x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale N-am invatat...sa invatam din lectiile istoriei

N-am invatat...sa invatam din lectiile istoriei

de Adrian Vasilescu    |    17 Oct 2005   •   00:00

Reformele nu pot fi directionate unilateral. Nu e posibil ca intai sa fie extins consumul si apoi sa creasca productia performanta... cu intentia buna de a face ceva pentru oameni

Ar fi oare posibil, in 2006, sa vina mai multe venituri la buget fara cresteri de taxe? Pentru a fi astfel asigurat un flux sporit al platilor catre invatamant, sanatate, investitii in infrastructuri.

Da, ar fi posibil ... Daca Romania ar fi in stare sa obtina, dintr-o data, trei intrari in normalitate: 1) intarirea disciplinei financiare si contractuale; 2) remunerarea corecta a muncii, in raport cu cresterea productivitatii si eficientei; 3) inchegarea unui mediu de afaceri curat. Fara indoiala ca intrarea pe un astfel de fagas nu e deloc un lucru simplu. Dar nici imposibil nu este.

Adeseori, in dezbateri publice, apar frecvent voci care intreaba: "Ce faceti pentru oameni?" Intrebarea este adresata fie guvernantilor, fie partidelor politice. Ei bine, fara cele trei intrari in normalitate nu se poate face mai nimic pentru oameni. Rostul lor n-ar fi altul decat acela de a aduce economia cu fata la piata. De fapt, cu fata la oameni. Fiindca economia, daca nu-i indreptata cu fata spre oameni, isi pierde orice sens.

Tocmai din acest motiv, desigur esential, tinta finala a unor astfel de demersuri nu poate fi alta decat optimizarea consumului. Iata adevarul, oricat de mult i-ar soca el pe acei teoreticieni ce nu pot sa vada marele sens al economiei decat in productie. De neinteles este ca nici politicienii nu inceteaza in a-i rasfata pe producatori. Culmea e ca nu-i rasfata pe producatorii performanti, ci pe cei care produc pur si simplu mai mult, indiferent daca piata le accepta sau nu productia. Si fara sa inteleaga un lucru extrem de simplu: taranul seamana grau ca sa manance paine si nicidecum ca sa-si prinda in piept eticheta de cultivator de cereale. Ce mare scofala e sa fii producator... daca produci pagube.

Daca productia nu e consumata, pentru ca piata n-o recunoaste, producatorul nu-si justifica existenta. Solutia: sa-si restructureze activitatea ori sa dispara.

Aici e cheia problemei. De acest adevar e legata nevoia de reforme economice. Si apoi nu uitati, domnilor politicieni: consumatorii sunt mai multi decat producatorii, asa ca si voturile lor sunt mai multe.

Totusi, reformele nu pot fi directionate unilateral. Nu e posibil ca intai sa fie extins consumul si apoi sa creasca productia performanta... cu intentia buna de a face ceva pentru oameni.

Istoria ne-a dat o lectie inca din 1990. In PIB-ul acelui an, valorile obtinute din productia industriala au scazut drastic. Au fost reduse, totodata, impozitele si taxele. In schimb, au crescut substantial veniturile din munca si consumul final al populatiei. Au fost obtinute recorduri istorice la consumul de paine, de carne, de lapte, in general de bu- nuri alimentare, electrocas- nice si electronice. Pentru ca, atunci, a fost liberalizat consumul inainte de a fi fost liberalizata productia. Nu au fost insa trase cuvenitele invataminte. Si acel nivel de consum nu a mai fost atins.
×
Subiecte în articol: editorial