Manipulati de saracie

Intr-un ziar cineva scrie ca grevele sunt manevrate politic. In alta foaie citesc gugumania ca Traian Basescu e in spatele acestor greve pentru a-l da jos pe Tariceanu. Care va sa zica si protestul amaratilor de dascali din satul meu si protestul minerilor, atatia cati au mai ramas, nu-s sincere, ci manevrate. Pitesc in ele minciuna interesului politic. Cred orice. Cred ca Basescu poate culege avantaje politice meschine din revolta si amaraciunea oamenilor, dar ca el le-a provocat, nu.

Vara rastignita in paduri, ierburile cu virginitatea ravasita de primele brume si pacla rea de pe dealuri. E frig si peste trei munti se vede iarna alba. Urc dealul golas si panta nu se mai ispraveste. In stanga - satul Tisa, jos, in vale, Sangeru. Cazna urcusului o fac pe din doua cu catelusul meu de cinci luni, un brac german care n-a mirosit pana acum decat asfaltul de Bucuresti. Peste culme, tata a avut o padure. Cineva mi-a spus ca n-a mai ramas nimic din ea, asa cum n-a ramas nimic din alte proprietati ale inaintasilor mei. Merg sa vad cu ochii mei dezastrul. In fata, aproape de muchia dealului, doua mogaldete par speriate la vederea mea si dau semne ca vor sa fuga. Ma cred vreun paznic. Le linistesc cu mana. Ma apropii, le salut si stam de vorba. Ele ma cunosc, eu nu. Culegeau, usor jenate de prezenta mea, un fel de mere padurete, fructe mici si albicioase cazute in iarba. Fructele sunt pe jumatate stricate. Aleg cu grija partea buna si o indeasa intr-o sacosa de carpa. Imi amintesc un film. O batrana scurma intr-un camp pustiu in cautarea tuberculilor de cartof. Ma fac ca nu observ rodnica lor indeletnicire. Vorbim despre viata, despre satul din vale. In Tisa, catunul cel mai sarac al comunei mele, cateva case invelite cu tigla si carton, peticite, ridica spre cer prajinile cenusii ale fumurilor. Nu bate vantul, iar fumul hornurilor deseneaza in aer paralele ciudate care se intalnesc sub barba lui Dumnezeu. Fiintele de pe deal sunt mama si fiica. Mama are 38 de ani, fiica 16 si este eleva. Amandoua, cu o nuanta de oboseala si resemnare la mama, au ochi albastri. Albastri-verzi. Femeia poarta cizme de cauciuc si pantaloni uzati. Sotul i-a murit acum cativa ani si pare in totul resemnata. Nu mai asteapta nimic. Psihologia este a unei femei care si-a incheiat socotelile cu viata. N-are pensie, iar munca ei de gaza umila e dedicata fiicei. Copila e imbracata ingrijit, vorbeste frumos. Mama are obrazul supt si ochii ii luneca fara sa vrea in gol. Un desen, rezumat si expresiv, al saraciei. Cate astfel de crochiuri in casele de pamant din vale?

In Bucuresti, puterea se confrunta cu un val furios de greve. Colegii din redactie ma suna din ora in ora si am astfel pulsul evenimentelor. Greva dascalilor, greva anuntata a lucratorilor metroului, greva functionarilor (posibila), minerii care, ca un frison de gheata, trezind in mine amintiri dureroase, tintesc iar Capitala. Intr-un ziar cineva scrie ca grevele sunt manevrate politic. In alta foaie citesc gugumania ca Traian Basescu e in spatele acestor greve pentru a-l da jos pe Tariceanu. Care va sa zica si protestul amaratilor de dascali din satul meu si protestul minerilor, atatia cati au mai ramas, nu-s sincere, ci manevrate. Pitesc in ele minciuna interesului politic. Cred orice. Cred ca Basescu poate culege avantaje politice meschine din revolta si amaraciunea oamenilor, dar ca el le-a provocat, nu. N-am nici un motiv, cunoscandu-l politic de mai bine de zece ani, sa-l simpatizez pe actualul presedinte. E, cred, cel mai nesincer si periculos politician pe care l-a fabricat vreodata Romania. Dar nu-i pot pune in carca ceea ce nu face si nici nu este in stare sa faca. Va face fireste tumbe si giumbuslucuri pentru a lua caimacul electoral al protestelor saracimii. Asta-i alta poveste.

Greva profesorala din satul meu a fost si este bearca. Jumatate din copii merg la scoala si fac ore cu dascalii lor, care n-au iscalit pentru greva. Altii stau acasa, chirciti langa sobele care au intrat in lucru de cand cu primele geruri. Intelectualii nu-s mineri. Solidaritatea lor e peltica. Sunt munciti de indoieli, se razgandesc, se razgandesc la razgandiri. Este chinul si blestemul omului cu carte care n-are, cel mai adesea, certitudini. Detest minerii (unii nu erau mineri) care ne-au schilodit oasele si au schilodit si mai abitir o tinuta de popor civilizat, european. Dar nu pot sa nu plang la mizeria zdrobitoare a comunitatilor din Valea Jiului, din alte zone miniere. Orasele cu 92 la suta procent al somajului. Localitati in care de mai multi ani centralele termice ruginesc, deconectate. Ii manipuleaza cineva pe acesti oameni? Ii manipuleaza saracia. Saracia care, pentru un important tronson din populatia tarii mele (cea care a ramas muta si neputincioasa in fata capitalismului, ignoranta poate, neadaptata poate, asa cum ar fi trebuit, la motoarele trepidante ale initiativei particulare) a devenit anotimpul neschimbat al vietii. Saracie e si vara, e si iarna - numitor comun pentru un geamat surd.