând unei întrebări, cel cu o jumătate de cap se referă pe larg la datoria majorităţii de a ocroti minoritatea.

REVELIONUL PENTRU SĂRACI
Bântuie moda revelioanelor de caritate. Primari, miniştri, politicieni se înghesuie să organizeze Noaptea trecerii dintre ani. Făcând cât mai mult zgomot posibil, să se ştie că ei sunt buni la inimă. Omul de afa­ceri Voichiţă Bivolaru s-a gândit să organizeze şi el un Revelion. Revelionul lui Voichiţă Bivolaru se desfăşoară la Pavili­onul Central al oraşului. E o hardughie ridicată pe vremea lui Ceauşescu pentru a găzdui spectacolele omagiale din partea de nord-est a ţării. Pe scena uriaşă, zgu­duindu-se altădată de bătuta flăcăilor din Horobeasca, a fost aşezată o masă de 10 persoane. Masa de Revelion a familiei Bi­volaru: tată, mamă, cele două fiice, stând cu un aer speriat de găini în aşteptarea uliului, mama soacră, tata socru, beat deja, deşi în sală nu s-a dat dezlegare la băutură, precum şi nea Ghiţă, şoferul pus într-un colţ, pentru a sări ori de câte ori şeful îi face semn. Jos, în sală, se înşiruie mesele celor cărora le e dedicat Revelionul. A fost dat gata an­treul: răcituri de porc. În aşteptarea pri­mului fel, cei din sală se uită la familia Bi­volaru de pe scenă. Ca la o piesă de teatru ce se petrece într-un apartament de bloc.

Din volumul în curs de apariţie Veselia generală.