Mi-am reparat Dacia la miliardarul Puiu Popoviciu

Zău dacă suntem zdraveni! Planeta dă în clocot îngrozită de viitor, bancherii lumii se împuşcă în cap alături de amante, virginele îşi vând ce le-a mai rămas ca să nu le ia vreun hăndrălău fecioria moca, ministrul Ferarri primeşte ameninţări cu moartea, iar Boc ce face? Ei bine, când toate se duc dracului şi nu mai avem repere morale, Boc intră în direct la tv, ofuscat că a fost dibuit pe când se-nălţa pe poante ca dansatoarele de la Moulin Rouge, fiindcă nu-i apărea fruntea lui de Eminescu în poză.

Asta e problema lui Boc. Şi Ceauşescu era mic. Dar era şmecher. Personalităţile din proximitate (cuvânt ce defineşte locul în care ar trebui să se afle poliţiştii de cartier) erau pitici. De-aia s-a oprit Bobu din crescut. Niciodată Manea Mănescu sau Dincă-balcon (socrul lui Popoviciu - Băneasa, de care facem vorbire mai jos) nu stătea lipit de el, altfel îşi incendia cariera. Cameramanii îl filmau de la nivelul asfaltului. Fotoreporterii Agerpresului mergeau doar pe burtă. De la firul ierbii, Ceauşescu devenea Himalaya. Dacă Boc vrea să fie pisc, fie se pozează singur, fie face poze de grup la grupa mică. Motiv pentru care trebuie să evite deschiderile de an şcolar alături de pivotul Cati Andronescu.

Deci. Să se petreacă atâtea nenorociri în lume, să-ţi calce mogulii guvernul în picioare că nu e în stare de nimic, iar tu să taci mâlc, dar să sari ca ars când un cameraman e chitit pe călcâiele tale aeriene, chestiunea e chiar nasoală. Complexele nasc nişte complicaţii de te doare capul. Să zicem că se întâlneşte Boc la o bilaterală cu un omolog de un metru nouăzeci, care-l priveşte ca din Turnul Paraşutiştilor. Vă daţi seama că de-al naibii Boc nu semnează nimic cu ăla. Mă rog, e un exemplu. Nu că Băse ar fi vreun Intercontinental, dar e ca Ceaşcă, are grijă să-i fie Boc lipit trup şi suflet.

În vreme ce Boc amorţeşte pe vârfuri, virginele României îşi caută fraieri cărora să le vândă clipa. Ale noastre sunt modeste. Deşi paraşutate în Germania, au preţuri de Est. O americancă nu dă nimic fără două milioane jumătate de dolari. Diferenţa vine de la ratingul de ţară şi de la sentimentele de neîncredere în forţele proprii. Cu o mentalitate de învingător şi aplombul Nikitei, virginele noastre ar redresa PIB-ul, iar economia ar dudui din nou ca un Harley Davidson. Totuşi, preţurile trebuie să fie mari, întrucât nu contează atât momentul împlinirii tranzacţiei, cât lansarea la apă. Banii sunt pentru viitor. Viitorul de la pagina 5, de la meteo, de la sau pentru. Pentru ca paparazzii să te alerge contra cost. Asta dacă nu-ţi clipeşte norocul s-ajungi la simpozioanele lui DDD: "Dezvăluirile fecioarei care şi-a vândut-o şi a venit mai întâi la noi. Scârba aia nu i-a dat nici până azi banii". Iar ca bonus, sondajul "Credeţi că fosta fecioară îl va da pe nenorocit în judecată sau nu?".

În treacăt fie zis, dezvirginarea ar trebui impozitată corespunzător.

Până s-o drege deficitul de cont curent cu virginele patriei, să profităm de ceea ce avem. Fostele topuri ale milionarilor şi miliardarilor băştinaşi au sucombat fără drept de apel ca iminenta dezvirginare a Alinei din Caracal. Spulberate de vestea că miliardarul Puiu Popoviciu, unul dintre ginerii regretatului Teleagă sau Balconeti (coleg de cepex cu "am fost un dobitoc"), e mai tare ca Ţiri, Jiji şi Patri la un loc.

Prin 1988 îmi reparam Dacia la service-ul unde dl Puiu era tânăr inginer-şef. Înalt, frumuşel, amabil, discret, modest ş.a.m.d. Şi avea păr. Şi era suplu. Şi erau moarte balerinele după el. Şi era harnic. Şi nu-i lăsa pe ăia să te jecmănească. Şi nu ţinea cont de pile, te lua la rând. Şi ştia meserie, că-şi scotea proştii din rahat când îţi buleau maşina. Eram mândru că ginerele lui Teleagă are grijă de Dacia mea, căruia Emanuel Valeriu îi bulise ambreiajul. Abia acum, după douăzeci de ani, am înţeles că domnul Puiu lucra undecover. Era unul dintre capitaliştii români sub acoperire. Ştia că lumea lui "am fost un dobitoc" o să treacă, şi la timpul potrivit a pornit ca din puşcă. Amabil, modest, discret. A luat livada pe care Mihai I (având mâinile ocupate cu cele zece trenuri scoase din România) n-a mai apucat s-o treacă graniţa şi a dat-o Şcolii Superioare de Agricultură. Datorită dlui Puiu au fost sădite aici Carrefour, IKEA, Bricostore, apartamente de milioane şi podul lui Tăriceanu. Dacă eram mai vigilent, zic astăzi, când scriu şi la Scînteia, nu cred că mi-aş mai fi lăsat Dacia cu atâta mândrie pe mâna dlui Puiu.