x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Nefertiti nu a pierit, Nefertiti se transformă

Nefertiti nu a pierit, Nefertiti se transformă

de Serban Cionoff    |    11 Iul 2018   •   20:28
Nefertiti nu a pierit, Nefertiti se transformă

Așa îmi trebuie dacă, nici până la vârsta asta, nu am învățat că  pentru unii înalți decidenți din lumea (in)justiției de pe scumpele noastre meleaguri mioritice nu adevărul și respectul față de lege și legalitate contează, ci numai și numai jocurile de culise și protejarea intereselor personale și de grup! Azi la prânz  am transmis colegilor de la Jurnalul un text în care comentam știrea că secția de procurori a CSM a aprobat cererea Laurei Codruța Kovesi, proaspăt debarcată de la comanda DNA, de a lucra ca procuror la DIICOT Sibiu. Post din care a plecat, cu un deceniu și un pic în urmă, pentru a face o fulminantă carieră la vârful- vârfurilor Procuraturii Generale și, apoi, Direcției Naționale Anticorupție.

 Om de bună credință fiind- ca să nu spus de-a dreptul: prost!- am luat de bună știrea care circula în spațiul mediatic și, mai rău, m-am hazardat să fac și unele considerații despre modul în care Nefertiti își va asuma condiția sau chiar va răspunde pentru cruntele nedreptăți pe care DNA-ul le-a înfăptuit sub comanda sa. Un singur lucru mi-am îngăduit să ignor și anume faptul că, pentru niște foarte anumite persoane de la vârfurile  (in)justiției multilateral dezvoltate personaje precum Laura Codruța Kovesi nu pot fi lăsate de izbeliște și că, dimpotrivă, impresionanta lor expertiză în materie de samavolnicie și de răspuns la ordinele unor centre de comandă trebuie grabnic recuperată și valorificată!

 Așa că, la scurtă vreme după ce colegii și prietenii de la Jurnalul au publicat textul meu, pe fluxuri a apărut știrea că procurorul general Augustin Lazăr a iscălit și parafat Ordinul nr.1412 din 11 iulie 2018 prin care Laura Codruța Kovesi este delegată în funcția de procuror la serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Funcție despre care Bogdan Chirieac, analist foarte avizat al realității românești, mărturisea cu fin umor că nu a auzit până acum.

 Numirea respectivă intră in vigoare începând exact din 11 iulie 2018! De prisos să mai ocup spațiul cu înșirarea meritelor capitale ale doamnei Slujire, care au condus la această decizie luată pe repede înainte, de vreme ce, așa după cum citim din comunicatul de presă al instituțiunii, ele nu sunt cu nimic diferite de cele cu care doamna procuror este gratulată de către prestigioase entități diplomatice din state fanion al democrației contemporane. Clișee mentale pe care le regăsim și în declarațiile făcute ieri de către însuși președintele Klaus Iohannis potrivit cărora ,,nu și-a schimbat părerea despre DNA și Kovesi’’. „Au făcut- accentuează domnul președinte al tuturor românilor- treabă bună, acolo sunt profesioniști foarte bine pregătiți’’. Punct!

 Motiv pentru care nu putem decât să fluierăm a pagubă și, dacă asta mai folosește la ceva, să fredonăm refrenul: „Nefertiti nu a pierit, Nefertiti se transformă’’. Sau, dacă doriți, să ne obișnuim cu amara zicere a lui Adrian Năstase: „Lupta  contra corupșăn continuă!’’ Așa că, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, s-a cam zis și cu ideea unui audit temenic la DNA-  pe care a argumentat-o foarte convingător Adrian Marius Dobre și pe care, tot în textul de azi, mi-am permis să o consemnez și să o susțin, după cum va mai trebui să mai curgă ceva apă pe Dâmbovița sau pe Sena până când să putem spune cu mâna pe inimă că avem o justiție profesionistă, demnă și total eliberată de sub orice formă de comandă politică!

 Este foarte posibil, nu contest, ca decizia procurorului general privind perspectivele carierei profesionale a Laurei Codruța Kovesi să fie intens discutată și, mai ales, disputată, dar, dată fiind starea de fapt postulată prin funestul ordin nr. 1412 , nu cred că mai avem prea multe lucruri de spus. Adică de spus, poate, dar nu și cu impact, cu folos.

 Mi se va răspunde că această decizie, controversată și controversabilă, a fost luată în mod cu totul special pentru a îi mulțumi pe anumiți și, mai ales, foarte importanți parteneri externi. Foarte bine! Acum, că decizia a fost luată, sunt convins că distinșii noștri parteneri sunt mulțumiți. Sau chiar foarte mulțumiți! Vorba este dacă sunt mulțumiți cu această decizie și acea majoritate tăcută a românilor pentru care egalitatea în fața legii și independența justiției nu sunt doar vorbe de clacă? Și, în egală măsură, marea majoritate a celor care, cu profesionism și cu bună credință, își fac datoria în lumea justiției. Oameni de mare calitate a căror opinie o exprimă, tranșant, avocata Laura Vicol: „Rușine, domnule Procuror General, rușine să vă fie!În loc să reabilitați actul de urmărire penală și integritatea instituțiilor, le batjocoriți fără să vă pese de noi toți!’’ 

Dar parcă asta mai contează,acum?...

×