Mircea Geoana - iepurele care sta pe loc

Luni, 10 mai, la doar cateva zile dupa lansarea candidaturii lui Mircea Geoana, scriam in Jurnalul National sub titlul "PD ar trebui sa mai tina la frigider sampania victoriei pe Bucuresti": (…)

"Deocamdata, Mircea Geoana are imaginea unui politician facut, artificial, a unui politician de laborator. N-are carisma, n-are caldura, n-are culoare, nu trece rampa. Un excelent functionar, dar un slab om politic prin comparatie cu Traian Basescu. Nu exclud posibilitatea ca Mircea Geoana sa se releve un altfel de politician in confruntarile din campanie. Domnia sa a anuntat insa ca va evita sa se angajeze in confruntari delicate. Cum va reusi atunci sa demonstreze bucurestenilor ca are ceea ce spaniolii numesc cojones?".

In acest portret nu trebuie cautata nici o judecata de valoare. E o simpla judecata de constatare. Politicianul cu cojones continua sa domine in Romania tranzitiei. Intr-o tara a mentalitatii de maidan, unde lelitele aplauda de dupa ostrete pe vlajganul care-i carpeste pe ceilalti, mai slabi in muschi, chiar daca avand de partea lor legea, nu se putea afirma decat politicianul de forta, cu vadite tendinte de a da peste bot celorlalti. Ceausescu a fost invidiat in secret pentru autoritatea sa dictatoriala chiar si de cei care-l contestau. Romanul isi exprima in public simpatia pentru insul subtire, pierdut in roseti delicate, zambind superior cand il injura de mama un badaran. Pe ascuns insa, latin si mahalagiu, el il dispretuieste pe cel care evita tavaleala in colbul maidanului apeland la interventia unui om al legii. Denunta in gura mare dictatura, dar il admira pe conducatorul care-l calareste.

Nostalgia dupa acest gen de politician explica de ce au ramas in memoria colectiva un C.Z. Codreanu, un Ion Antonescu, un Nicolae Ceausescu.

Pe plan european insa s-a afirmat in ultimii ani si un alt tip de politician, intruchipat perfect de Mircea Geoana. E vorba de politicianul lipsit de forta, apropiat prin numeroase note de functionarul occidental corect, politicos, rotita in masinaria de indeplinire exacta a unor lectii invatate pe de rost. Ascensiunea acestui tip de politician a avut loc pe fondul extinderii Uniunii Europene, nu numai in planul teritoriului, dar si in cel al competentelor. Politicianul viitorului va fi, chiar si in Romania, functionarul fara carisma, fad si politicos, artificial si nesarat, sarguincios in transpunerea exacta a indicatiilor venite de la functionarii de la Bruxelles, prin nimic deosebiti de el in materie de corectitudine exasperanta.

Convins de aceasta esenta a personalitatii lui Mircea Geoana, fara nici o legatura insa cu postul de sef al diplomatiei noastre, cum au incercat unii sa stabileasca, nu ma asteptam ca la confruntarile televizate candidatul PSD sa-l depaseasca in pitoresc pe Dumitru Dragomir si in agresivitate pe Traian Basescu. Ceea ce s-a intamplat a depasit toate asteptarile. Mircea Geoana a jucat in toate confruntarile, inclusiv in cele cu participarea primilor patru din sondaje, rolul iepurelui care sta pe loc. A incasat fara sa dea la randu-i. Dar si fara s-o ia la fuga. Ca nu stia multe lucruri elementare din administratia locala e explicabil. Inainte de a-si asuma maretele proiecte propuse de staff-ul de campanie, n-a facut gestul normal de a cunoaste fie si in linii mari cum poate fi transpus in practica un proiect in Romania reala. De aceea, impresia generala a fost de om care a invatat pe de rost, de elev care spune lectia insusita azi-noapte prin repetare cu ochii inchisi. Inexplicabil ramane insa faptul ca la acuzatiile privind politica interna a Guvernului sau cea a PSD n-a replicat ferm ca domeniul sau de activitate a fost politica externa a Romaniei. Desigur, un candidat PSD trebuie sa dovedeasca o minima solidaritate cu echipa din care face parte. Mai ales cand acest candidat e Mircea Geoana, acuzat de adversari ca a intrat in PSD din oportunism. Asta nu excludea insa replica normala, de bun-simt, ca el a raspuns de politica externa si nu de cea interna, ca exista, intr-adevar, o responsabilitate colectiva a unui guvern si a unui partid de la putere, dar ca ea nu merge pana la asumarea de catre un ministru de Externe a conflictului dintre primarul Capitalei si consiliul general. Contracandidatii, inclusiv Traian Basescu, s-au lansat in numeroase ironii la adresa sa. Fiind vorba de un exercitiu public, orice om normal are in astfel de imprejurari o zvacnire de orgoliu. Ea se poate traduce intr-o replica dura. Nu neaparat la nivelul mahalalei. Duritatea poate fi si una a politetii. A politetii taioase, a ironiei feroce in stare sa inghete zambetul pe buze. Mircea Geoana nu a replicat. A ascultat cu zambetul pe buze. Un zambet feciorelnic, in stare sa provoace mila.

