Nedreptatea făcută porcului

Despre marea nedreptate care i se face porcului în contextul actualei epidemii de gripă (numită în continuare „porcină", deşi în mod oficial i s-a dat numele de „mexicană") au apărut deja unele proteste în lumea civilizată.

Mă alătur şi eu acestor proteste, amintind următoarele lucruri:
1. Nu este pentru prima dată când porcul devine ţap ispăşitor pentru prostiile pe care le fac oamenii. Dacă vacile devin nebune şi păsările pier uneori cu milioanele în crescătorii sinistre, vina nu este a animalelor, ci a unei industrii alimentare intensive bazate pe productivitate, şi nu pe calitate sau respect al mediului înconjurător...

2. Porcul însă, la nivelul limbajului, plăteşte încă din Evul Mediu preţul cel mai greu pentru prostia umană. Să ne gândim doar la câteva expresii intrate în limbajul curent, gen „eşti un porc", sau „mănânci ca porcul", sau „ai făcut o porcărie", sau „la tine acasă e ca la porci", sau „ai să reuşeşti cutare lucru când o zbura porcul"... Lista acestor expresii este infinit mai lungă, ca să nu mai vorbim de unele locuţiuni precum „porc bătrân" sau „neruşinat ca porcul" etc.

Greu de spus cum a început totul. De ce, în ochii omului, unele animale sunt nobile şi altele merită dispreţul. Nimeni nu spune, de exemplu, „ai să reuşeşti când va zbura calul...". Poate pentru că în imaginarul omului există cai zburători, să ne gândim la Pegas... De ce nu se spune însă „ai să reuşeşti când va zbura vaca (sau şarpele, sau capra, sau măgarul)"Ă De ce trebuie să cadă beleaua şi accentul grav al insultei pe porc?

Fără îndoială, dacă ar putea reacţiona, porcul ne-ar reaminti două, trei lucruri de bun-simţ. În primul rând, că el este aliatul săracului, al ţăranului în special. Porcul mănâncă orice, este rezistent la boli, nu are mari pretenţii în materie de confort şi asigurră de sute de ani supravieţuirea ţăranului în vreme de iarnă! Francezii au o expresie, „tout est bon dans le cochon", altfel spus totul e bun la porc, ceea ce ţăranul o ştie, pentru că nimic nu se pierde după sacrificarea porcului, totul este prelucrat şi utilizat, de la maţe până la picioare, de la piele până la băşică (aceasta din urmă mai este şi umflată şi devine jucărie pentru copii).

În Franţa a apărut recent o excelentă lucrare semnată de un renumit istoric şi eseist, Michel Pastoureau, intitulată „Porcul, istoria unui văr dispreţuit". Ei bine, printre altele, el vorbeşte despre extraordinarele similitudini biologice dintre om şi porc. Lucru pe care îl ştiau încă de mult medicii antici şi arabi: desfăcuţi pe masa de disecţie, porcul şi omul au aceleaşi organe în aceleaşi zone.

De altfel, mai spune Michel Pastoureau, omul şi porcul au, în proporţie de 95%, un patrimoniu genetic comun! Eseistul francez mai arată că până în secolul al XVI-lea câinele era animalul pe care cădea beleaua, câinele era cel care făcea deci „porcării". Reabilitat fiind însă, pe lângă casa omului şi în suitele aristocraţiei, oprobiul comparativ s-a deplasat treptat spre porc.

Şi nu e drept, cum spuneam. Ar fi deci momentul să-l reabilităm pe porc, chiar dacă, în Evul Mediu, el mai era dispreţuit şi întrucât nu ridica niciodată ochii spre cer, preferând să caute la nesfârşit mâncare pe pământ. Adică nu avea, chipurile, acces la divinitate!

Oamenii însă, cu ochii spre cer, comit răul fără să clipească. De aceea spun că noi, rasa umană, care am distrus atâta speranţă şi suntem responsabili de atâtea atrocităţi pe planetă, inclusiv ecologice, ar trebui să ne comparăm numai cu noi înşine. Formula „se poartă ca un om" ar trebui deja să aibă ceva zguduitor în ea, respingător şi alarmant.