Încerc să o înţeleg pe Monica Macovei şi nu reuşesc!....
“M-a întristat acest atac- boceşte de i se înnoadă lacrimile în batistă, femeia-komisar- şi nu-mi vine să cred că preşedintel Traian Băsescu, alături de care am dus bătălii poitice grele, pentru menţinerea statului de drept şi a instituţiilor anticorupţie, mă atacă exact pe mine şi într-un mod atât de nedrept.”
În ce constă “ atacul” şi mai ales care este “nedreptatea” lui Traian Băsescu care au aruncat-o pe justiţiara de serviciu a băsescianismului multirateral dezvoltat care a cangrenat societatea românească se cunoaşte deja. Cu numai câteva zile înainte, la televiziunea arondată, B1, cel care pentru încă vreo 50 şi ceva de săptămâni mai este preşedintele României a admonestat-o pe Monica Macovei pentru că”nu a luat nici-o atitudine publică când (scuzaţi cacofonia n.n.) şeful grupului PDL a semnat pentru reducerea atribuţiilor ANII.” Adică tocmai a “dragei de ANI” pe care a moşit-o în mandatul ei de sinistră amintire ministresa Monica Macovei!
Admonestarea ca admonestarea, dar ce ne facem cu avertismentul categoric:”Parcă mi se pare prea mult pentru un loc eligibil la europarlamentare.(…)Monica Macovei care face morală tuturor am vrut să îi transmit acest mesaj şi atât”?
Bag mâna-n foc: nu atât admonestarea şi avertismentul, luate la un loc, îi dau, Monică Macovei, fiori reci pe şira spinării (în cazul că ar avea aşa ceva, desigur!) cât acest “şi atât”, plasat cu schepsis parşiv la coada zicerilor aruncate în eter de către cel unanim recunoscut ca fire răzbunătoare şi neiertătoare…
Ar fi, toate acestea, serioase motive pentru a-i înţelege nu doar întristarea Monică Macovei cât, mai ales, spaimele ce o încolţesc. Unde, însă, încetează puterea mea de înţelege este acolo unde domnia sa îmi contrazice atât de categoric încrederea pe care o avea în abilitatea şi în priceperea sa la oameni de o anumită factură.
Îi trebuia, mă întreb, să simtă “pe propria piele” un adevăr devenit loc comun şi anume că Traian Băsescu după ce îi foloseşte de inşii din anturajul său doar ca pe nişte unelte pentru a-şi face mendrele murdare îi aruncă precum se aruncă nişte ciurucuri expirate? Asta ca să nu mai vorbim despre maniera murdară în care i-a tratat, de fapt i-a trădat, fără ruşine şi fără regret, în primul rând, pe cei care, cu bună credinţă, l-au ajutat în diverse împrejurări ale încîlcitei sale vieţi.
Sincer să fiu, la o astel de nepricepere la oameni nu mă aşteptam din partea Monicăi Macovei!
Fiindcă nu am naivitatea să consider că ea, Monica Macovei- cea care, în calitate de europarlamentar PDL, a fost şi rămâne cel mai otrăvit vârf de lance al campaniilor de intoxicare a mai marilor Comisiei Europene şi a unor acţiuni sistematice de denigrare şi de subminare nu numai a unei anumite alianţe politice- USL, în speţă- ci a României însăşi-, a făcut toate acestea doar în temeiul unor curate şi înălţătoare imbolduri morale şi justiţiare.
Nici pomeneală!Monica Macovei a făcut şi încă mai face toate aceste nemernicii în temeiul unui fanatic angajament faţă de o anumită şi foarte cauză, primind, în schimb, o mănoasă răsplată.
Mai direct spus, a acceptat să fie coadă de topor şi s-a comportat ca o coadă de topor!
Numai că, ambetată de succesuri şi de “aplauzele grele a canaliei de uliţi”, a utat sau, mai rău, nu a vrut să ţină seama că în normele tehnice de utilizare a cozilor de topor se prevede că acestea au doar valoare de întrebuinţare, dar nu şi valoare în sine.
Asta pentru foarte simplul motiv că un om cu adevărat de valoare mai greu se pretează să fie “coadă de topor”. Sigur, ca orice regulă, şi aceasta are excepţii şi, din păcate, asemenea excepţii nu sunt chiar puţine. Dar, până la umră, cine o face, plăteşte!
Aşa încât, oricâte lacrimi fierbinţi ar vărsa Monica Macovei şi oricâte jurăminte de fidelitate ar înălţa către “Zeus” ( Zeus-ul cel păgân din Dealul Cotrocenilor) acesta i-a aplicat ştampila!
Trecerea pe linie moartă i-a fost pecetluită, Mincăi Macovei! Iar, în cazul în care decapitarea se va amâna pentru o vreme, lucrul acesta va însemna pentru Monica Macovei noi şi tot mai urâte corvezi. La care, chiar că nu văd de ce nu s-ar preta, de vreme ce experienţă în materie are cât cuprinde…
Până una-alta îi recomand Monicăi Macovei, să lase la o parte jalea şi ploconelile şi să recitească din “Despot Vodă”, drama lui Vasile Alecsandri, replica finală: “Moţoace, aşa vrea Dumnezeu, acel ce-şi vinde ţara îşi pierde neamul său