Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am citit despre experimentul psihologic cu copilul și testarea impulsului de a minți. Un copil este pus într-o cameră, pe un scaun, în fața unei mese pe care se află o bucată de pânză albă ce acoperă un obiect. Mama și psihologul îi spun că au ceva de vorbit și el va trebui să aștepte cuminte pe scaun și că nu are voie să se uite la ce se află sub pânza albă. Maturii ies din cameră, închid ușa, se duc în încăperea alăturată și se uită pe monitorul camerei de supraveghere să vadă ce face copilul. După mai puțin de un minut copilul ridică pânza albă să vadă ce este sub ea. După câteva minute, mama și psihologul revin în cameră. Copilul este întrebat dacă dacă s-a uitat să vadă ce se află pe masă sub pânză. Copilul spune imediat, fără să ezite, că NU, nu s-a uitat sub pânză. Adică, minte.
Acuma, orice matur superficial, laș, iresponsabil și care a făcut copii așa, ca să se reproducă și fiindcă toată lumea așa face, puiește, după ce și-a pus pirostriile în cap la biserică, va zice" "ei, așa sunt copiii, toți fac așa, și eu făceam așa, nu e grav, o minciună nevinovată".
Ba este foarte grav, dacă privești experimentul ăsta altfel. În primul rând, copilul a făcut ceva foarte firesc, și-a folosit curiozitatea nativă ca să exploreze și să cunoască lumea, lucru cu atât mai admirabil cu cât știa că are o interdicție. Copilul a prioritizat corect. Pentru că avea o interdicție care nu-i fusese explicată, justificată și pe care nu a înțeles-o. Asta este prima parte. Partea a doua este cea în care interdicția absurdă l-a împins să mintă, ca să se apere. De ce? De frică. Simplu.
Pentru că faza cu "spune adevărul, că nu pățești nimic" este o tâmpenie. Cu atât mai toxică în cazul copiilor. Pentru că "nu pățești nimic" nu există - întotdeauna urmează o pedeapsă - și astfel noi adulții pedepsim o minciună cu altă minciună, perpetuând cercul vicios al minciunii. Și când se va întâmpla prima oară asta, copilul va fi sigur că trebuie să ne mintă. Mai mult, va căuta soluții să mintă și mai bine. Și dacă, totuși, prin instaurarea unei frici care duce până la teroare copilul nu va mai minți, acel copil a fost abuzat aproape ireparabil. Pentru că înainte de toate, din cauza fricii, prioritatea sa va fi să respecte interdicțiile, nu să-și dea voie să exploreze în libertate - inclusiv cu libertatea de a greși - și să descopere lumea în felul lui. Așa inducem frica în oameni. Și așa perpetuăm acest pervers instrument psihologic prin care se controlează masele. Întreg sistemul de învățământ se bazează pe el, fiindcă de asta au nevoie cei care conduc societatea. Un gânditor scria bine undeva că rădăcinile dictaturii se află în relațiile de familie. Pentru că, de fapt, educarea unui copil de acolo începe, școala este doar etapa următoare. Patul lui Procust.
Citește pe Antena3.ro
