Istoria îşi vede mai departe de treabă. "Bunica mea este născută în 1921. În acelaşi an cu Regele Mihai. Nu mai ştie foarte multe lucruri din trecut, deoarece vârsta i-a furat o parte din amintiri şi din sănătate, jucându-i o festă urâtă.
O întreb dacă mai ştie ceva despre 10 Mai, cum se sărbătorea pe vremuri. Deodată, buzele-i încep să murmure: Zece Mai va fi de-a pururi/ Sfânta zi că ea ne-a dat/ Domn puternic Ţării noastre/ Libertate şi Regat! I-am zis că nu ştiam că e regalistă, iar ea mi-a răspuns că nu e regalistă, că n-a întâlnit nici un rege în viaţa ei, dar a auzit că trăiesc bine, în case mari! Iată rugămintea pe care Carol I al României a lăsat-o în testamentul său: «Rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor». Respectând dorinţa suveranului, noi nu facem nimic altceva decât să ne amintim, ca nişte bunici tineri, despre gloria şi prăbuşirea regilor României." Aceste rânduri le scriam acum patru ani, cu ocazia zilei de 10 Mai. Între timp, bunica nu mai poate nici măcar să murmure un cântec, istoria e mereu contemporană - după cum spunea filosoful italian Benedetto Croce, iar noi nu suntem altceva decât martorii ei.
Movers and shakers - oameni care pun lucrurile în mişcare, care fac lucrurile să evolueze dacă vreţi. Titlul acesta este în cinstea Reginei Maria, englezoaica fermecată şi îndrăgostită de ţara necunoscută pe care a ajuns să o numească "ţara mea", regina de mare anvergură politică şi umanitară, prima femeie printre domnii din Academia Franceză de Belle Arte, cea care a impus moda iilor româneşti, socotindu-le frumoase şi de bun-gust.
Citește pe Antena3.ro