Negocierile sunt de fapt un război surd, cu grenadele în buzunar, dar cu zâmbete fabricate pe faţă. Aceste bătălii pentru cifre de bani se desfăşoară şi când se împart sferele de influenţă ale superputerilor, şi când se decide extracţia de tiţei din câmpurile cu sonde, şi când se stabilesc preţul şi distribuţia unui film, dar şi când se negociază un transfer în fotbal. Giovani Becali a reuşit transferuri răsunătoare ale unor vedete ale fotbalului nostru, ajunse la echipe cu nume din lume. În culisele unor tratative pentru semnarea unor transferuri, iată că îşi mai fac loc şi vibraţii sufleteşti. Povesteşte fostul impresar cu relaţii înalte în lumea bună a fotbalului mondial că Mutu, marcator de o grămadă de goluri la Dinamo, era subiectul unor negocieri pentru transferul fie la Inter, fie la Parma, în acea vreme cu fonduri zdravene. Mândru şi sigur de valoarea lui Mutu, Giovani n-a fost satisfăcut de răspunsurile celor de la Inter şi nervos s-a ridicat de la masă, anunţând că merge la preşedintele Parmei. Pe scări, Giovani este ajuns de unul dintre directorii de la Inter, de Lele Oriali, fost fotbalist valoros, care-i pune la ureche un telefon. “Am auzit glasul unei femei bătrâne, care vorbea cu accent moldovenesc, era mama lui Lele, mă ruga să nu mă supăr, şi m-am întors la negocieri, Mutu îmbrăcând tricoul vestitului Inter!” După dezamăgirea unor vorbe otrăvite de invidie de la Real Madrid şi Barca, Hagi s-a mutat la Brescia, echipă mică, dar a precumpănit sentimentul lui faţă de Mircea Lucescu, care l-a debutat. “După Mondial, aveam biletele de avion spre Mexic, unde ne înţeleseserăm să-l transferăm, când a venit telefonul de la Galatasaray, unde Gică a strălucit, povesteşte Giovani Becali. Un transfer spectaculos l-am făcut prin telefonul de pe perete de la puşcărie. Îi propusesem înainte de condamnare lui Pochettino să-l ia la Southampton pe Gardoş. Dar antrenorul a plecat şi a venit Ronald Koeman. Prin telefonul de la puşcărie, de pe perete, l-am convins să-l aleagă pe Gardoş, ca rezervă de fundaş, caracterizarea mea de băiat serios, cu calităţi, a fost recunoscută de Koeman!”.