Mesajul Moscovei

SCENARII ÎN CIORNĂ
Cînd şi-a ales înlocuitorul, Vladimir Putin a căutat un rus tînăr, tenace şi care să nu rîdă. Fiindcă nici Vladimir Putin nu ştie să rîdă. Dezbrăcată de prostiile ideologice, conducerea ţării cît un continent a venit la Moscova după ce scotocise bine prin arhivele de la Sankt Petersburg. Acolo, Putin a luat aminte la testamentul lui Petru cel Mare şi a învăţat că Marea Neagră este unicul drum al Rusiei care-i asigură acces la "mările calde".

SCENARII ÎN CIORNĂ
Cînd şi-a ales înlocuitorul, Vladimir Putin a căutat un rus tînăr, tenace şi care să nu rîdă. Fiindcă nici Vladimir Putin nu ştie să rîdă. Dezbrăcată de prostiile ideologice, conducerea ţării cît un continent a venit la Moscova după ce scotocise bine prin arhivele de la Sankt Petersburg. Acolo, Putin a luat aminte la testamentul lui Petru cel Mare şi a învăţat că Marea Neagră este unicul drum al Rusiei care-i asigură acces la "mările calde".

Occidentul a ţopăit într-un picior de bucurie cînd Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar începe să se vadă că nu a ştiut să administreze căderea imperiului roşu. Pînă şi subiectul gazului şi petrolului rusesc este unul de pe timpul Uniunii Sovietice. Destrămarea a fost însoţită de crearea unui brîu de probleme perene, gen Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Crimeea, care nu s-au îngheţat singure, ci au fost congelate pentru timpurile prielnice Moscovei. În termeni cinici, de-a lungul timpului, KGB-ul a umblat cu subtilităţi şi rafinament în a-şi desăvîrşi arma lui cea mai de preţ, care cîntăreşte mai mult decît bomba nucleară, e vorba despre tehnica de control social. Culmea este că un gruzin, Stalin, a mutat şi strămutat populaţii întregi de la Marea Nordului pînă în Extremul Orient, iar efectele le simt astăzi şi georgienii. Clonele de populaţii activate în zona Mării Negre constituie avanposturi pentru politica externă rusă, moştenitoare asumată a Uniunii Sovietice.

Şi dincolo de fostele graniţe ale Uniunii Sovietice, în ţările defunctului Tratat de la Varşovia, minorităţile au constituit poligonul favorit al experţilor în control social ai Moscovei. Dacă luăm numai exemplul ţării noastre, se observă cît de activă devine o anumită parte a minorităţii maghiare, coincidenţă, tocmai cînd România are vreo poziţie legată de Republica Moldova. Şi tot cazul ţării noastre este atent de urmărit în ceea ce priveşte minoritatea ţigănească. Întorcîndu-ne în timp, apare iar ca o potrivire ciudată, cum în România anului 1989 scînteia care a aprins Revoluţia a pornit de la un etnic maghiar, pastorul Tokes, în condiţiile în care băieţii tunşi scurt ai Forţelor Speciale ale Armatei Roşii mişunau prin toată ţara ca turişti.   

În plin marş al tancurilor ruseşti prin Georgia, Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev se declară preocupaţi de soarta minorităţii ruse din Osetia de Sud şi acuză Tbilisi de genocid. Aşadar, conducătorii pragmatici de astăzi ai Rusiei au preluat, fără să plătească drepturi de autor, discursul americano-european atît de mult folosit în politica internaţională a secolului al XX-lea, dar şi la începutul celui de-al XXI-lea: nu se respectă drepturile omului, nu sînt respectate minorităţile etc.

Moscova ştie să tragă de timp în negocierile internaţionale şi, mai întîi, va face ca întregul cadru din Georgia să fie în aşa fel constituit încît să îi convină. Teoretic, preşedintele Mihail Saakaşvili a ales o zi foarte bună pentru a-i surprinde pe separatiştii din Osetia de Sud, ziua în care s-a deschis Olimpiada de la Beijing, cînd Putin era plecat de-acasă, iar mai toţi conducătorii s-au adunat la festivitatea din capitala chineză. Dar ofensiva georgiană din Osetia de Sud nu i-a luat în nici un caz prin surprindere pe ruşi, după cum au demonstrat-o, ulterior, evenimentele. Ceea ce poate spune că, pe lîngă sateliţii bine orientaţi spre Tbilisi, reţeaua de spionaj a Federaţiei Rusiei din Georgia este foarte activă şi eficientă. Mai mult, este foarte posibil ca agenţii de influenţă ai Moscovei, bine plasaţi pe lîngă preşedintele georgian, să-l fi împins la gestul de a-i da Federaţiei Ruse un pretext pentru desfăşurare.

Astfel, cocteilul obţinut şi care conţine petrol caspic, deşi greu de înghiţit, va fi băut pînă la fund de comunitatea internaţională. Politica faptului împlinit, pe care a mizat Saakaşvili, s-a transformat în politica faptului împlinit pentru Medvedev şi Putin.

De pe frontul georgian, nu contează cine a acţionat justificat şi cine nu, Federaţia Rusă transmite UE, SUA şi restului lumii că nu mai ţine cont de ce-i spun alţii să facă. De fapt, chiar pune în practică Doctrina de Apărare, intrată în vigoare anul trecut şi care are drept concept fundamental noţiunea de "apărare activă", ceea ce presupune şi "utilizarea" războaielor preventive. Totodată, Rusia îşi revendică hotărîtă felia de glob şi arată că vrea şi este în stare să exporte democraţia de stil rusesc. Apoi, că Armata Roşie, desculţă, prost echipată şi lipsită 20 de ani de antrenamentul conflictelor prin vreun colţ de lume, acum e aptă şi doritoare să zburde dincolo de frontierele Federaţiei Ruse. Că ONU oricum nu prea mai contează.