Sa admitem ca domnia sa n-are simtul replicii. Sau, ma rog, ca n-are exercitiul confruntarilor tv ale celorlalti politicieni romani, obligati de ani intregi sa participe la talk-show-uri in care sunt calcati in picioare. De fiecare data cand a venit in fata presei, domnia sa a beneficiat de o bunavointa iesita din comun. Asta nu excludea o alta posibilitate de a fi ofensiv. Cea de a-i lua si el la intrebari pe adversarii sai. Si, slava Domnului!, toti erau vulnerabili. Traian Basescu e primar in exercitiu. Raportul Ponta il face pulbere. Culmea culmilor, la confruntarea de la Pro TV, liderul PD a invocat acest Raport pentru a demonstra coruptia consilierilor PSD. Orice alt politician ar fi speculat rapid greseala incomensurabila comisa de adversar: cea de a legitima un document denuntat de el pana atunci drept o facatura PSD-ista. Mircea Geoana n-a schitat gestul de a i-l cere si a da citire paginilor care-l incriminau pe primarul general. Sa nu fi stiut de Raportul Ponta? Sau, poate, asta nu intra in partitura invatata pe de rost? Dumitru Dragomir e un prosper om de afaceri. Monica Tatoiu e una dintre cele mai bogate persoane din Romania. Amandoi aveau vulnerabilitati la atacuri pe tema unor aranjamente. Nici fata de ei, care-l tocasera cu intrebari sacaitoare din administratia locala, care-si batusera joc de raspunsurile lui sovaielnice, Mircea Geoana n-a avut nici macar o tresarire de agresivitate. Parea obsedat de grija de a nu-i supara.

Aceasta comportare nu poate fi explicata doar prin personalitatea candidatului PSD. E greu de crezut ca un barbat poate fi asa in realitate. Pana si Eminescu, imaginat ca personaj romantic prin plete si priviri visatoare, are in biografie si in opera momente de enervare. Pe Mircea Geoana nu l-am vazut o clipa iesindu-si din sarite. Nici macar cand a fost tinta unor atacuri inimaginabile. Daca ar fi fost doar fad, lipsit de substanta, iesirea din pepeni ar fi fost chiar inevitabila. Se enerveaza ea o muiere slaba, aratandu-si gherutele sau ridicandu-si poalele, d-apoi un barbat care trebuie sa-si apere nevasta si copiii de mojiciile vietii! Biografia sa de pana la Revolutie cuprinde cateva momente de examen dur al realitatii. A muncit pe santiere, facand naveta la Bucuresti, a fost arbitru de fotbal in divizia Onoare. "Numai eu stiu cate injuraturi am auzit" - marturiseste el intr-un interviu. Sa nu fi fost un moment, un singur moment din aceasta aventura prin realul romanesc in care Mircea Geoana sa nu fi injurat, sa nu fi dat cu pumnul? Greu de crezut. Pe maidanul autohton n-am stire de rezolvarea tuturor conflictelor prin tratative diplomatice.

Prestatia de pana acum a lui Mircea Geoana ramane o enigma. La fel de incitanta ca si cea a teroristilor din decembrie 1989.