Nefericitul tandem

Fără îndoială că nu de azi de ieri, ci de mulţi ani, din balanţa adevărului se desprinde un lung şir de motive de îngrijorare pentru autorităţi, pentru companii, pentru analişti. În ultimă instanţă, pentru populaţie, care suportă riscurile, în sensul că achită nota de plată. Îngrijorarea a crescut însă în anul curent, cînd, sub influenţa turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, a preţului petrolului şi a crizei cerealelor, deficitul acestei balanţe a căpătat proporţii neatinse nicicînd.

Fără îndoială că nu de azi de ieri, ci de mulţi ani, din balanţa adevărului se desprinde un lung şir de motive de îngrijorare pentru autorităţi, pentru companii, pentru analişti. În ultimă instanţă, pentru populaţie, care suportă riscurile, în sensul că achită nota de plată. Îngrijorarea a crescut însă în anul curent, cînd, sub influenţa turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, a preţului petrolului şi a crizei cerealelor, deficitul acestei balanţe a căpătat proporţii neatinse nicicînd.

Balanţa adevărului măsoară un raport de maximă însemnătate: cît produce şi cît consumă o ţară. Cînd consumul depăşeşte producţia internă, ori se strînge cureaua consumului, ori cresc importurile. La noi cresc importurile. Aşa că, în timp ce exporturile aduc încasări modeste, pentru importuri sînt facturate plăţi tot mai mari. Balanţa se dezechilibrează.

România a traversat întreaga tranziţie cu balanţe dezechilibrate. Nu însă prea mult dezechilibrate. Dar, în 2007, deficitul extern a urcat pînă la 14% din PIB. Anul acesta ar putea fi şi mai mare.

Şi iată cum acest nefericit tandem – deficitul extern şi inflaţia, pe fondul unei creşteri peste PIB-ul potenţial – duce la supraîncălzirea economiei.

Necazul e că 2008 e şi an electoral. Şi în toată lumea, în anii cu alegeri, frîiele economiei slăbesc, se produc relaxări care să facă uşor sesizabile de către populaţie acumulările de pînă atunci. Anul în curs nu face excepţie. Să sperăm totuşi că va fi de bun augur recenta decizie a Guvernului de a nu ceda la presiuni populiste.

Partidele, în schimb, se dovedesc "darnice". Fac promisiuni, fără să sufle o vorbă că vor da cu o mînă şi apoi vor fi nevoite să ia cu două. Reforma fiscală din 2005, prin care a fost introdusă cota unică de impozitare, de 16%, a dat un mesaj limpede că lucrurile nu pot merge numai în direcţiile care ne convin, că un Guvern nu poate, cînd vrea, să reducă impozitele sau să majoreze impozitele. Dovadă că în anii de după 2005 au intervenit măsuri cu care Guvernul a luat o parte din ce a dat… cînd a introdus impozitul unic de 16% pe salariu.

Avem nevoie şi de un leu stabil. Precizez: stabil, dar nu fix, nu bătut în cuie. Un astfel de leu a dovedit că poate să fie, în unele etape, locomotiva care să împingă economia în sus. Aşa s-a întîmplat şi în alte ţări. Mai întîi au fost liberalizate preţurile, apoi s-a stabilizat moneda şi pe urmă, pe baza unei monede relativ stabile, s-a produs însănătoşirea economiei. Pe piaţa valutară, însă, cursurile sînt strîns legate de mai mulţi indicatori, între care rata inflaţiei, deficitul balanţei de plăţi, eficienţa, productivitatea. Atîta vreme cît, într-o ţară, aceşti indicatori nu ating cote optime, stabilitatea monedei este  greu de asigurat. Aşa că tot la reforma structurală ne întoarcem.

Se motivează deseori: n-avem resurse pentru restructurări radicale. Dar puţine ţări dezvoltate au resurse. Au însă, în schimb,  economii performante, cu creşteri pe verticală, bazate pe productivitate şi eficienţă, principala resursă fiind managementul competitiv. La noi, tocmai productivitatea şi eficienţa sînt punctele slabe ale economiei. Iar managementul competitiv e o pasăre rară.

Fără un mediu puternic concurenţial, eficienţa economică ne ocoleşte. Numai reforma structurilor economice va pune în drepturi concurenţa. Şi numai prin concurenţă vor putea fi făcuţi paşi decisivi înspre însănătoşirea economiei. Va fi însă nevoie şi de o înnoire radicală a comportamentului companiilor, investitorilor, comercianţilor, salariaţilor. Dar, mai ales, va fi nevoie de o nouă morală în afaceri, specifică economiei de piaţă.