x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Naiul şi doina purifică

Naiul şi doina purifică

de Florin Condurateanu    |    18 Mai 2020   •   07:10

Când auzi Rapsodia Română cântată la nai de Gheorghe Zamfir, îţi vine să mângâi colinele Ţării, să desmierzi valurile mării, să zâmbeşti către toţi românii cu care te întâlneşti pe un trotuar al vieţii. Acum, în timp de vijelie cu căpcăunul de virus în faţă, maestrul Gheorghe Zamfir a ieşit în grădina casei sale din judeţul natal Dâmboviţa, cu naiul îndreptat spre buze, înconjurat de verdele pomilor şi al ierbii, cu peisajul blând al meleagului dâmboviţean la orizont. Şi a început să doinească la nai, urcând spre cer tânguirea sensibilei doine în aceste vremuri de restrişte. „Doina şi naiul purifică, alină, tămăduiesc. Când a făcut gigantica Sa creaţie, fiinţa omenească, Dumnezeu a dat importanţă mare sunetului. Am spus mereu că eu cred în strălucirea spiritualităţii româneşti, două fenomene cosmice se afirmă pe cerul Universului: doina şi naiul”! Gheorghe Zamfir a adus un aer nou, proaspăt în arta planetei, a cântat la nai în faţa unor mulţimi uriaşe, a făcut să răsune sunetul mângâietor al naiului în catedralele lumii, a cântat la nai şi doină, şi Vivaldi, şi muzică pop. Eu n-am auzit un instrument plângând cum plângea naiul lui Zamfir cântând „De ce m-aţi luat de lângă boi,/De ce m-aţi luat de acasă”! În anul 1988, înainte cu două zile de a se muta în Franţa de teama anchetării pentru participarea la adunările transcedentale neagreate de comunism, maestrul Zamfir, în plină glorie mondială, îmi declara: „Naiul este mai vechi decât omul, este sunetul vântului alergând printr-o trestie ruptă. Tehnica nu a pătruns în fiinţa naiului, prin tuburile naiului se toarnă doar ceară de albine. De aceea, la nai se poate cânta orice fel de muzică”. Gheorghe Zamfir a susţinut un concert entuziasmant în sala-scoică din Sydney, Australia, a fost acompaniat de o orgă-gigant, cu tuburi de peste 10 metri, Zamfir a cântat fără microfon. De efort supraomenesc a scuipat sânge două zile. A intrat în legendă şi cu această întâmplare: a cântat uluitor în prima parte a unui spectacol grandios la Viena, publicul l-a ovaţionat îndelung, i-a cerut bisuri peste bisuri, aşa că celebrii Rolling Stone din a doua parte a spectacolului au intrat în scenă cu o jumătate de oră întârziere.

 

 

×
Subiecte în articol: gheorghe zamfir