Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").
Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.
Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
DA, ACCEPT
Marele Trepanator
Odinioară, când era mai tânăr, Traian a simţit, iscodind-o poetic în albastrul ei nemărginit, că România e bolnavă. Cam tremura biata, îşi bălăngănea într-un fel lălâu braţele, picioarele, trupul întreg.
Ca orice patriot civil, Traian s-a pus pe gânduri, sfâşiat de trista imagine a patriei mume. A plâns îndelung şi a mâzgălit versuri la felinar. Şi-aşa, îndurerat, s-a hotărât s-o vindece. Într-o vreme tulbure de boală, s-a aşezat la căpătâiul suferindei. N-a precupeţit nimic, a luat-o pe îndelete, i-a spus bancuri porcoase şi vorbe mieroase şi a cinstit-o cu licori îmbătătoare până ce sărmana a aţipit, zvâcnind dezordonat. Traian a scos de la carâmb un cuţit, l-a şters pe mâneca vestonului golit de epoleţi, l-a curăţat cu horincă şi a început să taie împrejur pielea de pe capul pacientei. După ce i-a răsfrânt-o în ambele părţi, a prins zdravăn trepanul, a perforat craniul şi a ridicat bucata de os detaşată. Prin deschizătura sângerândă, Traian a îndepărtat unul câte unul cheagurile roşietice cu pavilion românesc. Se pare că strânsura aia de sânge şi vase presa pe creierul betegei şi de aici cumplita bâţâială maritimă. Traian a închis gaura cu o placă de argint purificată în focul porturilor străine, a întins pielea la loc şi a cusut-o cu aţă din a specială, de imunitate prezidenţială, să-l ferească de malpraxis. Asta a fost prima mare trepanare traianică. Următoarele s-au succedat în logica firească a lucrurilor, fiindcă starea României nu s-a ameliorat deloc. Acelaşi tremur neîntrerupt, aceiaşi ochi vineţii. În hrisoavele politice, scribii au menţionat şi trepanaţia în urma căreia a smuls un guguloi gelatinos din capul partidului deziliescizat. Formaţiunea pedistă îşi pierduse vioiciunea, se târa împleticindu-se şi ceva trebuia născocit. Burghiul a sfredelit zgomotos ţeasta subţiată de manierismul somnolent, şi prin orificiul căscat l-a aruncat în afară pe idolul femeilor de la Apaca.
Cu timpul, Traian şi-a adunat în jur ciraci care să-l ajute şi să-l aplaude fanatic. Cu ei alături, mai acum cinci ani, a găurit iarăşi craniul României, de unde a scos un alt cheag de prisos, pesedisto-năstasian. Cică d-aia bolea sărăcuţa. Dar nu era adevărat, deoarece zgâlţâiala nu s-a oprit. Dimpotrivă, s-a înteţit de-ţi era milă s-o priveşti. Anul trecut, prin vară, s-a decis că e momentul unei noi trepanări, şi astfel a extirpat şi cheagul tăricean, dar geaba. Bâţâiala a continuat şi mai tare. îngândurat că hemoragia nu putea fi stopată nicidecum, Traian l-a adus lângă el pe Emil. Observase odată, fiindu-i în preajmă, că acesta era înzestrat cu o putere hemostatică rar pomenită şi nu se cădea s-o neglijeze, căci îi era de folos. Un talent cu care oprea subit scurgerea sângelui prin simpla sa prezenţă. Din pricina asta l-a impus de-a dreapta sa, atunci când a tocmit marea trepanare. Experienţa îi desăvârşise tehnica, i-o îmbunătăţise întărindu-i mâna fermă. Folosea cu pricepere neîntrecută foreza, fierăstrăul şi presa, iar Emil nu-i ieşea din cuvânt, îi urmărea împietrit de devotament fiecare mişcare. Venise anotimpul tulburelului, al pişcării la limbă, şi nu întâmplător alesese clipa aceea. Şugubăţ la vorbă ca nimeni altul, Traian a îmbiat-o din nou pe bolnavă cu dulcegării şi expresii deocheate. Şi cu spirtoase din belşug, cu niscaiva răvăşiri şi îmbrăţişări prefăcute. Slăbită de suferinţă, România moţăia bleagă. Trepanaţia a decurs în bună regulă, mai puţin hemoragia pornită în valuri. Noroc cu Emil, omul hemostatic, care şi-a amintit repede de misiunea lui sacră, s-a apropiat şi a fixat-o pe bolnavă. Imediat, sângele a încetat să mai curgă, şi Traian a extras, printr-o gaură uriaşă, alt cheag maroniu. Deodată s-au oprit şi salariile, şi pensiile, şi sporurile, şi premierile, şi indemnizaţiile, şi stimulentele, şi multe altele. Ciracii l-au aplaudat cu frenezie, anunţând poporul că s-a terminat cu criza. Unii, îndeosebi muierile bălaie, s-au şocat pur şi simplu, însă şi-au revenit la întâiul cântat de cocoş. Norodul a aşteptat să-şi vadă ţara vindecată, înzdrăvenită, dar bâţâiala s-a accentuat, agravată de greve, proteste şi nemulţumiri. România e tot bolnavă, e în pragul unei paralizii generalizate, doar Marele Trepanator e vesel nevoie mare, hăhăie şi horeşte candriu, îmbăloşat de oamenii hemostatici. În toamnă, prin noiembrie, Traian se pregăteşte de trepanaţia finală. Pentru binele României, sper să n-o mai apuce, să-l înlocuiască altcineva şi să ne scutească de indivizii hemostatici.
Citeşte mai multe despre:
editorial
Ştiri din .ro
PUBLICITATE