Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt revoltat. Plictisul mi s-a agăţat în trenă şi-mi pândeşte fiecare pas. Sunt victimă. Dar nu mă simt persecutat nici de săgetările vreunui violet parşiv, nici de cine ştie ce bombardamente energetice sau ritualuri bubaurazna. Nu am angoase prezidenţiale. Răul îmi vine de-aci, din vecinătatea domestică şi mult prea pământeană. Pregătirea de iarnă a fotbaliştilor, cantonamentele şi drumurile lungi au dus de lângă noi poveştile frumoase. Păi de unde atâta farmec al vieţii câtă vreme Prinţişorul de la Dinamo nu mai alimentează presa sportivă cu subiecte de cultură nocturnă. Ce cârlig mai poate avea transpiraţia jurnalistică câtă vreme Tănase joacă în deplasări turceşti, departe de fitilul iubirilor năbădăioase. Iulia Tăbăcaru abia de mai punctează câte-o prezenţă palidă prin Cancan, bălăcărită fiind de cumnatul Ionuţ. Care zice că Iulia nu-i decât o vagaboandă. Bomba sexy nu mai este însă subiect cotidian în peisajul publicisticii sportive şi o astfel de pierdere nu se recuperează uşor.
Terapeuţii surmenajului nocturn care-i obosea talentul lui Adrian Cristea, lumânărarii exploziilor voluptoase care-l faultau pe Tănase în idealurile devenirii sale fotbalistice încearcă acum să se salveze de la şomaj prin reprofilare. Din nefericire însă nu le este deloc uşor să părăsească cearceafurile mototolite ale temelor mondene. Cearceafuri care le creau iluzia că pot şi ei. Numai astfel poate fi explicată eşuarea în subiecte care aduc aminte de povestea cu câinele, drumul lung şi... grija altuia.
Cristian Tănase a fost distribuit în povestea unei "lupte galactice" pe care ar purta-o cu Florin Costea pentru adjudecarea tricoului cu numărul 10 la echipa naţională. Trec peste faptul că aceşti malachişti, cum îi numea prietenul Răzvan Ioan Boanchiş, care au inventat povestea luptei galactice batjocoresc superlativele cu o dezinvoltură care le atestă nivelul subcultural. Dar povestea în sine este neghioabă. Tricoul cu pricina a căpătat semnificaţia recompensei numai datorită faptului că a fost purtat de nişte fotbalişti de certă valoare, de valoare confirmată în timp. Hagi tot Hagi ar fi fost chiar dacă ar fi purtat şi un tricou fără număr. În timp ce Tănase şi Costea, înainte de a revendica vreun favor la naţională, trebuie mai întâi să fie cel puţin trecuţi pe foaia de joc. Până atunci, mai uşor cu galacticii pe scări. Această constatare nu se vrea a fi un reproş la adresa celor doi fotbalişti. Ei n-au nici o vină. Ba chiar ar fi de laudă dacă îşi propun astfel de idealuri. Vina aparţine celor care inventează teme false. De fapt, povestea tricoului cu numărul 10 a devenit o obsesie de-ndată ce ea a fost transferată de la naţională şi pe la echipele de club.
La Steaua, de pildă, Tănase, tot Tănase, se luptă pentru acelaşi număr 10 cu Tudela. Asta, aşa, ca să fie şi americanul puţin băgat în seamă.
Proasta inspiraţie are resurse considerabile în această vacanţă a crizelor de tot felul. Între imaginarul transfer al lui Florin Costea la Real Madrid şi oferta concretă pe care bulgarii de la TSKA au făcut-o olteanului se adâceşte o prăpastie numai bună pentru a-i înghiţi pe maeştrii fabulaţiei. De-aia zic că mă ia cu revoltă, de-aia zic că abia aştept să se ducă vacanţa, cantonamentele, drumurile lungi şi să se joace din nou fotbal. O fi şi fotbalul prost. Dar nu-şi dă aere!
