L-am apreciat pe Viktor Orban pentru ceea ce face pentru poporul său. Indiferent câte defecte ar avea, este un patriot care a înțeles că menirea sa este să facă totul pentru poporul său, cu orice preț. Doar că, de cele mai multe ori, acest cu orice preț mai sare anual și în curtea României și alimentează fantasmagoriile unor extremiști, contorizate în capital electoral pentru Orban.
Discursul lui a fost întrerupt câțiva protestatari care au afișat un banner cu mesajul: „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”. Organizatorii și poliția i-au scos pe protestatari din mulțime după câteva minute. Nu am înțeles care a fost motivul pentru care protestatarul a fost îndepărtat cu forța și care a fost ofensa adusă lui Orban prin acest mesaj. Așteptăm cu interes niște lămuriri în această privință deoarece consider că afișarea unui mesaj pe un banner ține de o libertate de exprimare pe care, încă mai credem, că o avem.
Premierul Ungariei și-a continuat discursul, motivând poziția pe care Ungaria a adoptat-o față de conflictul dintre Ucraina și Rusia: „Dacă Trump ar fi fost președinte și Merkel ar mai fi fost în funcție, războiul din Ucraina nu ar fi izbucnit niciodată”. Cunoaștem cu toții afinitatea pe care Orban a avut-o pentru fostul cancelar al Germaniei și interesele care au ținut Ungaria alături de Rusia, însă dincolo de adevărul exprimat prin această declarație, nouă ne-au rămas încă în memorie acțiunile discreționare ale lui Orban față de români, poate tocmai în considerarea acestor afinități. Cel mai probabil, silogismul revizionismului maghiar este completat cu schema similară Ucrainei și așa cum Putin vrea Rusia Mare, Orban și-ar dori Ungaria Mare.
Și cum Școala de vară, pe lângă panseruri extremiste trebuie să includă și afișarea abilităților fizice, căci cu cele intelectuale ne-a convins Viktor Orban pe deplin, la Miercurea Ciuc, s-a inaugurat stadionul celor de la Csikszereda, ocazie cu care a avut loc un meci de fotbal amical între naționala U18 a Ungariei și selecționata Ținutului Secuiesc.
Cu toate că Federația Română de Fotbal a interzis desfășurarea acestui meci, el a avut loc. Este încă o dovadă că pentru Orban nu există reguli când se află pe teritoriul României și se comportă de parcă ar fi venit să-și viziteze moșia. Și uite așa, din vorbă în vorbă, România a fost transformată în teren de fotbal pentru unguri. Nu e de mirare când avem niște trădători puturoși la conducerea țării și pentru care orice inițiativă legată de România vine în plic. Probabil că pentru Școala de Vară de la Tușnad nu au primit încă manualul de utilizare, însă având în vedere declarațiile belicoase ale lui Orban la adresa Occidentului, făcute pe teritoriul României, după bâlciul de la Tușnad, vom culege și roadele nesăbuinței noastre.
Dacă facem o retrospectivă a evenimentelor petrecute în ultimii ani împotriva poporului român, ar trebui să încep cu extremiştii maghiari din Plutonul Secuiesc, care au organizat la Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni, o manifestaţie publică în care l-au „spânzurat” pe Avram Iancu, unul dintre simbolurile revoluției pașoptiste. Și acum mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă un român l-ar fi ”spânzurat” pe Lajos Kossuth în piață la Debrecen?
https://jurnalul.ro/editorial/nevroza-colectiva-a-tinutului-secuiesc-901085.html
Acţiunile provocatoare antiromânești ale radicaliştilor din UDMR susţinute de lideri precum Tokes Laszlo sau Kelemen Hunor şi mulţi alţi membri UDMR subminează autoritatea statului. Tokes a declarat la Tușnad următoarele: ” Dorim să îl rugăm pe prim-ministrul, Viktor Orban, să susţină eforturile de autonomie a Ţinutului Secuiesc într-un mod mai eficient ca până acum, ştiind că integrarea fără drepturi comunitare şi fără autonomie este un teren propice pentru asimilare”, a declarat Laszlo Tokes.
Tokes mai amintește faptul că acum doi ani preşedintele Klaus Iohannis a acuzat PSD că „vor să asigure o autonomie largă pentru Ţinutul Secuiesc” şi că „vor să dea Transilvania ungurilor”, mai exact, lui Viktor Orban.
”Și că UDMR va profita de prezența în Guvernul României pentru a da un nou impuls subiectului autonomiei, care necesită aprobarea Parlamentului României” a mai declarat Tokes.
În urma declarației lui Tokes de la Tușnad, ar trebui să ne întrebăm care este cu adevărat scopul UDMR în alianța PSD-PNL deoarece se observă că UDMR duce o luptă fățișă contra intereselor românești.
Până la urmă, aș compara această clasă politică asemenea unei ”haite de lupi” pe care poporul român a delegat-o în ultimii 32 de ani să reprezinte interesele naționale, iar ea nu au făcut altceva decât să devoreze avuția poporului român, vânzându-se pe un pumn de arginți celui care dădea mai mult, inclusiv maghiarimii.
De aceea, cred că toate aceste ofense aduse poporului român nu au avut loc fără concursul autorităților românești care nu înțeleg dimensiunea evenimentelor destabilizatoare la adresa statului de drept românesc.
Cu siguranță Orban este suficient de șiret ca să-și dea seama care ar fi fost reacția românilor față de vizita lui și tocmai de aceea și-a adaptat discursul amintind războiul din Ucraina și vorbind despre nevoia de unitate a statelor din Estul Europei față de ofensiva vestică.
Un discurs vibrant și înțelept ne-a oferit ungurul, însă românii cu mai multă minte decât cei care conduc țara au învățat să se teamă de unguri chiar și când fac daruri.
Școala de Vară de la Băile Tușnad, începând cu acest an, trebuie să nu se mai organizeze sau să aibă un corespondent pentru românii din Ungaria. România nu mai are nevoie de panseurile destabilizatoare ale revizioniștilor maghiari, nici de discursurile TED ale lui Orban și nici ca ungurii să joace miuța, la propriu și la figurat, pe teritoriul României.