Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă salariile ar fi de 500-600 de euro, ca in Polonia, şi nu de 300 de euro, ca la noi, mărfurile alimentare ar ocupa in coşul de consum o pondere de 20%, nu de 36,5%
Dacă salariile ar fi de 500-600 de euro, ca in Polonia, şi nu de 300 de euro, ca la noi, mărfurile alimentare ar ocupa in coşul de consum o pondere de 20%, nu de 36,5%
Intrebat de preşedintele comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor de ce Romănia are o pondere mult mai ridicată a alimentelor in coşul de consum, comparativ cu alte state, guvernatorul Isărescu a răspuns că această situaţie este o surpriză şi pentru BNR. N-ar trebui să fie, fiindcă la salarii duble - ca-n Polonia şi Ungaria - s-ar vedea că şi ponderea alimentelor se injumătăţeşte.
Cu alte cuvinte, Romănia seamănă doar la mărimea preţurilor cu ceilalţi europeni care s-au integrat in UE inaintea sa, nu şi la salarii. Aşa se explică de ce in coşul de consum de la noi alimentele ocupă o pondere de 36,45%. Procentajul e mult peste acela din Lituania - 25,52%, Letonia - 25%, Bulgaria - 23,25%, Polonia - 19,9%, Estonia - 19,83%, Ungaria - 19,58%, Cehia - 17,77%, Slovenia - 16,92% sau Slovacia - 16,83%. E mai aproape de cel din Rusia (43,5%). Iar cănd inflaţia nu se reduce prin majorarea consumului, după regula "mărfuri mai multe, la preţ mai mic", ci prin reprimarea acestuia, diferenţa se vede in salarii. Nu e nevoie de calcule complicate pentru a dovedi asta, e suficient să ne uităm ce s-ar intămpla dacă salariile ar fi de 500-600 de euro, ca in Polonia, şi nu de 300 de euro, ca la noi sau ca la ruşi. Păi, atunci mărfurile alimentare ar reprezenta 20%, nu 36,5% din total. Este deci logic să abunde consumul de păine, fiindcă preţul ei e la o treime din media zonei euro, nu cum e preţul cărnii - la două treimi. Şi atunci cănd păinea - produsul cu cea mai mare pondere in coş - se scumpeşte, vine Isărescu şi vorbeşte de fatalitate, nu de erori de management: anul acesta "volatilitatea preţurilor la alimente ne-a dezavantajat", anul trecut "ne-a ajutat".
Dar să lăsăm in urmă păinea sau carnea şi să explicăm mecanismul. De ce plouă cu restricţii in Romănia? Fiindcă intre a reduce inflaţia prin scăderea preţurilor şi micşorarea puterii de cumpărare s-a optat pentru a doua variantă. In felul acesta, concedieriile de grup s-au făcut gradual şi nu s-a adus atingere intereselor de grup. E suficient să se subţieze disponibilităţile tuturor celor lipsiţi de protecţie politică sau sindicală, pănă se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate.
Mai rămăne o singură chestiune de lămurit. După cum e manevrată economia, obţinăndu-se cu mijloace monetar-fiscale aceleaşi rezultate macroeconomice ca şi prin reglajele naturale, ne putem intreba, legitim: ce nevoie mai avem de piaţă? Păi, chiar n-am avea, dacă de distribuţie s-ar ocupa altcineva mai bine. Să zicem, bugetul. Dar dovada că nu merge aşa este că, deşi suntem la fel de stabili macroeconomic ca Cehia sau Polonia, economia noastră intră in fibrilaţie cănd vine vorba să dea piept cu concurenţa străină. Aici se simte limpede imixtiunea politicului in economie, care, in loc să lase piaţa să regleze natural mecanismele, a ales o strategie alternativă: controlul salariilor şi preţurilor.
Una peste alta, salariile romănilor s-au majorat, ceea ce teoretic ar fi trebuit să ducă la o creştere semnificativă a consumului. Insă lefurile nu s-au aliniat la reperele din UE la fel de repede ca preţurile. PIB-ul e mai departe realocat mult sub forma profiturilor şi puţin sub cea a salariilor, ca pe orice piaţă dominată de oligopoluri. Dacă ar fi fost invers, dacă veniturile ar fi crescut mai rapid decăt se scumpesc produsele, atunci consumatorii ar fi trebuit să fie optimişti. Or, sondajele arată că ei rămăn printre cei mai pesimişti consumatori europeni. Ceea ce inseamnă că romănii doar plătesc mai mult, nu şi consumă mai mult. Şi atunci Romănia are o pondere dublă a alimentelor in coşul de consum, comparativ cu ceilalţi est-europeni, care s-au integrat in UE inaintea noastră.
