Mica integrare in marele Paris (3)

Fiecare proverb isi reclama cu timpul un antidot, un contraproverb, ce ar trebui sa ne convinga ca judecata si prejudecata sunt gemene.

La scoala invatam ca marile spirite se intalnesc, dar regula e ca se intalnesc mai ales cele mijlocii si mici. Prejudecata ca Bucurestiul e un Paris mai mititel a devenit un bun national. Am putea gandi ca omul care a rostit prima oara aceasta ineptie ori n-a vazut Parisul, ori vedea crucis. Eu socotesc c-a vazut Parisul, insa defectul la impresie s-a produs acasa, la Bucuresti, unde, din patriotism de spirit mic sau fiindca era beat, a vazut ce nu e. In absolut toate privintele, metropola franceza e altceva decat Bucurestiul. Bucurestiul e un Ferentari mai mare. Parisul e o institutie urbana cu puteri mondiale ce, in cel mai scurt timp, il trimite pe orice nou-venit spre locul sau. Mai bine zis, acolo unde ii e de fapt locul. Iar pe multi ii convinge curand ca n-au nici un loc aici, nici macar in marginime. E un oras care ii centrifugheaza pe "integratii" Europei catre marginile sale. Ametiti de legendele si delirurile memorialistice citite acasa, turistii de toata starea, dar si compatriotii porniti sa se aciueze in Europa, nu intr-un targ mai pe potriva puterilor lor, ci numai la Paris, bat centrul si cartierele aristocratice cu sentimentul ca au in sfarsit acces la masa bogatilor. O fac cu ghidurile pentru cei cu stare in mana. Trebuie spus dintr-un inceput ca toate, dar absolut toate ghidurile, indiferent de limba in care sunt tiparite si de oferta turistica, se adreseaza buzunarelor pline ori cu parale inauntru. Nu cunosc nici un ghid pentru saraci, pentru iubitorii Parisului ieftin, pentru intrarea in oras pe usa din dos, cu autobuzul si cu bani putini.

Avand experienta catorva voiaje mai lungi la New York, am invatat drumurile si locurile Parisului intai pe harti si pe brosurile transportului in comun. Primul sfat pe care i l-as da romanului care vine la Paris ca sa-l colinde cu picioarele e sa nu iasa la colindat din prima zi. Sa se duca in prima zi in cea mai apropiata statie de metro si sa descopere acolo ceea ce nimeni nu se grabeste sa-i spuna. Si anume ca transportul in comun e perfect si ca, daca-i descoperi oportunitatile, e foarte ieftin.

Abonamentele - pentru o zi, saptamanalele, lunare si pentru toate categoriile de cetateni - sunt valabile si pe tramvai, autobuz, metro si RER. RER-ul e reteaua subterana si de suprafata a trenurilor care fac legatura cu puzderia de cartiere si orasele, in care locuiesc cei mai multi din muncitorii si functionarii Parisului claselor mijlocii si de jos. Un singur bilet la noua linie de tramvai din sud, data recent in functiune, costa 1 euro si 40 de centi. Un abonament saptamanal pentru toate mijloacele in zonele 1 si 2 - adica in Parisul turistic, vechi, istoric si, in cea mai mare parte a lui, scump - costa 16 euro. Abonamentul care intereseaza intreaga retea, pana spre statiile de unde urca in zori cei mai oropsiti navetisti, costa 26 de euro, dar trebuie cumparat lunea. De ce numai lunea nu am intrebat. La Paris, fiecarei binefaceri ii corespunde o constrangere.