x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Maicutele cu telemobil

Maicutele cu telemobil

de Ion Cristoiu    |    03 Sep 2006   •   00:00
Maicutele cu telemobil

Maicutele telemobiliste incarca aparatele de la tractoarele care defriseaza un teren pentru un Palat de Iarna al fostului croitor al satului, ajuns multimiliardar. O sterg pe furis din chilii, sar gardul si o tin serpuit, pitindu-se dupa tufe, pana la ogor. Aparatele se incarca destul de greu. Cam dupa vreo doua ore. Timp suficient ca sa cazi in pacat. Cu exceptia uneia singure, maicuta Filofteia, de vreo 70 de ani, toate au sfarsit prin a se marita cu bravii tractoristi privatizati.

Moto: "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

La Manastirea Dinlemn, maicutele se urca in clopotnita pentru a vorbi la telemobil. Stareta a proclamat aparatul unealta a Diavolului. Maicutele s-au adresat Patriarhiei Romane cu o plangere. Distinsa institutie le-a raspuns invocand Psalmul cu numarul 320 b. Maicutele sunt insa nedumerite, deoarece Psalmul cu numarul respectiv nu se gaseste in Carte. Conflictul s-a rezolvat de la sine. Maicutele telemobiliste incarca aparatele de la tractoarele care defriseaza un teren pentru un Palat de Iarna al fostului croitor al satului, ajuns multimiliardar. O sterg pe furis din chilii, sar gardul si o tin serpuit, pitindu-se dupa tufe, pana la ogor. Aparatele se incarca destul de greu. Cam dupa vreo doua ore. Timp suficient ca sa cazi in pacat. Cu exceptia uneia singure, maicuta Filofteia, de vreo 70 de ani, toate au sfarsit prin a se marita cu bravii tractoristi privatizati. Acum sunt la casa lor, cu o droaie de copii si cu telemobile, pe care nu mai trebuie sa le incarce la bateria tractoarelor.

Zi de vara in Parculet

Zi de vara in Parculetul pe langa care trec, scotand fum discret si vajaind falos, jeepurile noii burghezii moldo-valahe. Pe o banca de langa cosul de gunoi, o fata invata la Geografie. Citeste de zor, dand marunt din buze, Emisferele Pamantului. Un barbat doarme cu gatul retezat de marginea bancii. Jos, in pietris, il vegheaza un dulau alb plin de scaieti. Doua cucoane bat cu pietre maidanezii, care o rup la fuga, justificand renumele de tigani ai cainilor. Isi apara astfel odraslele: doi pechinezi cu ochi nevinovati.

Mersul trenurilor

Noul Mers al trenurilor trecuse la o occidentalizare fara precedent a calatoriilor pe calea ferata. Se considerau contraventii si se sanctionau cu mari sume de bani: urcatul in vagoane cu geamantane mai mari decat un metru si mai grele decat o suta de kilograme, asezatul in plasa de deasupra capului a balotilor de paie, transportul lemnelor altfel decat taiate in sipci regulamentare si varate in saci de plastic legati la gura cu nod accesibil, suflatul nasului cu zgomot intre statii, calatoria cu gaini altfel decat taiate, lasarea pe culoar a recipientelor de tabla si a animalelor rumegatoare.

Legea dadea batai de cap nu atat calatorilor, cat mai ales controlorului. Dupa intrarea ei in vigoare, trenurile fura luate cu asalt de echipe de supracontrol constituite pe principiul piramidal. La putin timp dupa plecarea din statie isi facea aparitia controlorul. Dadea Buna ziua, schitand ridicarea mainii la sapca, proclama Biletele, va rog!, le lua, le cerceta prin intoarcere pe o parte si pe alta, dupa care pleca mai departe. Nu trecea nici macar un sfert de ora si usa compartimentului se dadea in laturi: aparea supracontrolul de Divizie de Cale ferata, compus din trei insi, insotiti de un politist de circulatie. Toata lumea prindea sa scotoceasca dupa bilete. N-apucau sa-si vare inapoi buzunarele intoarse pe dos sau sa-si inchida posetele, ca usa se deschidea din nou pentru a lasa inauntru un alt supracontrol: de la SNCFR. Alcatuit din cinci functionari de la Centru, o casierita pentru incasarea pe loc a amenzilor si un jurist pentru a rezolva chestiunile controversate. Ii pazea un jandarm dotat cu scut, masca de gaze si pistol-mitraliera. La nici jumatate de ora de la aceasta inspectie pica in vagon insusi corpul de control al primului-ministru. Scopul descinderii: sa verifice felul in care se controlase pe trenurile de cursa lunga legitimatiile de calatorie. Fiecare calator trebuia sa dea mai intai biletul. Acesta era varat intr-un aparat portabil cu laser, primit pe credit de la Uniunea Europeana, pentru a se stabili daca gaurile de la capsatorul controlorului nu erau cumva false. Un grafolog de la Institutul National de Cercetare a Semnaturilor verifica autenticitatea Da-urilor lasate de celelalte supracontroale. In fine, calatorii erau obligati sa declare sub semnatura, riscand inchisoarea de la sase luni la doi ani, daca, intr-adevar, trecusera pe acolo echipele anterioare. Corpul de control era dotat cu statie de emisie-receptie, cu laptopuri si pazit de un echipaj de la Brigada Antitero a SRI.
×
Subiecte în articol: editorial