Marşarier. Contraselecţie. Feudalism. Preţuri.

Ar mai fi dat cineva votul său pentru o grupare care n-are nici răbdarea de a i se usca buricul şi trece la represalii împotriva propriului popor?

Noul guvern vechi îşi dă repede arama pe faţă. Abia înscăunat, acest guvern, neputincios de a scoate România din criză, o împinge şi mai adânc în criză. Societatea românească e dominată de un jalnic marşarier. Nu se merge decât înapoi. Preşedintele Băsescu a făcut o echipă tocmai bună de scufundat ţara. Criteriul politic, în fapt, clientelar, şi-a dovedit încă o dată viabilitatea. Contraselecţie drastică. Aşa-zisa descentralizare nu e decât un puseu de feudalism răzbunător. O lecţie insuportabilă de ipocrizie. Cum poate vorbi preşedintele despre nevoia de a se renunţa la o cameră parlamentară şi la câteva sute de aleşi, când camera respectivă costă mai puţin decât statul major prezidenţial inutil şi bine pitulat sub faldurile cortinei de la Cotroceni? Dacă îi e aşa de milă de banii ţării, de ce nu reduce marinarul apelor tulburi aparatul de manevră prezidenţial care tocmai contrazice concepţia de republică parlamentară care domină Constituţia? Euforia victoriei dubioase de la alegerile recente este urmată, ca orice beţie, de mahmureala fatală. Începe şi votantul onest al dlui Băsescu să vadă ce a făcut.

Încă în zilele Crăciunului 2009, bine protejaţi pe la staţiunile de munte, liderii au început să dea cu sâc şi celor care i-au ales, şi celor care nu i-au ales şi să anunţe creşteri infernale de preţuri de la 1 ianuarie 2010. Se scumpesc sever combustibilii şi curentul electric, se ieftinesc parfumurile. Asta era problema României: ieftinirea parfumurilor. Cresc impozitele locale şi faptul ne este comunicat de parcă nu ne-ar costa pe toţi, unii domiciliind direct în Univers, scutiţi de taxe şi impozite locale. Şi cu cât cinism sunt anunţate concomitent noile trimiteri în şomaj, îngheţarea de salarii şi de pensii şi creşterea de preţuri de pe piaţa obligatorie. Se vede treaba că liderii acestei concomitenţe sunt nişte populari adevăraţi, nişte creştini-democraţi miloşi, care nu aşteaptă ca poporul să le ceară măririle de preţuri, îi oferă ei, preventiv, nişte obligaţii în măsură să înrobească şi să înspăimânte acest popor.

Programul electoral al indivizilor care au ajuns, între timp, la putere şi o folosesc ei cum vor era plin de făgăduinţi şi de proiecte pentru oameni. Nu mai aveau loc avioanele pe deasupra oraşelor, de atâtea zboruri ale imaginaţiei alimentate de Traian Băsescu şi ai lui. Nu mai putea nimeni să viseze în libertate, pentru că spaţiul visului îi era ocupat de perspectivele pe care le instalase deasupra ţării legiunea portocalie. Ar mai fi dat cineva votul său pentru o grupare care n-are nici răbdarea de a i se usca buricul şi trece la represalii împotriva propriului popor? Urgenţa cu care, ieşit din nou deasupra, după chelfăneala din Parlament de acum zece săptămâni, Guvernul Boc s-a năpustit direct din faşă la beregata poporului român subliniază şi foamea miniştrilor, şi orientarea lor de fond. Ăştia vor să acopere lipsa lor de eficienţă economică şi de inspiraţie strategică prin noi jupuiri ale cetăţenilor. Nu va trece mult timp şi năvlednicii aceştia vor trece la rechiziţionarea oaselor din oameni. Poate că n-avem noi suficientă imaginaţie ca să înţelegem acum că, din moment ce se scumpesc şi combustibilii, şi curentul electric, se scumpesc în realitate toate. În fond, filosofia de viaţă şi de moarte a acestui Guvern este: să le dăm oamenilor cât mai puţin, să luăm de la oameni cât mai mult.

Trăim ca nişte ocnaşi sub fascinaţia acestui marşarier care ne controlează reflexele şi speranţele şi care pătrunde încet-încet în fiinţa noastră intimă. Probabil că, într-un timp istoriceşte previzibil, ne vom dezvăţa de mersul înainte şi vom deveni noi înşine producători de marşarier. Atunci, din câte se pare, vom ajunge să regretăm stagnarea ca pe un semn de progres, în raport cu marşarierul.

Scriam acum câteva decenii că în cetatea noastră a pătruns şi acţionează contraselecţia şi că savantul atomist va fi obligat să se supună ordinelor servitoarei lui, compozitorii vor lătra, pictorii vor fi obligaţi să taie cu foarfeca tablourile lor şi ale predecesorilor. Aţi ascultat ultimele buletine de ştiri?

Descentralizarea care slăbeşte puterile statului unitar înseamnă, în realitate, o întoarcere bine fardată la feudalism. A tolera ideea existenţei unor baroni locali înseamnă tocmai a recunoaşte virtuţile feudalismului reîncălzit. A feudalismului opac la ideea de ţară. Căci una e o descentralizare pentru dezvoltare şi alta - o descentralizare pentru dărâmare.

La ultimele pâlpâiri ale anului 2009, atâta vreme cât curentul electric nu s-a scumpit până la insuportabil, notez aici testamentar pentru anul şi anii care vin: Dă-ne, Doamne, înţelepciunea şi curajul de a nu ajunge să fim ţara în care să nu se poată nici trăi şi nici muri!