x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mircea Geoană, mai e mult până departe

Mircea Geoană, mai e mult până departe

de Dan Constantin    |    19 Apr 2023   •   08:30
Mircea Geoană, mai e mult până departe

Mircea Geoană are multe apariții de substanță, cu abordări ample ale subiectelor politico-militare de cel mai mare interes pentru România.

 

 Prin poziția de secretar general adjunct al NATO, opiniile lui sunt preluate și comentate, firesc, de presa internațională. Recentul interviu realizat de Radu Tudor, difuzat de Antena 3 CNN, luni, în ziua doua a Sărbătorilor Pascale, are o țintire mai directă spre publicul român, ziaristul conducând discuția de la tema apăsătoare a conflictului din Ucraina spre implicarea și consecințele acestuia pentru țara noastră, prin prisma analizei făcute de la vârful de decizie al Alianței. 

Geoană, cu un discurs calibrat „pentru intern”, se plasează tot mai clar ca principala soluție viabilă pentru Președinția României. Diferența dintre „Geoană 2009” și „Geoană 2024” este uriașă, calitatea câștigată prin experiența eșecului programat în „sufrageria lui Oprea” și trecerea prin mandatul de la NATO dându-i greutatea necesară omului politic cel mai calificat pentru Cotroceni. Fostul lider al PSD, devorat de propriul partid după farsa electorală a voturilor din diaspora care ar fi înclinat balanța în runda 2009 spre turnătorul la securitate Băsescu, a „înghițit broasca”, și-a revenit treptat din șocul fraudei electorale, apărând gradual cu acumulări care îl duc acum firesc, din nou, spre aspirații prezidențiale. Chiar dacă Mircea Geoană nu și-a anunțat cu claritate aceste ambiții, el este pentru mulți români, natural, primul candidat cu șanse mari să câștige viitoarele alegeri, singurele cu miză în 2024.

Nu minimalizez rolul democratic al alegerilor pentru locale sau parlamentare, dar jocul cel mare se va duce pentru Cotroceni. În condițiile în care se profilează ca soluție politică o continuare a marii coaliții PSD-PNL, cu ceva asocieri de partide care „se plimbă” la buza pragului de 5 la sută, configurația majorității parlamentare este deja proiectată. Ambițiile unor lideri din cele două partide mari vor da sare și piper în luptele pentru primării, lăsând loc și pentru outsideri, dar harta politică nu se poate schimba major. Așa încât, pentru a nu se devora fără rost cu candidați proprii care au șanse neclare la prezidențiale, PNL și PSD vor apela la soluția unui candidat independent, pe care să-l sprijine. În acest scenariu cu raționalitate maximă și șansă garantată de câștig, Mircea Geoană este numele fără concurență.

Siguranța pe care o degajă când dă soluții pe baza unei viziuni clare privind viitorul arată un politician matur, care poate da încredere oamenilor. Interviul la care m-am referit a abordat o paletă largă de subiecte care frământă societatea românească. Războiul de la graniță va avea consecințe pe termen lung, iar pasivitatea și amânarea unor cheltuieli și investiții în dotarea armatei obligă la eforturi care nu pot fi în măsură să sporească peste noapte forța de apărare. Dar calitatea umană și angajamentul de comandă trebuie cât mai rapid să facă o armată capabilă să lupte alături de armata americană în orice teatru de operații. La fel, spunea Geoană, România, cu o poziție strategică cu o deschidere de 360 de grade, aspiră spre relații deschise în toate punctele cardinale. Polonia nu poate monopoliza interesul strategic și prestigiul Estului; Marea Neagră se impune ca un pol în noile planuri de apărare ale NATO, României revenindu-i un rol substanțial în Alianță.

În acest cadru, infrastructura, care a rămas cea mai puțin dezvoltată în comparație cu vecinii din Vest, este marele handicap. Geoană a relevat racila guvernărilor care șterg cu buretele și anulează planurile predecesorilor, ceea ce a condus la realitatea de acum, când nu avem funcționale axele de transport și conexiunile spre exterior. Riscăm să pierdem avantajele podului de la Calafat; am îngropat din 2004 autostrada Comarnic - Brașov și privim cu regret că nu circulăm pe autostrada Est-Vest, doar gândită, Chișinău - Iași - Tg. Mureș - Viena. Între „pierderi”, Geoană a evocat și risipirea nucleului de tineri specialiști care au asigurat președinția de succes a României la Consiliul Uniunii Europene, un lot de negociatori cu mare experiență câștigată, care nu și-au găsit apoi locuri în structura fatidic politizată a instituțiilor naționale.  

Cu mare acuratețe a analizat cum nemulțumirile reale ale populației, nu doar în România ci și în multe alte țări europene și în SUA, sunt speculate de abila propagandă rusă, dar ocolite de politicienii care evită abordările frontale pentru rezolvarea crizelor cu baza în economie. Ca atare, modelul chinez, care promite prosperitate în schimbul diminuării libertăților, pare a fi un miraj, dar el poate fi combătut explicând oamenilor că democrația nu poate fi limitată prin promisiuni de bunăstare efemeră sau de populismul rudimentar care deschide calea spre extremism și violență. Trecând la chestiuni „perene”, nu s-a ferit să aducă în discuție problema spinoasă a cerealelor din Ucraina, discutată pe teren cu fermierii din Oltenia, susținând o poziție unitară la nivelul UE pentru protecția intereselor acestora.  

Cu replică rapidă la „capcanele” ziaristului, Mircea Geoană a ocolit un răspuns la întrebarea privind candidatura la Cotroceni, dar toată abordarea, ținuta și discursul sunt cu evidență prezidențiale. Cred cu convingere că ieșirile viitoare în public vor întări această postură. Se văd tot  mai limpezi maturitatea și echilibrul necesare înaltei demnități, la care Geoană adaugă știința negocierii exersate îndelung în diplomație. Capacitatea de decizie în situații de criză și cunoașterea din interior a mecanismelor NATO sunt alte elemente care întregesc portretul-robot al candidatului calificat pentru Președinția României. Mi-e foarte greu să cred că orgoliile care au creat cutume neproductive la PSD sau ambițiile fără suport popular masiv ale unor lideri liberali vor conduce și în 2024 spre o alegere greșită a strategiei pentru prezidențiale. Lecțiile dureroase pe care le primim de două decenii, sub umbrela votului, în seria de președinți eșuați la Președinția României, au devenit o povară istorică dezbinatoare. 

Dacă privim spre documentare la platforma „Proiect România 2030”, la care Mircea Geoană are de câteva luni participare constantă la manifestările publice ale acesteia, putem discerne liniile de forță ale unui program pentru prezidențiale. Acesta depășește chingile unui partid și se bazează, văzând numele prestigioase angajate în susținerea proiectului, pe o participare largă atât din țară, cât și din diaspora. De aici, încă o mare diferență între „edițiile” Mircea Geoană 2009 și 2024.

Timpul ne va judeca aceste opinii, dar cu optimism privesc la esența expresiei „nu mai e mult până departe”...

×
Subiecte în articol: mircea geoana militare