NATO ne-a călcat pe trecerea de pietoni a democraţiei

PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
Gata, am scăpat teferi – unii dintre noi, că "anarhiştii" de la Timpuri Noi şi-au cam furat-o – după săptămîna de isterie patriotardă. S-au blocat străzile şamponate în prealabil, s-au adus gabori cu chipiu din toată ţara în satu’ cu miniştri, s-au gonit maidanezii din jurul culoarului unic şi, nu în ultimul rînd, am fost saturaţi la tv de eunuci profesional şi de cadîne seci la creier ca ghindele găunoase mustind de mîndrie că ne-a călcat fericirea NATO pe trecerea de pietoni a democraţiei. Acum ne întoarcem la ale noastre. Un pic mai săraci, preţ de vreo 30 de milioane de euro, dar cu datoria că încă o dată, după eforturi salutare pe bază de potol şi matol, i-am convins pe guşaţii agenţiilor internaţionale de presă că pînă la Budapesta abia dacă mănînci vreo plasă de pîine.


Cu ce rămînem – politic vorbind, că economic i-am scos din foame pe toţi patronii de hoteluri şi locante din Bucureşti – din toată afacerea asta? Unu la mînă, cu certitudinea că s-a schimbat liderul Topului Licuricilor. Îmi place să sper că nu mai există vreun om întreg la minte care să-şi închipuie că omul numărul unu al Planetei Pămînt s-ar chema altcumva decît Vladimir Putin. Apariţia sa imperială în capitala Romîniei, după ce trei zile rusu’ a fost (în absenţă) principalul subiect al Summit-ului NATO şi numai cînd a avut certitudinea că s-au luat deciziile care-i făceau lui bine la feng shui, plus prestaţia politico-mediatică grandioasă au trasat o groasă linie de demarcaţie între el şi restul mesenilor de la Hilton. Doi la mînă, că avem talentul probat de-a lungul marilor momente ale istoriei mondiale – pe care ni-l exercităm prin reprezentanţi, of course – de a contrazice sănătosul proverb "decît cu un prost la pierdere, mai bine cu un deştept la cîştig". Evident că, pentru prima oară în istoria NATO cînd America n-a fost în stare să-şi impună punctul de vedere în faţa aliaţilor săi militari (cazurile Ucraina şi Georgia), noi nu ne puteam plasa decît ferm şi apăsat de partea celui care pierde. Şi, ca să fim siguri că nu ne ia nimeni de la gură caimacul, am reuşit să nu rezolvăm problema vizelor pentru SUA. Dar, pentru că totul costă, trebuia să dăm şi ceva la schimb. Aşa că, în schimbul dreptului legitim de a afla de ce n-avem feţe să călătorim liber în Ţara Făgăduinţei şi a crahului imobiliar, am plusat – ca nişte jucători adevăraţi ce ne aflăm în piaţa geostrategică globală – cu nişte cărniţă fragedă de tun pentru nobila cauză a controlului producţiei de opiu din Afghanistanul de Sud. Nu în ultimul rînd, poate cel mai important, am aflat că prima familie politică a Romîniei ştie să mănînce cu furculiţa şi cuţitul, că şeful statului e-n stare să nu dea cu mucii-n fasole trei zile la rînd şi să-şi respecte rangul, că preşedintele Azerbaidjanului are o nevastă mişto, că o pungă cu gunoi poate reprezenta un pericol pentru securitatea fizică şi psihică a liderilor marilor puteri şi că în Bucureşti se poate circula oarecum degajat pe străzi asfaltate.


Pe plan intern, indiscutabil, marele cîştigător al acestei desfăşurări de forţe este Traian Băsescu. În primul rînd, cu Putin de-a stînga şi cu Bush de-a dreapta, a scăpat, fie şi temporar, de stigmatul de preşedinte izolat la export. Era exact zona unde se simţea vulnerabil pînă şi în faţa propriului electorat. Cu un pic de voinţă, pe care intuiesc c-o va identifica voluntar la lăutarii săi de curte plasaţi de servicii în redacţiile mogulilor pe care-i înjură, poate fi proclamat, după un model deja consacrat, drept lider regional. Dacă va şti să şi gestioneze această stare de fapt, abţinîndu-se la faimoasele-i mitocănii şi răzbunări meschine, în contextul în care-l ajută sănătatea şi clasa politică autohtonă tot nu reuşeşte să-i producă un oponent pe măsură, mi-e că ne procopsim cu încă un mandat prezidenţial jucătoresc. La această oră, singurul duşman redutabil al lui Traian Băsescu este el însuşi. Va fi el în stare să se autoanihileze?