Misterul cuiului din uşă

Fiind văduvă de treizeci de ani, doamna Frână petrecea iernile foarte friguroase în bucătărie. Dac-o ascultai pe doamna Frână, puteai să crezi că există nişte legături cauzale precise între condiţia de văduvă şi statul în bucătărie.

Nu era singura relaţie cauzală neobişnuită descoperită de doamna Frână, după ce a murit domnul Frână. Fiind văduvă de treizeci de ani, spunea dânsa, în hol e tot timpul un curent rece, de-mi înţepenesc şoldurile. Sau: Fiind văduvă de treizeci de ani, l-am rugat pe nea Mişu să-mi bată un cui în uşa de la bucătărie.

Dacă nu luăm lucrurile în totalitatea cauzalităţilor lor, e posibil ca povestea cuiului să rămână necunoscută. Fiind văduvă de treizeci de ani şi stând toată iarna în bucătărie, doamna Frână l-a rugat pe vecinul nea Mişu să-i bată un cui sus, în uşă, ca să aibă unde-şi atârna capoatele, puloverele şi cojocelul, iar nea Mişu i l-a bătut.

Pe peretele din dreapta, de cum intrai în bucătărie, se găsea un tablou vechi cu mere şi pere. Vara, când uşa spre bucătărie rămânea mereu dată de perete, uşa acoperea în întregime tabloul. El putea fi admirat, dacă oaspeţii doamnei Frână aveau chef să admire nişte mere şi nişte pere, doar dinspre aragaz şi numai când uşa era închisă. Cel mai bine tabloul putea fi admirat iarna. Numai că iarna doamna Frână nu prea avea oaspeţi şi tabloul stătea cu lunile neadmirat.

La un moment dat, fără să-şi fi propus să admire merele şi perele, doamna Frână a observat că în tablou au apărut două găuri. Întâi s-a gândit că ar putea fi de la molii, dar după ce a presărat levănţică peste tot, în cantităţi la care n-ar fi rezistat nici o molie, în tablou a mai apărut o gaură. Un adevărat mister!

Doamna Frână a început să se gândească la stafii, la duhurile casei şi chiar la domnul Frână, care, murind, lăsase casa pe numele ei, nu al băiatului din prima căsătorie. Dar de ce să găurească postum domnul Frână tabloul şi să nu clatine mobilele şi candelabrul din hol, cum au obiceiul fantomele? N-a trecut nici o săptămână şi în tablou, drept într-un măr golden auriu, a mai apărut o gaură. Normal că doamna Frână a zis în sinea ei: Fiind eu văduvă de treizeci de ani, de ce să apară atâtea găuri în tabloul meu? Şi s-a dus la biserică, unde s-a spovedit, dar fără a pomeni de găurile misterioase din tablou.

O vreme, doamna Frână nu a îndrăznit să se mai uite la tablou, crezând că, dacă-l ignoră, se termină şi cu găurile. Până spre primăvară, când frigul n-a mai obligat-o pe doamna Frână să stea cu şapte capoate, pulovere şi cojocele pe ea, tabloul a devenit un fel de sită, de nu-ţi mai dădeai seama care-i măr şi care pară. Iar doamna Frână a avut o cădere nervoasă, pe care vara a tratat-o cu succes.

Eu n-o să las cititorii să aibă şi ei căderi nervoase de curiozitate şi să stabilească legături cauzale mistice. Când doamna Frână îşi agăţa toate boarfele în cui, uşa stătea depărtată de tablou şi cuiul nu apuca să-l găurească. Când însă doamna Frână se îmbrăca gros cu tot ce ţinea atârnat noaptea în cui, uşa se lipea de perete şi cuiul străpungea tabloul. Asta era tot!

În zilele noastre, mulţi oameni se tâmpesc şi nu ştiu de la ce li se trage. Trăim nişte vremuri, că până şi un cui bătut aiurea te trimite la balamuc.