Mandea de la Cotroceni

Cum va alege preşedintele premierul? Ştim că Zeus sau, dacă acceptaţi, Mandea doreşte să instaleze în fotoliul de la Palatul Victoria o persoană pe care s-o placă, să aibă încredere în ea, să-i fie fidelă. Pe cine place domnul Băsescu în afara domnului Băsescu? Se întunecă răspunsurile. Rămân în ceaţă. Ba nu! Doamna Udrea a fost, cred, singura persoană pe care preşedintele a lăudat-o, cu o căldură specială, în public. E frumoasă, aduce optimism în Palat, "m-am săturat de murături şi mutre acrite".

Tot tăvălugul democratic s-a oprit în poarta Cotrocenilor. Din cazna noastră de alegători mândri că ne putem exprima, fie şi ciclic, o dată la patru ani, s-a ales ce? O gălăgie de partide, chivuţe care se păruiesc sub zidurile palatului din Deal pentru un cozonac care e înăuntru. Au fost uitate urnele de vot. Vântul şi ploaia fac ferfeniţă marile panouri şi lozinci electorale, maşinile cu goarnă şi voce nu mai strigă pe uliţele din Sângeru că se dă spectacol gratis, la căminul cultural, cu Vali Vijelie, plătit spre desfătarea alegătorului, din buzunarul propriu şi generos al domnului cantidat Pintilie sau Văsălie sau Gămălie. Un vânt rece a şters cu guma lui de pe tabla de materii a democraţiei chiar democraţia.

Să recapitulez: luni întregi de năduşeli propagandistice la televizor (asta pentru candidaţii norocoşi, fiindcă ceilalţi n-au avut parte decât de televizorul uşii omului unde au bătut timid), îmbrânceli pe străzi, ochi scoşi, patimi şi pumni. Mândria, în final, de a băga pe crăpătura cutiei volante sau înţepenite votul tău împăturit. Păi, la ce bun toate astea? Bulgărele alegerilor, umflat prin gălăgie, s-a proptit în uşa unui singur om. El decide. Partidele au fost lăsate să îşi expună dedesubturile şi subsuorile, să se arate cum sunt şi din chimia căror personagii sunt alcătuite. Gata, vine Vodă, vine Zeus, vine Mandea. Cine e Mandea? În copilăria mea era unul dat dracului. Vino la Mandea, zicea el, cu toate că nu îl chema Mandea, ci Costel al Iozefinei. Sfrijit, cu un ochi bulbucat, cătând rău către cei pe care nu-i agrea, acest Mandea era personajul emblematic pentru trei uliţe. El făcea legea, el tăia şi spânzura, de el se temeau toţi. În fiecare urbe e un Mandea. Sunt şi popoare care au un Mandea în vârf.

Mi-am amintit de Mandea, de Pieptea, de Marele Sculă Basculă, în aceste zile în care gogoaşa democraţiei s-a dezumflat. Prins în vălmăşeala "cine va da premierul", domnul Boc, ştiut pentru forţa naturală a independenţei sale, neclătinată de nici o imixtiune, a grăit: "Preşedintele va decide". Aşa e! Tot domnul Băsescu sireacu’ (nici o asemănare cu Mandea nu este exclusă) trebuie să tranşeze, cu toporul voinţei lui de fier forjat, tortul.

Cum va alege preşedintele premierul? Ştim că Zeus sau, dacă acceptaţi, Mandea doreşte să instaleze în fotoliul de la Palatul Victoria o persoană pe care s-o placă, să aibă încredere în ea, să-i fie fidelă. Pe cine place domnul Băsescu în afara domnului Băsescu? Se întunecă răspunsurile. Rămân în ceaţă. Ba nu! Doamna Udrea a fost, cred, singura persoană pe care preşedintele a lăudat-o, cu o căldură specială, în public. E frumoasă, aduce optimism în Palat, "m-am săturat de murături şi mutre acrite". Oficial, preşedintele l-a lăudat o dată pe Petre Roman. "Eşti cel mai bun, Petre!" Oficial i-a lăudat, plâns şi, în final, înjurat pe domnii Tăriceanu şi Stolojan (cel din urmă neînjurat încă). Rămâne să dau crezare gândului dinlăuntru al preşedintelui, cel care pe toarta lui are pesmet şi miere. Deci, tot doamna Udrea ar fi prototipul, calapodul viitorului premier. S-o pună pe doamna Udrea? Îi dă însărcinări nemiloase şi apoi când Dumnezeu la un aşa program politic sever biata femeie ar mai avea vreme să-şi schimbe de patruzeci de ori pe zi sorcovele garderobei? Deci cineva care să placă preşedintelui în genul doamnei, care să-i fabrice matinal şi pe-nserat optimismul. Nu poţi să pui o murătură prim-ministru. Pe cine să desemneze, pe cine? Pe domnul Boc. Primarul – era să zic Clujului, dar minţeam – nu insultă, prin înălţime, înălţimea preşedintelui. Şi preşedintele e mic. Boc râde mereu şi când nu e optimist, de parcă ar fi un bebeluş care face reclamă laptelui praf. Îi e, ca şi doamna Udrea, fidel.

Oricum, Mandea decide. Partidele, de mila poporului şi de teama crizei mondiale, se frâng în figuri şi se rup la propriu. Mandea râde. Democraţia, ca o obială murdară, a fost pusă-n cui. Gata, băieţei, cu jocul de-a votul! Comanda la mine! Politicieni, drepţi! Popor, să n-aud gălăgie! La anul, ai grijă, îţi mai dau o şansă: să mă votezi. Pe mine şi doar pe mine. Mandea.