Meserie de lux

Mulţi dintre noi au convingerea, mărturisită sau nu, că a fi pilot spaţial, astronaut sau cosmonaut, după steagul pe care îl poartă nava, este o adevărată culme a îndeletnicirilor umane. Aşa credeam şi eu în urmă cu câteva decenii. Prima, dar în nici un caz ultima îndoială, m-a încercat în momentul în care un coleg mi-a dat să ascult o bandă pe care erau înregistrate întrebările telespectatorilor. O doamnă cu o voce plăcută, de bunicuţă, spunea: "Dar cum îşi fac ăştia nevoile, maică?". Am depăşit momentul de stupefacţie, m-am documentat şi am răspuns, sper că destul de convingător.

Epoca eroică a explorării spaţiului s-a cam încheiat. Totuşi, mai apare câte o carte care încearcă să ne explice cum pot oamenii să supravieţuiască într-un mediu pentru care corpul lor este total neadaptat. Printre puţinii autori care se ocupă de acest subiect iese în evidenţă Mary Roach, care îşi începe recentul ei volum: "Bagaje pentru o vacanţă pe Marte", discutând diferenţele culturale în selecţia viitorilor călători în Cosmos.

În Statele Unite, ei sunt supuşi la teste medicale dintre cele mai amănunţite şi mai neplăcute şi sunt obligaţi să înveţe nenumărate detalii tehnice. În Rusia, accentul este pus pe pregătire fizică, rezistenţă şi comunicaţii. Originali ca întotdeauna, specialiştii din Japonia apreciază candidaţii la cursul de piloţi spaţiali după viteza cu care sunt capabili să plieze berze de hârtie, folosind tehnica tradiţională, origami.

Urmează detalii, poate şocante, privind cele mai complicate probleme de inginerie spaţială, cum ar fi: controlul reziduurilor fiziologice, eliminarea mirosurilor neplăcute şi evitarea greţurilor şi vărsăturilor. Mary Roach le-a înfruntat într-un zbor cu un avion C-9, cunoscut la NASA sub numele de "Vomit Comet", care efectuează scurte zboruri pe o traiectorie parabolică, simulând imponderabilitatea.

Cabina e capitonată, iar cei care răspund bine la drogul folosit contra răului de mişcare, Scop-Dex (o combinaţie de antiemetic şi stimulant), precum autoarea, sunt de-a dreptul euforici. Alţii, numiţi "morţii" în argoul NASA, nu sunt atât de norocoşi, suferă cumplit şi trebuie să fie izolaţi, din motive lesne de înţeles.

Incursiunile în istoria explorării spaţiului ne oferă detalii care nu au cunoscut publicitatea. Astronautul Jim Lovell descrie misiunea Gemini 7 drept "două săptămâni într-o latrină". Conversaţiile dintre John Young (Apollo 16) şi centrul de control de la Houston, Texas, conţin descrieri amănunţite ale gazelor intestinale şi bănuieli în privinţa alimentelor care le provoacă. Vina îi aparţine, se pare, sucului de portocale îmbogăţit cu săruri de potasiu. O atenţie deosebită este acordată "sacului de fecale" din programul Apollo, care trebuia să fie masat pentru a favoriza acţiunea germicidului şi deodorantului, înainte de a fi depozitat pentru analize.

Câţiva dintre astronauţi se entuziasmează de explozia în vid a containerelor de urină purjate în spaţiu, care creează "un nor de steluţe şi curcubee". În schimb, toaleta cu sucţiune a navetei spaţiale este salutată drept un triumf tehnologic, deşi deschiderea ei de mici dimensiuni poate ridica probleme, rezolvabile prin antrenamentele la sol pe un "Positional Trainer".

După ce s-a ocupat în alt volum, "Stiff", de folosirea cadavrelor în cercetarea ştiinţifică, Mary Roach le menţionează rolul în simularea de zboruri spaţiale. Banalele manechine nu sunt destul de utile şi inginerii se chinuiesc să introducă un cadavru proaspăt dezgheţat într-o machetă de navetă spaţială. Asta îi aminteşte autoarei de o scenă în care câţiva prieteni încearcă să-l suie într-un taxi pe cel mai beat membru al grupului.

Cei care au apreciat un alt volum, cel legat de ştiinţa activităţilor sexuale, cu titlul onomatopeic "Bonk", se vor bucura de unele detalii. Aflăm că NASA nu se aşteaptă la abstinenţa sexuală a membrilor echipajului care va zbura, poate, spre Marte. Ceva mai severi, inginerii ruşi l-au refuzat pe cosmonautul care ar fi dorit o păpuşă gonflabilă, deoarece ei ar fi trebuit să o introducă în planificarea zilnică.

Din fericire, suntem scutiţi de detaliile tehnice ale reciclării urinei şi transformarea sa în apă potabilă în zborurile de lungă durată, precum cel spre Marte, iar astronautei Lisa Nowak (utilizatoare de scutece pentru adulţi în călătoriile insuficient planificate) i se pomeneşte doar în treacăt o nefericită aventură amoroasă.
Războiul rece s-a terminat de mult şi spaţiul cosmic, cândva program, a devenit un simplu loc de muncă. Poate că nu mai e romantic să fii pilot de navă cosmică. Dar ce meserie!