Modelul lui Grigorescu

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
În 1960, când am cunoscut-o pe doamna N., despre care se spunea că i-ar fi pozat pentru mai multe "nud"-uri lui Grigorescu, ea împlinea optzeci şi cinci de ani. Doamnele, care în tinereţe au fost mo­dele în atelierele unor pictori, nu prea fac caz de asta. Ce bănuiam eu pe atunci c-ar fi viaţa de model mi s-a confirmat ulterior şi încă în relatări pline de picanterii.

Fiul doamnei N., în etate şi el, pronunţa numele lui Grigorescu cuprins de evlavie, de parcă maică-sa îl frecventase pe artist ca să i se spovedească sau să se decanteze spiritual. Familia toată, adunată cu prilejul aniversării, evoca anii în care sărbătorita i se înfăţişa goală maestrului ca şi cum împărţea cu acesta o postumitate încărcată de glorie. Ascultându-i vor­bind, aveam sentimentul că, dintr-o clipă în alta, pe uşă avea să intre şi pictorul, ca s-o felicite pe doamna N. şi le confirma încă odată celor prezenţi ce mare onoare însemnaseră pentru el vizitele de odini­oară ale doamnei. Nici bătrâna nu era mai reţinută cu amintirile. Simţeam că ceva nu era în regulă, că raporturile dintre pictor şi model nu justificau nici toasturile foarte generoase cu lauda, nici veselia de acţionariat la împărţirea dividendelor, dar momentul mă emoţiona şi-mi spuneam că, la tot ce suna exagerat şi cam indecent, aveam să mă gândesc mai târziu. Indecent nu în ce o privea în gaz­dă, ci vizavi de ideea de creaţie. Dacă îi as­cultai pe cumnaţii şi pe prietenii ei de-o vârstă cum evocau atmosfera din ateli­e­rul lui Nicolae Grigorescu şi cum se uitau euforizaţi de amintiri niţel lubrice la doam­na N. puteai să crezi că fuseseră toţi nu doar martori la realizarea unor ta­blouri, ci într-un sens chiar coautori. Şi că pictorul ar fi căzut în mediocritate, dacă nu i-ar fi avut pe ei pe aproape ca să-l lumineze cu o pildă miezoasă, cu o observaţie de bun-simţ, să-l ajute cu o vorbă la autorităţi. Nimerisem la un inventar al contribuţiilor la operă, în care octogenara era totuşi investitorul principal. Spun to­tuşi, deoarece vreo doi din bă­trâneii care se părea că veniseră ca să tacă adânc, se trezeau din când în când spunând că dacă n-ar fi fost ea, modelul lui Grigorescu, frumoasă şi drăcoasă, nici unul din cei prezenţi n-ar fi avut ce căuta la Câmpina.

Că doamna N. fusese frumoasă, pu­team accepta. Frumoasă ca atâtea ale fete la douăzeci de ani. Nu reuşeam să-mi ima­­ginez însă, la cât era de consumată şi de încreţită, în ce chip fusese drăcoasă. N-am mai aşteptat sfârşitul sindrofiei şi am şters-o, bântuit de un simţământ nedesluşit de ruşine şi sfârşeală. Mi se părea că, dacă aş mai fi stat, bătrâna doam­­nă N. ar fi trebuit să asculte de delirul erotic al celorlalţi octogenari şi s-ar fi dezbrăcat.
La douăzeci de ani, aveam o mulţime de curiozităţi, dar nu m-am întrebat niciodată cum făceau sex părinţii.