Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
"De multe poate fi suspectat Traian Băsescu, dar de faptul că nu şi-ar calcula atent paşii politici, în nici un caz. În spatele aparentei sale smuceli spontane stă un om cu veleităţi remarcabile de scenarist şi regizor, folosite exclusiv în beneficiul propriu. Traiectoria sa publică a confirmat-o fără putinţă de tăgadă în perioada postrevoluţionară."
"De multe poate fi suspectat Traian Băsescu, dar de faptul că nu şi-ar calcula atent paşii politici, în nici un caz. În spatele aparentei sale smuceli spontane stă un om cu veleităţi remarcabile de scenarist şi regizor, folosite exclusiv în beneficiul propriu. Traiectoria sa publică a confirmat-o fără putinţă de tăgadă în perioada postrevoluţionară."
PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
Şeful statului şi-a marcat inteligent intrarea oficială în campania electorală de partea formaţiunii pe care a moşit-o. Pentru că succesiunea evenimentelor politice din ultima perioadă, indiferent cât vor nega rapsozii media năimiţi de Cotroceni, exact asta indică. Scandalul CNSAS, vizita lui Sarkozy, triumful în scandalul Norica şi, într-un final, ieşirea voit liniştită, cu aparenţă de tătuc înţelept al naţiunii, de la TVR, puse cap la cap, asta dacă ai ochi să vezi şi creier să judeci, indică o strategie de imagine inteligent articulată. De multe poate fi suspectat Traian Băsescu, dar de faptul că nu şi-ar calcula atent paşii politici, în nici un caz. În spatele aparentei sale smuceli spontane stă un om cu veleităţi remarcabile de scenarist şi regizor, folosite exclusiv în beneficiu propriu. Traiectoria sa publică a confirmat-o fără putinţă de tăgadă în perioada postrevoluţionară. De la demisia patetică din Camera Deputaţilor (sub pretextul ieftin că lasă Justiţia să-şi facă treaba neincomodată de imunitate, deşi era evident că nu e suficient timp până la realegere şi îngroparea anchetei), trecând prin înlăturarea protectorului Petre Roman din fruntea PD şi terminând cu marşul triumfal spre Cotroceni (cu popasul strategic numit Primăria Capitalei şi demonizarea rivalului Adrian Năstase), toate episoadele lungii telenovele marinăreşti indică o riguroasă planificare. Exact asta face şi acum.
Să le luăm pe rând. În scenetele de prost gust cu isteroizii care boceau la televizor desfiinţarea CNSAS (o măsură care foloseşte din plin atât lui, cât şi clicii securistoide care-l înconjoară), a tăcut adânc şi filosofic. Ştampila de turnători pe cei care-l încurcă e oricum pusă în conştiinţa publică, deci nu avea de ce să-şi irosească energiile într-o declaraţie oricum interpretabilă, iar soluţia pompieristică găsită de Guvern sub presiunea străzii (cu fidela-i Germina Nagâţ lăsată singură la butoanele cu verdicte) este exact ce-şi putea dori un om care deţine cheia lacătului de la depozitul cu dosare. Halta scurtă a amorezului târziu Sarkozy la Bucureşti, dincolo de faptul că a cuprins clasicul "tain" de primire şi a băgat România-n scandalul internaţional provocat de ingerinţa Franţei în războiul civil din Ciad, l-a legitimat în ochii scepticilor (care-l vedeau izolat pe plan extern) ca pe un lider european cu deschidere la omologii săi. Verdictul Curţii Constituţionale în scandalul generat de refuzul de a o numi pe Norica Nicolai ministru al Justiţiei l-a scăpat de unica personalitate liberală capabilă să facă faţă concret dominaţiei sale (prin decapitarea noii poliţii politice poreclită DNA) şi l-a legat de mâini şi de picioare pe Călin Popescu Tăriceanu, obligându-l să propună de acum ca membri ai Cabinetului doar nevertebrate care să aibă acceptul Cotrocenilor. Într-un final, interviul măiastru din studioul TVR, unde a pus piciorul apăsat în timpul referendumului pentru uninominal şi de unde nu se mai dă dus, deşi-l porcăieşte pe porunceală pe fostul său coleg Alexandru Sassu, l-a ajutat să-şi savureze ultimele victorii, să-şi marcheze teritoriul şi să dea linia de atac vasalilor săi. Ion Iliescu şi Adrian Năstase sunt marile pericole, nu amabilul şi etern doritorul de dregătorii Mircea Geoană sau aflatul pe ultima sută politică de metri Călin Popescu Tăriceanu. Cât timp jupânii stângii sunt ţinuţi cu capetele-n ţărână, pericolul de pierdere a puterii e inexistent. Dacă îndrăznesc să le salte, atunci să fie descăpăţânaţi şi gata.
