Mersul Recesiunii

Datele pe primul trimestru indică o cădere a PIB-ului (activităţii economice) în România de cca 6,4%, faţă de intervalul corespondent din anul trecut. Şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Răsărit au fost înregistrate diminuări semnificative de PIB.

De-a dreptul dramatică (de două cifre) este căderea în ţările baltice, care nu beneficiază de posibilitatea ajustării pe canalul cursului de schimb (acolo funcţionând consilii monetare). Scăderi au fost înregistrate şi în ţările nou intrate în UE, dar care fac parte din zona euro; mă refer, mai cu seamă, la Slovenia şi Slovacia. La aceasta din urmă şi-a spus cuvântul dependenţa foarte puternică de piaţa de desfacere auto germană.

Una peste alta vedem că noile ţări intrate în UE, aşa numitele NMSs, au suportat din plin şocul recesiunii, care s-a propagat peste tot în Europa. Că sistemele bancare din NMSs (nu includ aici Cipru şi Malta) nu sunt expuse la produse toxice, peste măsură, nu a contat în fapt.

Am participat recent la o reuniune la Londra, la BERD, unde s-au întâlnit oficiali din ţările Europei Centrale şi de Răsărit şi reprezentanţi de vârf. Thomas Mirow, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a afişat o notă relativ optimistă; el mizează pe semne ale stabilizării situaţiei şi o posibilă revenire la rate de creştere economică în 2010.

Şi este adevărat că sunt unele semne care ar indica că economia europeană s-ar apropia de fundul gropii. Şi în SUA consilierul economic principal al preşedintelui Barack Obama, Larry Summers, vorbeşte de oprirea "căderii libere" (free fall). Acesta este un scenariu nu lipsit de plauzabilitate. Iar noi, în România, avem înţelesul că economiile mature (Germania şi Franţa, în special) din UE să-şi revină cât mai iute, fiindcă depindem enorm de conjunctura externă.

Dar este bine să fim rezervaţi în a miza pe o relansare economică solidă în UE în anul ce vine. Este esenţial, în acest sens, ca băncile să reia creditarea. Şi pentru ca aceasta să se întâmple, este imperativ ca bilanţurile lor să fie cât mai curate. Până una alta, testele de stres, care au fost întreprinse peste Ocean, sunt la început în cele mai multe ţări europene.

Şi nici nu se doreşte o mare transparenţă, din acest punct de vedere, poate pentru a nu nelinişti pieţele în cazul unor ştiri rele. Pe de altă parte, fără transparenţă nu va fi eliminată marea doză de incertitudine referitoare la sistemul bancar. Pare să fie o situaţie din care se poate ieşi cu foarte mare greutate.

Ce este însă fără dubiu este că această curăţare de bilanţuri va apăsa copios bugete publice în ţările în care entităţi bancare trebuie să fie recapitalizate cu bani grei. Aceasta înseamnă că deşi există multă lichiditate pe pieţe (ca urmare a injecţiilor cu totul neortodoxe practicate de bănci centrale), costul creditului va rămâne înalt.

Deoarece nu există o corespondenţă mecanică între dobânzile infime (de refinanţare) practicate de nu puţine bănci centrale şi costul creditului pentru firme şi cetăţeni. Aici trebuie să adăugăm şi reticenţa băncilor comerciale în a mai asuma riscuri, aşa cum au făcut în deceniul trecut.

Nu este prima dată când evidenţiez relaţia între asanarea sistemelor bancare şi relansarea economică. O fac din nou întrucât revenirea economică pe care o doresc toţi europenii nu va putea să fie fără frâna pusă. La acest context general se cuvine să adăugăm şi particularităţi ale economiei româneşti. Dar voi avea alte ocazii să mă aplec mai aproape asupra economiei noastre.