Mirarea Pacepa

Printre atatea uriase mirari ale lui ianuarie 1990, cea provocata de faptul ca urma sa realizez tocmai eu primul interviu pe care il dadea Ioan Mihai Pacepa dupa evenimentele din decembrie 1989 a fost, poate, cea mai socanta.

PERSONAJUL. Ion Mihai Pacepa. Pentru unii erou, pentru al]ii tr`d`tor

Ma revedeam in acel avion al companiei Austria Airlines in care paraseam Romania in ziua de 24 iulie 1985, dupa ani de hartuiala si o greva a foamei de 40 de zile, si acea imagine a unei familii imputinate de frica si incertitudini nu se potrivea deloc cu imaginea unor Ioan Mihai Pacepa si Dorin Tudoran petrecand o jumatate de zi impreuna pentru a discuta si imprima un interviu.

In cei patru ani si jumatate pe care ii traisem deja in America avusesem sansa sa aflu de la oameni demni de toata increderea nu doar in ce constasera eforturile domnului Pacepa de a trezi la realitate autoritatile americane in legatura cu Ceausescu si regimul sau criminal, dar si despre furcile caudine prin care continua sa treaca ciclic fostul sef al Directiei de Informatii Externe a Securitatii. Totusi, vietile noastre fusesera prea diferite pentru ca Dorin Tudoran sa nu aiba mai mult decat o strangere de inima impartind cu Ioan Mihai Pacepa o jumatate de zi de discutii.

Dupa politicoasele, protocolarele formule de introducere, m-am trezit - ca de atatea ori in viata - facand "ce nu se face": i-am marturisit domnului Pacepa starea mea de disconfort. S-a uitat la mine mai mult pe sub ochelari decat prin lentila lor, a zambit cu o tristete discreta si mi-a spus: "Va inteleg. E normal. Din pacate, nu avem timp acum sa discutam motivele reactiei dumneavoastra. Haideti sa incercam sa realizam acest interviu. Daca reusin, bine. Daca nu - renuntam. Daca reusim, avem sanse sa discutam si alte lucruri, altadata si pe indelete". Am reusit. Sunt si astazi bucuros ca am trecut peste un prag al retinerilor ce imi parea initial mai inalt si mai strasnic ca Zidul chinezesc.

La 15 ani dupa inregistrarea si difuzarea acelei discutii, iata ca Jurnalul National este interesat sa publice astazi cea mai buna parte a interviului si sa retipareasca un text al domnului Pacepa publicat in 1996, simultan in ziarul Ziua si in saptamanalul newyorkez de limba romana Lumea libera. La sase ani dupa discutia noastra, domnul Pacepa incerca sa atraga atentia inca si inca o data ca demantelarea Securitatii nu prea incepuse.

Cand mi-a impartasit gandul de a oferi Jurnalului National spre publicare si republicare paginile de astazi, l-am intrebat de ce o face. Mi-a raspuns succint, asa cum ii este obiceiul: "Paginile acestea sunt inca de stringenta actualitate, deoarece telefoanele continua sa fie interceptate ilegal in Bucuresti si Romania continua sa fie singura tara din Europa care are noua servicii secrete - toate pline ochi cu fosti securisti".

Cu putin timp in urma, doamna Zoe Petre, fost consilier principal al fostului presedinte Emil Constantinescu, scria in Ziua ca telefonul domniei sale continua sa fie ascultat. Cand informatia despre o astfel de practica abominabila vine de la un fost sef de servicii secrete, cu prostul obicei de a se tine la curent cu ce se intampla in Romania, si de la un fost consilier prezidential, teama imi este ca informatia cu pricina este adevarata. In timpul mandatului prezidential al domnului Constantinescu s-a facut reanalizarea dosarului de condamnare a domnului Pacepa si s-a dat decizia pentru care a mai fost nevoie de ani buni spre a fi pusa in aplicare.

