Minţile rătăcite ale internetului

Ultimele zile au adus întregii planete ştirea uciderii liderului reţelei al Qaeda, teroristul Ossama bin Laden şi României vestea că din 2015, teritoriul ei va fi acoperit de scutul american antirachetă. Prima poveste, fascinantă prin derularea ei, a fost relatată în termenii unui breaking news de televiziuni. Lovitura incredibilă data de administraţia Obama a fost însă umbrită de lipsa dovezilor palpabile privind eliminarea fizică a celui mai periculos terorist al lumii. O fotografie falsificată a trimis iniţial jurnaliştii tv pe o pistă de intoxicare. Povestea aruncării sicriului de plumb în ocean şi nepublicarea unei fotografii reale cu Osama bin Laden mort dă prilejul exprimării unor îndoieli şi stimulează apetitul celor cu inclinaţii native şi culturale spre cele mai mari elucubraţii posibile. Gafele de comunicare ale Casei Albe riscă să domine mediatic peste marea lovitură a specialiştilor CIA şi ai Pentagonului, care aveau o veche şi apăsătoare datorie către poporul american. Să-l elimine pe cel care a lovit cel mai grav teritoriul SUA în istoria sa modernă, ucigând mii de oameni nevinovaţi. În fine, e treaba lui Obama ce face cu pozele teroristului ciuruit de gloanţe. Ele pot fi blurate în zonele sensibile ale capului lovit de gloanţe şi apoi difuzate, oricât de şocante ar fi. Nici fii lui Saddam Hussein, Uday şi Qusay, nu erau mai puţin ciuruiţi când au fost expuşi morţi pentru fotografiile oficiale. Reţinerea vine probabil nu doar din faptul că Osama arată "oribil împuşcat în cap”, cum s-ar fi exprimat preşedintele american. Ci şi pentru că imaginea aceasta ar putea răscoli muşuroaiele fundamentalismului şi terorismului de sorginte islamică poate chiar mai mult decât vestea morţii. După 10 ani, America a reuşit să-şi spele onoarea pătată timp de 10 ani. N-a fost capabilă să prevină atacurile de la 11 Septembrie şi mai apoi să-l captureze pe Osama un deceniu. Nu-i mai puţin adevărat că a reuşit anihilarea altor nume importante din al Qaeda.

În privinţa ştirii de interes strict naţional (cel mult regional), cea privind scutul antirachetă, am câteva dezamăgiri personale. Indiferent dacă eşti sau nu de acord cu acest fapt, el este unul extrem de important. Cel mai performant sistem de apărare din lume este extins, prin voinţa SUA, deasupra României. Pâna acum, eram complet descoperiţi. Pentru că aşa a dorit majoritatea populaţiei româneşti, am intrat în NATO. Intrând în logica securităţii de aliaţi, am preluat beneficiile dar şi riscurile. La fel e în orice fapt de viaţă. Securitate înseamnă echilibrul între protecţie şi ameninţări. Ţările puternice sunt mai bine protejate, ţările slabe mai vulnerabile. Indiferent că vorbim despre regimul Iliescu, Constantinescu sau Băsescu, decizia Pentagonului a amplasare în sudul României a unor elemente din scutul antirachetă este un mare beneficiu pentru noi. Strategic în primul rând, pentru că s-a dovedit că noi contăm în plan militar. De perspectivă în al doilea rând, pentru că acolo unde există prezenţă militară americană şi aliată, e mai multă linişte şi prosperitate. A dovedit-o cu vârf şi îndesat în ultimii 50 de ani Europa occidentală. Cred că românii ucişi în puşcăriile comuniste, cei ale căror destine au fost distruse de Imperiul Răului, sunt azi răzbunaţi. Târziu, dar mai bine decât niciodată. Evident, sunt oameni care gândesc altfel de cum o fac eu. Le respect opinia. E firesc şi democratic să existe păreri diferite. Ceea ce mi se pare însă extrem de păgubos pentru noi ca naţie e băşcălia, bună vecină cu elucubraţia. Scutul antirachetă amplasat în România ar fi meritat dezbateri pro şi contra mult mai serioase. E vorba despre o chestiune strategică, valabilă pentru zeci de ani de-acum încolo. Astfel de abordări au fost însă în minoritate evidentă. Am constatat cu tristeţe, cu revoltă chiar, o apetenţă masivă spre scenarii fanteziste sau băşcălie de prost gust. Puţine, extrem de puţine mesaje echilibrate, care să-mi dea garanţia că oamenii înţeleg semnificaţia deciziei luată pe jumătate în CSAT, restul fiind treaba Parlamentului. Dacă şi când e vorba despre rachete cu rază medie de acţiune, de ameninţări militare ori subiecte fierbinţi din miezul NATO, noi facem mişto cu praz, oltence fierbinţi şi miştocăreală comunală, ne merităm din plin ştampila de margine de imperiu. Ea se manifestă în primul rând în mentalitatea majorităţii. Balcanizare de doi bani, manele cu rachete americane. Poate sunt eu prea preţios ori pretenţios. E clar, problema e cu mine şi cei puţini care acceptă seriozitatea subiectului. Cei mulţi, care-şi posteaza (asumat sau anonim) opinia pe internet, au mereu dreptate şi mintea plină de comploturi masonice sau admiraţie pentru criminali în funcţii de şef de stat ori terorişti sadea. Poţi judeca o naţiune folosind criteriul mesajelor pe internet? Acest senzaţional mediu al comunicării mondiale găzduieşte mulţi, foarte mulţi ciudaţi. Capturarea lui Ossama bin Laden şi decizia privind scutul antirachetă o demonstrează din plin.