Necaz fără haz

Am auzit că Băsescu nu se mută în Gogol pentru că nu l-a citit şi, ca să scape de el de la Scroviştea, RAAPPS se gândeşte să ceară schimbatrea numelui străzii în Cărtărescu. Am mai auzit că Ponta ar pleca din Guvern, dar nu a găsit încă niciun model de demisie pe care să îl copieze {cine naiba şi-a mai dat demisia în România?!}. Cică, după ce au văzut meciul dintre baschetbalista Kovesi și baschetbalistul Ponta, americanii se pregătesc să renunţe la NBA şi să intre în DNA. Folclor urban 2015. E o ţară de tot râsul, trebuie să recunoaştem, şi, uneori, şi pentru asta o iubim. Şi totuşi… A mai văzut cineva un loc de pe pământ unde singurul beneficiar de imunitate absolută, pentru orice faptă penală, preşedintele, îi cere premierului bănuit de fapte penale să îşi dea demisia de onoare? Iar când îl asculţi pe premierul-suspect, care zice că o să îşi demonstreze nevinovăţia nu ştim unde după ce tocmai s-a votat politic să nu fie urmărit penal, te umfli de hohote. Sau: unde s-a mai întâlnit atât tupeu ca în cazul unui membru CSM, magistrat, care zice că nu eşti nevinovat nici dacă eşti definitiv achitat?

Cât o să ne mai legănăm cu gândul că hazul de necaz ne salvează de la depresia totală, aberaţiile acestea se vor repeta şi înmulţi. Ne-am obişnuit să luăm în râs şi doar la suprafaţă şi nenorocirile şi abuzurile, sperând că aşa vor trece. Până nu le vom înfrunta cu seriozitate şi nu le vom da riposta viguroasă oriunde şi oricum putem, ele ne vor sufoca până ne vom inghiţi şi bancurile şi râsul.

P.S. Tocmai a apărut ştirea cu ministrul Rus care a făcut România ţară de curve şi golani. Dacă şi pe asta o lăsăm nesancţionată până la capăt, înseamnă că merităm să fim conduşi veşnic de golani şi curve politice.