Daca nu ma inseala memoria, la sfarsitul mandatului sau, domnul Emil Constantinescu avea sa spuna, parca, ceva de felul: "M-a invins Securitatea" sau "M-au invins structurile…". Nu cred ca toate neimplinirile administratiei Constantinescu pot fi explicate prin forta detinuta inca de membrii nu tocmai fostelor servicii secrete, dar nu poate fi nici o indoiala ca asemena "cartite" - mancand un cozonac bun in toate formatiunile politice romanesti - s-au simtit pentru singura oara amenintate serios in acei ani si au reactionat cu o duritate si solidaritate de care nu au avut nevoie in celelalte administratii postdecembriste. Domnul Pacepa are dreptate, din nefericire, unele pagini sunt inca de mare actualitate pentru ca o pagina a istoriei romanesti sa poata fi, in sfarsit, intoarsa. Din motive de spatiu tipografic, am inteles decizia domnului Pacepa de a publica doar o parte a discutiei noastre. Din ce a ramas pe dinafara, cea mai buna parte este compusa din intrebari ale mele. Mai importante sunt raspunsurile la ele, si ele exista aproape in totalitate in textul incredintat spre publicare Jurnalului National. La randu-mi, i-am cerut domnului Pacepa sa fie de acord sa reproduc in aceasta prezentare una dintre intrebarile mele si raspunsul la ea, ce nu si-au gasit loc in textul oferit Jurnalului National de domnul Pacepa. Le reproduc mai jos, cu speranta ca ele pot oferi imaginea valtorilor prin care au trecut oameni ca domnul Pacepa, dupa ce au hotarat sa rupa cu un regim criminal.

" - Din cate stiu, ati luat atitudine publica numai in 1985. Ce s-a intamplat pana atunci?

- Dupa ce am obtinut azilul politic in Statele Unie, am facut tot ce am putut ca sa prezint autoritatilor americane adevarata fata a lui Ceausescu. Din pacate insa, presedintele american Jimmy Carter, care a fost gazda lui Ceausescu numai cu trei luni inainte de a-mi acorda azilul politic, a fost un om mult prea onest ca sa poata crede ca presedintele Romaniei nu putea dormi noaptea daca nu mintise pe cineva in timpul zilei. De fapt, presedintele Carter nu a crezut o singura vorba din tot ce am raportat autoritatilor americane despre Ceausescu."

In decembrie 1989, dubiile ce mai ramasesera in legatura cu acuratetea informatiilor oferite de domnul Pacepa autoritatilor americane aveau sa dispara cu totul. A fost, de altfel, si motivul pentru care in acea perioada domnul Ioan Mihai Pacepa a fost redescoperit de multi Toma Necredinciosul, iar fostul sef al Directiei de Informatii Externe a Securitatii a fost solicitat intens sa analizeze mostenirea post-Ceausescu si caracterul deciziilor, ori lipsa unor decizii a noilor guvernanti de la Bucuresti.

In Romania, dl Ioan Mihai Pacepa continua sa fie crezut de unii si necrezut de altii. Declaratele motive ale desprinderii sale de un sistem abominabil sunt considerate sincere de unii si nesincere de altii. Contributia sa la prabusirea lui Ceausescu si a sistemului sau este recunoscuta de unii si negata de altii. Pentru unii, este un om care a dovedit ca se poate rupe cu un sistem criminal, chiar cand ai ajuns intr-o functie ametitoare, pentru altii ramane un tradator.

Lucrurile vor sta astfel pentru foarte multa vreme si numai arhivele timpului - a caror deschidere nu o poate pripi nimeni - vor aduce raspunsuri pe care multi le mai asteapta cel putin la unele din mirarile lor.

Dl Ioan Mihai Pacepa are astazi o experienta de viata mult prea intinsa spre a nu accepta o asemenea realitate. Ce pare ca nu accepta este doar sa i se refuze dreptul de a-si apara adevarul. Ca adevarul sau se va suprapune intr-o buna zi cu ceea ce vom considera cei mai multi dintre noi ca este adevarul-adevarat este o decizie a timpului si a felului in care suntem capabili sa scriem si sa ne asumam istoria.