Ministrul liberal al Analfabetismului

A-i cere tatălui Elenei Băsescu ajutorul într-o chestiune privind educarea în spiritul limbii române corecte e ca şi cum i-ai cere unui răţoi să joace în "Lacul lebedelor".

Din cîte se ştie, ministrul liberal al Educaţiei se află angajat în cursa pentru Primăria Iaşilor. Reduta pe care şi-a pus în gînd s-o cucerească se află la sute de kilometri distanţă de clădirea departamentului în care biroul său stă cu lacătul pus. Depărtarea de casă provoacă o tulburare  a personalităţii, căreia i se mai spune şi dor.

Iată însă că şi depărtarea de locul de muncă provoacă o tulburare a personalităţii. Numai că acesteia nu i se spune dor. I se spune, pe şleau, prostie politicianistă.

Nu altfel decît prin prostie  politicianistă – şi nu una oarecare, ci o prostie sinceră – se explică uluitoarea, incredibila decizie a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de a scoate de la proba orală la Limba şi literatura română de la Bacalaureat textele lui Caragiale, Eminescu, Blaga, Creangă, pentru a le înlocui cu fragmente din Pactul pentru educaţie, din discursurile lui Jonathan Schelle şi, mai ales, din Raportul Tismăneanu.

E posibil ca, în graba lor, cititorii acestui comentariu să nu fi reţinut la ce disciplină au fost plasate textele de propagandă cîlţoasă pe care elevii anului 2008 trebuie să le studieze în locul textelor lui Caragiale şi Eminescu: La limba şi literatura română! La început, profesorii, părinţii, cetăţenii care mai cred că şcoala trebuie să dea vieţii, dacă nu intelectuali, atunci măcar bipezi alfabetizaţi au simţit nevoia să se frece la ochi.

Cei mai în vîrstă şi-au spus că o asemenea reducere a Bacalaureatului la un examen prin care bucătăresele de sovhoz deveneau tractoriste fruntaşe n-au întîlnit nici pe vremea celor mai sinistre momente ale stalinismului.

Nici la vremea respectivă, cînd sovieticii îşi propuseseră pustiirea culturii române, textele din Eminescu şi Caragiale nu fuseseră înlocuite cu texte din Programul PC(b) al URSS, din Iosif Vissarionovici Stalin şi din Miciurin.

Cei mai tineri şi-au spus că geniul satiric al lui I.L. Caragiale n-ar fi putut născoci un ministru al Educaţiei care să ajungă pînă acolo cu turmentarea politică încît să-l înlocuiască pe I.L. Caragiale cu Jonathan Schelle şi pe Mihai Eminescu cu Volodea Tismăneanu la proba orală de Limba şi literatura română la Bacalaureat.

Textele vîrîte pe gît elevilor la Bacalaureat de descumpănitul Cristian Adomniţei n-au nici o legătură nu numai cu literatura română, dar nici măcar cu limba română. În afară de faptul evident că, încercînd să le citeşti cu voce tare, faci febră musculară la limbă. Toţi cei care au văzut pe site-ul ministerului subiectele au crezut că e o greşeală provocată de un virus. Sau, mă rog, o greşeală comisă de creierul inginerului Cristian Adomniţei într-un moment de forţare electorală peste puterile sale. Drept pentru care au pornit semnale de alarmă: de la sindicate, de la asociaţiile de părinţi, de la Academie, de la unii jurnalişti (care au făcut liceul la zi, desigur).

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a reacţionat imediat. Grăbindu-se  să corecteze incredibila gafă şi să-şi ceară scuze pe motiv că domnul ministru, tînăr fiind, a făcut şcoala în vremurile tulburi ale tranziţiei? Nu. Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (repetăm al Educaţiei, nu al Propagandei bolşevice) a născut, prin cezariană, din ţeasta sa unică următorul răspuns: "Tînărul de 18-19 ani, care susţine Bacalaureatul în acest an şcolar, nu trăieşte într-o eprubetă a criticii literare, ci în România anului 2008, membră a Uniunii Europene. De unde şi prezenţa unor texte nonliterare fundamentale pentru înţelegerea lumii în care trăim: Declaraţia drepturilor omului, Ghidul cetăţeanului român în UE, Uniunea Europeană în România. (…) Prin subiectele pentru examenul de Bacalaureat 2008 se cultivă dimensiunea europeană a României, şi nu spiritul îngust şi dogmatic al altor vremuri".

Că un cetăţean ajuns ministru al Educaţiei, cînd de fapt, locul lui ar fi fost la Ministerul Analfabetismului, nu mă miră. Mă miră, în schimb, că asociaţiile de părinţi s-au gîndit să apeleze la Traian Băsescu. A-i cere tatălui Elenei Băsescu ajutorul într-o chestiune privind educarea în spiritul limbii române corecte e ca şi cum i-ai cere unui răţoi să joace în "Lacul lebedelor". Cel care-şi aminteşte de întreaga sa viaţă cum îi aducea pe navă ospătarul nu o carte, ci o sticlă de whisky, a dat curs solicitării marţi, 27 mai 2008, la Institutul Cultural Român (sic!). Cum? Felicitîndu-i pe cei care au pus la Bacalaureat Raportul Tismăneanu!