Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
La intrebarea capitală: "Noi, electoratul, cu ce ne alegem după războaiele voastre?", politicienii romăni promotori ai politicilor de criză nu ştiu răspunsul. Doar brodează un viitor triumfal propriu, nicidecum al celor pe care pretind că ii reprezintă.
MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Iminenţa depunerii sau nedepunerii moţiunii de cenzură a PSD indică o periculoasă apucătură pe care partidul in general scorţos şi lipsit de spontaneitate al domnului Ion Iliescu o imprumută de la omul-vedetă al scenei politice romăneşti, primul in sondaje: recursul la limbajul şi instrumentarul de criză politică.
E mai cool aşa? E mai trendy? Desigur, să stai in uşa deschisă a trenului aflat in plină mişcare şi să ameninţi că te arunci in gol spre binele călătorilor, ori să deschizi fereastra la ultimul etaj al blocului şi să te agăţi de margine pănă se schimbă preşedintele de scară - da, intămplările de acest gen pot provoaca ceva interes. O vreme. După care fiecare işi vede de-ale lui. In politică, o meserie menită să aducă cetăţenilor incredere, continuitate şi mai ales o viziune către o situaţie mai bună - dar asta scrie doar in cărţile bune de politică, ar spune cinicul - , recursul la crize ca instrumentar politic este o armă cu două tăişuri.
Cuvăntul "criză" e un termen latinesc: "crisis". Tradus literal inseamnă "moment hotărător, schimbare definitivă". Conţine trei elemente esenţiale: 1) factorul temporal, iminent - aşteptarea, 2) factorul emoţional, dezirabil - schimbarea şi 3) factorul rezultant, plurivalent, hazardant - soluţia in bine ori in rău. Dintre toţi aceşti factori definitorii ai crizei, numai primii doi sunt prezentaţi şi promovaţi politic, dar sărguincios, către cetăţenii interesaţi de politică: aşteptarea şi schimbarea. Al treilea, anume rezultatul exact al unei crize - rezultat neştiut de fapt de nimeni, cu atăt mai puţin de cei care declanşează crize politice de eprubetă - nu se vinde/nu se anunţă/nu se discută, pentru că se află in perfectă contradicţie cu ceea ce se aşteaptă de la politică, in general: siguranţă, incredere, viitor cert.
La intrebarea capitală: "Noi, electoratul, cu ce ne alegem după războaiele voastre?", politicienii romăni promotori ai politicilor de criză nu ştiu răspunsul. Doar brodează un viitor triumfal propriu, nicidecum al celor pe care pretind că ii reprezintă.
Să decorticăm puţin capitolul "ce va fi după". Adică, ce va fi după ce? După nedepunerea moţiunii? Sau după depunerea moţiunii PSD? Sau după declanşarea alegerilor anticipate? Sau după ce PD ajunge partid singur la guvernare? Aceste exerciţii de imaginaţie politică obosesc cetăţenii, care vor - incă o dată, acelaşi şi acelaşi lucru: siguranţă, incredere, viitor cert. E inutil să ambalăm mesaje pe această temă, cătă vreme nu ştim ce se va intămpla cu siguranţă.
In această incertitudine politică se complac - cu asentimentul unui electorat asediat de prea multe opţiuni contradictorii şi paralizat intr-o indecizie cronică bine intreţinută - PD, PLD, PSD, PNL şi, mai nou, PNG. Mai avem astăzi o situaţie inedită: PRM şi UDMR - după 17 ani de activism eroic profund contrariant - par să-şi depună incet şi sigur armele in mijlocul unui eşichier politic bulversant. 5% - PRM şi 5% - UDMR. Bravele formaţiuni pun capăt unor curse cu prea mulţi iepuri, fără să prindă practic nici unul.
Şi un avertisment periculos: PNG - constructul incontestabil al politicilor de criză mult prea frecventate in ultimii trei ani - va fi preţul pe care cei ce pun miza tocmai pe criză il vor arunca in poala electoratului, spre decontare. In 2008, respectiv 2009.
Cetăţenii votanţi nici nu ştiu ce li se pregăteşte de către promotorii crizelor politice interne. Că doar e brambureală, monşer, te aştepţi să inţelegi ceva?!
