x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

“Măsura omenescului”

0
Autor: Marian Nazat 12 Dec 2014 - 19:18
În tinereţe, Hadrian, viitorul împărat, a fost numit judecător în Roma, la tribunalul litigiilor de succesiune. Acolo l-a cunoscut pe Neratius Priscus, magistrat şi el, care i-a devenit mentor. Descrierea pe care i-o face discipolul este lămuritoare: “aparţinea acelei categorii de  spirite,  atât de rare, care, stăpânind  temeinic o specialitate, privind-o, cum s-ar spune  dinăuntru şi dintr-o perspectivă inaccesibilă profanilor, păstra totuşi simţul valorii ei relative în  ordinea lucrurilor, aplicându-i  măsura omenescului”. Adică ceea ce lipseşte justiţiei noastre în prezent - “măsura  omenescului”. Lecţia aceasta ar trebui predată  de judecătorii cu oareşce experienţă, dar ei  nu mai sunt,  sistemul  a avut grijă să-i repudieze şi să-i alunge. Cu măsura asta te deprinzi, nu te naşti şi de unde s-o înveţi dacă  toţi în jurul tău sunt la fel de cruzi Ă Ion Turcu a fost magistrat  vreo 40 de ani. Recent şi-a publicat memoriile – O viaţă de judecător -, volum din care aflu că ”Singura garanţie  a dreptăţii este conştiinţa judecătorului. Un sceptic umorist  britanic afirma că atunci când aude că justiţia caută dreptatea,  gândul îl duce la un orb, într-o încăpere obscură, care caută o pălărie neagră, dar care nici măcar nu este acolo”.

Dincolo de metafora englezului, pe mine mă înghimpă chestia  cu garanţia  dreptăţii.  Căci conştiinţa judecătorului mi se pare insuficientă, nu  toţi o au, dimpotrivă. Şi ce te faci când conştiinţa asta  nu cunoaşte măsura omenescului Ă Mă cuprinde spaima...

În aceeaşi carte, eminentul profesor de drept din Cluj mai scrie că “Procuratura este controlată de executiv, deci de politicienii care azi deţin puterea şi mâine deţin cătuşele”. Îi cunosc părerea despre procurori, detestabilă, de altfel, însă niciodată nu şi-a ascuns-o. Ne-am  încontrat destul, odată, în călătoria noastră iniţiatică prin America. Nu i-o împărtăşesc  pe de-a-ntregul, ştiu, sunt subiectiv, şi eu am fost  acuzator. Dar aici are dreptate, întâmplările  recente îl  confirmă, nici nu mai e loc de alt comentariu.

La noi, în anii din urmă, cu puţine excepţii, starea de arest preventiv a devenit  regulă, ca şi întemniţarea ulterioară. Pentru acelaşi gen de fapte, în spaţiul  european, din care ne revendicăm cu atâta emfază demagogică, pedepsele sunt nesemnificative, iar despre cătuşe nici pomeneală. Acolo, omenescul  are măsură diferită, ca în orice societate  aşezată, necanibală. Numai aici, un candidat candriu şi-a ales ca slogan electoral la ultimele prezidenţiale - “DNA – visul fiecărui român”. Mai bine o verificau la  mansardă pe duduia cu pricina, că altcumva nu-mi explic excesul acesta de fundamentalism judiciar. Ptiu, drace, ce ţară e aia în care oamenii să-şi dorească descinderi cu mascaţi şi execuţii judiciare. Îmi scuip în sân, refuz să fiu cetăţeanul acestui spaţiu damnat. Vreau un loc în care avocaţii şi magistraţii să nu fie eroi mediatici, iar sentinţele, subiecte de dezbatere publică.

Trăim  într-o fundătură cu valori, chipurile,  democratice. “Politicienii fură” este deja un  truism pe care nimeni  nu-l mai contestă. Lucrul acesta îl ştiu  şi  magistraţii  băştinaşi, de unde şi condamnările pe bandă   rulantă. Prezumţia de nevinovăţie nu  operează în cazul primarilor, preşedinţilor  de consilii judeţene şi miniştrilor, soarta lor este pecetluită înainte de a începe procesul penal. De la impunitatea   de altădată la prezumţia de vinovăţie de azi, drumul a fost posibil  şi datorită necunoaşterii  acelei măsuri a  omenescului...

Scenariul nu este nou, americanii  l-au experimentat şi în Italia şi este extrem de simplu: întâi, magistraţii  reformează clasa politică,  după care lucrurile se petrec invers. Deocamdată, România îşi  consumă  prima fază.


Serviciul de email marketing furnizat de