Din nefericire pentru oponenţii săi (şi, în esenţă, pentru toată lumea, cu excepţia lui şi a grupului propriu de interese, deloc dezinteresat), deşi schemele folosite în bătălia politică de uzură au devenit previzibile, nimeni nu reuşeşte să-l neutralizeze. Naivii care-l susţin necondiţionat vor sări, la fel de previzibil ca şi idolul lor, să strige că nemernicii, ruşii, oligarhii, securiştii, presa ticăloşită, băieţii deştepţi, analiştii de televizor, cam tot Universul conspiră împotriva lui. Exact asta şi vrea. Postura de victimă îl prinde de minune, cea de politician responsabil îl încurcă îngrozitor.
Şeful statului şi-a marcat inteligent intrarea oficială în campania electorală de partea formaţiunii pe care a moşit-o. Pentru că succesiunea evenimentelor politice din ultima perioadă, indiferent cât vor nega rapsozii media năimiţi de Cotroceni, exact asta indică. Scandalul CNSAS, vizita lui Sarkozy, triumful în scandalul Norica şi, într-un final, ieşirea voit liniştită, cu aparenţă de tătuc înţelept al naţiunii, de la TVR, puse cap la cap, asta dacă ai ochi să vezi şi creier să judeci, indică o strategie de imagine inteligent articulată. De multe poate fi suspectat Traian Băsescu, dar de faptul că nu şi-ar calcula atent paşii politici, în nici un caz. În spatele aparentei sale smuceli spontane stă un om cu veleităţi remarcabile de scenarist şi regizor, folosite exclusiv în beneficiu propriu. Traiectoria sa publică a confirmat-o fără putinţă de tăgadă în perioada postrevoluţionară. De la demisia patetică din Camera Deputaţilor (sub pretextul ieftin că lasă Justiţia să-şi facă treaba neincomodată de imunitate, deşi era evident că nu e suficient timp până la realegere şi îngroparea anchetei), trecând prin înlăturarea protectorului Petre Roman din fruntea PD şi terminând cu marşul triumfal spre Cotroceni (cu popasul strategic numit Primăria Capitalei şi demonizarea rivalului Adrian Năstase), toate episoadele lungii telenovele marinăreşti indică o riguroasă planificare. Exact asta face şi acum.
Să le luăm pe rând. În scenetele de prost gust cu isteroizii care boceau la televizor desfiinţarea CNSAS (o măsură care foloseşte din plin atât lui, cât şi clicii securistoide care-l înconjoară), a tăcut adânc şi filosofic. Ştampila de turnători pe cei care-l încurcă e oricum pusă în conştiinţa publică, deci nu avea de ce să-şi irosească energiile într-o declaraţie oricum interpretabilă, iar soluţia pompieristică găsită de Guvern sub presiunea străzii (cu fidela-i Germina Nagâţ lăsată singură la butoanele cu verdicte) este exact ce-şi putea dori un om care deţine cheia lacătului de la depozitul cu dosare. Halta scurtă a amorezului târziu Sarkozy la Bucureşti, dincolo de faptul că a cuprins clasicul "tain" de primire şi a băgat România-n scandalul internaţional provocat de ingerinţa Franţei în războiul civil din Ciad, l-a legitimat în ochii scepticilor (care-l vedeau izolat pe plan extern) ca pe un lider european cu deschidere la omologii săi. Verdictul Curţii Constituţionale în scandalul generat de refuzul de a o numi pe Norica Nicolai ministru al Justiţiei l-a scăpat de unica personalitate liberală capabilă să facă faţă concret dominaţiei sale (prin decapitarea noii poliţii politice poreclită DNA) şi l-a legat de mâini şi de picioare pe Călin Popescu Tăriceanu, obligându-l să propună de acum ca membri ai Cabinetului doar nevertebrate care să aibă acceptul Cotrocenilor. Într-un final, interviul măiastru din studioul TVR, unde a pus piciorul apăsat în timpul referendumului pentru uninominal şi de unde nu se mai dă dus, deşi-l porcăieşte pe porunceală pe fostul său coleg Alexandru Sassu, l-a ajutat să-şi savureze ultimele victorii, să-şi marcheze teritoriul şi să dea linia de atac vasalilor săi. Ion Iliescu şi Adrian Năstase sunt marile pericole, nu amabilul şi etern doritorul de dregătorii Mircea Geoană sau aflatul pe ultima sută politică de metri Călin Popescu Tăriceanu. Cât timp jupânii stângii sunt ţinuţi cu capetele-n ţărână, pericolul de pierdere a puterii e inexistent. Dacă îndrăznesc să le salte, atunci să fie descăpăţânaţi şi gata.
Din nefericire pentru oponenţii săi (şi, în esenţă, pentru toată lumea, cu excepţia lui şi a grupului propriu de interese, deloc dezinteresat), deşi schemele folosite în bătălia politică de uzură au devenit previzibile, nimeni nu reuşeşte să-l neutralizeze. Naivii care-l susţin necondiţionat vor sări, la fel de previzibil ca şi idolul lor, să strige că nemernicii, ruşii, oligarhii, securiştii, presa ticăloşită, băieţii deştepţi, analiştii de televizor, cam tot Universul conspiră împotriva lui. Exact asta şi vrea. Postura de victimă îl prinde de minune, cea de politician responsabil îl încurcă îngrozitor.
Citește pe Antena3.ro