Intrebat de preşedintele comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor de ce Romănia are o pondere mult mai ridicată a alimentelor in coşul de consum, comparativ cu alte state, guvernatorul Isărescu a răspuns că această situaţie este o surpriză şi pentru BNR. N-ar trebui să fie, fiindcă la salarii duble - ca-n Polonia şi Ungaria - s-ar vedea că şi ponderea alimentelor se injumătăţeşte.
Cu alte cuvinte, Romănia seamănă doar la mărimea preţurilor cu ceilalţi europeni care s-au integrat in UE inaintea sa, nu şi la salarii. Aşa se explică de ce in coşul de consum de la noi alimentele ocupă o pondere de 36,45%. Procentajul e mult peste acela din Lituania - 25,52%, Letonia - 25%, Bulgaria - 23,25%, Polonia - 19,9%, Estonia - 19,83%, Ungaria - 19,58%, Cehia - 17,77%, Slovenia - 16,92% sau Slovacia - 16,83%. E mai aproape de cel din Rusia (43,5%). Iar cănd inflaţia nu se reduce prin majorarea consumului, după regula "mărfuri mai multe, la preţ mai mic", ci prin reprimarea acestuia, diferenţa se vede in salarii. Nu e nevoie de calcule complicate pentru a dovedi asta, e suficient să ne uităm ce s-ar intămpla dacă salariile ar fi de 500-600 de euro, ca in Polonia, şi nu de 300 de euro, ca la noi sau ca la ruşi. Păi, atunci mărfurile alimentare ar reprezenta 20%, nu 36,5% din total. Este deci logic să abunde consumul de păine, fiindcă preţul ei e la o treime din media zonei euro, nu cum e preţul cărnii - la două treimi. Şi atunci cănd păinea - produsul cu cea mai mare pondere in coş - se scumpeşte, vine Isărescu şi vorbeşte de fatalitate, nu de erori de management: anul acesta "volatilitatea preţurilor la alimente ne-a dezavantajat", anul trecut "ne-a ajutat".
Dar să lăsăm in urmă păinea sau carnea şi să explicăm mecanismul. De ce plouă cu restricţii in Romănia? Fiindcă intre a reduce inflaţia prin scăderea preţurilor şi micşorarea puterii de cumpărare s-a optat pentru a doua variantă. In felul acesta, concedieriile de grup s-au făcut gradual şi nu s-a adus atingere intereselor de grup. E suficient să se subţieze disponibilităţile tuturor celor lipsiţi de protecţie politică sau sindicală, pănă se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate.
Mai rămăne o singură chestiune de lămurit. După cum e manevrată economia, obţinăndu-se cu mijloace monetar-fiscale aceleaşi rezultate macroeconomice ca şi prin reglajele naturale, ne putem intreba, legitim: ce nevoie mai avem de piaţă? Păi, chiar n-am avea, dacă de distribuţie s-ar ocupa altcineva mai bine. Să zicem, bugetul. Dar dovada că nu merge aşa este că, deşi suntem la fel de stabili macroeconomic ca Cehia sau Polonia, economia noastră intră in fibrilaţie cănd vine vorba să dea piept cu concurenţa străină. Aici se simte limpede imixtiunea politicului in economie, care, in loc să lase piaţa să regleze natural mecanismele, a ales o strategie alternativă: controlul salariilor şi preţurilor.
Una peste alta, salariile romănilor s-au majorat, ceea ce teoretic ar fi trebuit să ducă la o creştere semnificativă a consumului. Insă lefurile nu s-au aliniat la reperele din UE la fel de repede ca preţurile. PIB-ul e mai departe realocat mult sub forma profiturilor şi puţin sub cea a salariilor, ca pe orice piaţă dominată de oligopoluri. Dacă ar fi fost invers, dacă veniturile ar fi crescut mai rapid decăt se scumpesc produsele, atunci consumatorii ar fi trebuit să fie optimişti. Or, sondajele arată că ei rămăn printre cei mai pesimişti consumatori europeni. Ceea ce inseamnă că romănii doar plătesc mai mult, nu şi consumă mai mult. Şi atunci Romănia are o pondere dublă a alimentelor in coşul de consum, comparativ cu ceilalţi est-europeni, care s-au integrat in UE inaintea noastră.
Citește pe Antena3.ro
