Mica integrare in marele Paris (9)

Segregatia spirituala cunoaste forme subtile, pe care nici o organizatie egalitarista nu le poate cuantifica si combate.

Parisul e, foarte probabil, singurul mare oras unde te definesti prin librariile de unde-ti cumperi cartile, prin chioscurile de unde-ti cumperi ziarele si prin cafenelele unde le citesti, tot atat de bine ca prin origine si avere. Pe Bulevardul St. Michel, in coasta Cartierului Latin, afli aceeasi populatie pestrita ca in orice alt loc inundat de turisti, dar - lucru la prima vedere absurd - in doua librarii vecine aceleasi titluri se vand cu pret intreg in prima, iar in cealalta cu pret redus. Mai mult, pe tarabele la "1 euro totul" sau "3 volume, 7 euro" poti gasi romane care, cativa pasi mai departe, costa 30 sau 40 de euro.

Parisul e raiul vanatorului de "ocazii". De altfel, "Cea mai mare librarie de ocazii" din Marche aux Puces St. Ouen 31, Rue Lecuyer, cu o oferta zilnica de peste 150.000 de titluri, nu-i concurata decat de giganticul anticariat american Strand, din New York, cu un stoc de 2 milioane volume. Ideea ar fi ca in loc sa cumperi un ziar, cu 1,50 sau 1,75 euro, mai bine cumperi o carte.

In reteaua librariilor cu carti de arta si nonfictiune cu preturi reduse, cea mai frecventata e Mona Lisait, din Piata Halelor. Inventatorul librariilor care aduna intr-un singur loc ultimele exemplare din cartile bine vandute la lansare sau, dimpotriva, care au zacut dintr-un inceput pe mese a murit intr-un accident de bicicleta. Era un milionar excentric, care a gasit pana la urma ce a cautat, fiindca mersul pe bicicleta si pe scuter, in Paris, desi pare o solutie, e plin de riscuri.

Despre New York se spune ca e metropola unde e imposibil sa ai o nevoie si sa nu gasesti pe cineva sa ti-o rezolve. Parisul e, cu siguranta, orasul unde gasesti orice carte iti doresti, veche sau noua. Ghidurile continua sa-i promoveze pe buchinistii de pe malul Senei, insa buchinist e aici tot cetateanul care are de a face cu cartile, dar nu se grabeste sa-si cheltuie toti banii cu ele. Din care cauza, observatia de mai sus suporta o corectie: Parisul e orasul unde gasesti oricand orice carte iti doresti, la orice pret poti tu sa platesti. Si nu numai carti. Daca renunti la prejudecata lucrului nou, te poti inconjura, in apartamentul tau modest cu chirie, de mobila la mana a doua mai buna in toate privintele ca mobila noua. E doar o chestiune de raportare la lucruri. Ce astepti de la ele: sa-ti asigure confortul sau sa le dovedeasca oaspetilor ca nu esti chiar ultimul dintre cei care iau viata de la capat?

Din Romania, varstele medii pleaca in lume cu un balast afectiv, acela al profesiei pe care sperau s-o faca toata viata. La Paris, mai mult ca in provincie, dai de ocupatii, nu meserii. Peste tot, profesiile bine definite sunt apreciate, numai ca e greu sa urci acolo unde se cere profesie. Pe multi, mutarea dintr-o ocupatie in alta, pana sa ajunga la aceea care i-ar multumi pentru mai mult timp, e marea problema a integrarii. Libertatea de optiune nu-i cel mai comod cadou al democratiei de piata. Un fost director la o fabrica de avioane, care a trebuit sa varuiasca vreo doi ani pereti de apartamente, pana sa fie promovat ca vopsitor de usi, s-a ticnit si le-a pretins colegilor sa i se spuna "domnul director vopsitor".