Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Au trecut şase luni de la victoria lui Iohannis în alegerile prezidenţiale. Timpul scurs ne-a lăsat impresia că apele s-au liniştit, că am scăpat de turbulenţele grave introduse în viaţa politică românească de Băsescu în cei 10 ani profund nefericiţi ai săi ca preşedinte. Într-o zi însă, totul a fost aruncat în aer. Un dosar, un procuror, nişte acuzatii. Şi explozia s-a petrecut sub ochii noştri. Din nou scandal şi tensiune, iarăşi război între palatele Cotroceni şi Victoria, implicarea preşedintelui în acţiuni de politică internă în mod partizan de partea unui partid politic, cererea de urmărire penală a premierului, insistenţa preşedintelui şi a PNL pentru demisia acestuia. România e într-o perioadă economică fastă. Creşterea economică cea mai mare din UE, măsurile de scădere a TVA, CAS, creşterea indemnizaţiilor pentru copii, relansarea programelor naţionale de sănătate. Încă multe de făcut, dar cu siguranţă cele deja realizate sunt binevenite. În acest context, să vrei să răstorni un guvern cu performanţe certe, cu o majoritate parlamentară stabilă folosindu-te de un dosar penal absolut chestionabil este o acţiune iraţională. În schimb, din punct de vedere politic, observ ceva : Iohannis se impune ca un lider autoritar, conducătorul de facto al PNL şi se constituie în adevărata opoziţie la premier şi guvern. La cine am mai văzut noi povestea asta în trecutul recent? Pentru că aici e riscul cel mai mare al preşedintelui: să fie identificat cu tipul de acţiuni şi comportament pe care le-am văzut la Băsescu. Nici Iohannis nu bănuieşte ce consecinţe grave ar putea suporta din punct de vedere sociologic şi politic în urma acestei analogii, încă neconsacrate deplin.
