x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Editoriale Medicii români la mare preţ în lume

Medicii români la mare preţ în lume

de Florin Condurateanu Publicat la 06 Noi 2018 07:26 Modificat la 06 Noi 2018 07:26
Medicii români la mare preţ în lume

Esofagul nu este un simplu tub prin care mâncarea ajunge în stomac. El are multiple roluri, mişcări de împingere a bolului alimentar spre miezul aparatului digestiv, un sfincter rafinat care nu permite în mod normal ca alimentele să o ia pe contrasens din stomac din nou spre cavitatea bucală, e tapetat cu o mucoasă sofisticată. Tocmai de aceea a reconstrui un alt esofag în caz de cancere sau agresiuni este o treabă grea pentru că nici dimensiunile, nici poziţia nu permit remodelarea din alte organe. Medicina mondială a consfinţit în tratatele ei o tehnică chirurgicală cu numele Dan Gavriliu. Această metodă chirurgicală a fost inventată pentru întâia dată în lume, cu mare originalitate, de profesorul român Dan Gavriliu, cel care a reconstituit un alt esofag din partea superioară a stomacului cu un artificiu anatomic excepţional. Plecat de la spitalul din Timişoara, chirurgul pe inimă Adrian Ursulescu şi-a făcut faimă în Germania că operează pe cord deschis practicând cea mai mică incizie a toracelui, taie pieptul cu 7-8 centimetri mai puţin pentru a monta noi valve sau bypass-uri pe inimă, ceea ce înseamnă multiple avantaje. Vestitul profesor de chirurgie pediatrică Alexandru Pesamosca repara entuziasmant vicii ale chipului, dar şi ale organelor, scriind o nouă anatomie cu bisturiul. A uimit, de exemplu, medicina mondială când unei fetiţe născute fără sfincterele anale şi uretrale - care nu stăpânea nici scaunul, nici urinarea - i-a modelat noi sfinctere dintr-un fascicul muscular de la picior. Acum, fata lovită cândva de mare invaliditate şi salvată de genialitatea chirurgului român este şi mamă, şi soţie. Nu demult, americanii i-au solicitat academicianului Constantin Popa, coordonator al neurologiei româneşti, să reediteze tratatul despre neuron, scris acum circa un secol de savantul român Gheorghe Marinescu. După un veac, cartea de căpătâi a neurologiei mondiale realizată de un medic român este şi azi o biblie a medicinii în lume despre celula nervoasă. Doctorul Gheorghe Marinescu a lucrat şi la Paris, a fost invitat de marii profesori francezi să rămână în Franţa, dar medicul român deschizător de drumuri a refuzat politicos: “Sunt onorat, dar am o mamă spălătoreasă şi bolnavi români de care trebuie să am grijă”. Şi a inventat prima clinică de neurologie la Spitalul Colentina.

 

×
Subiecte în articol: medici romani