Nenea Charles, prinţul

Sat transilvan. Ulitele, strajuite de case vechi, vechi cat vesnicia si chiar un pic mai vechi, respira liniste. Vesnicia, consemna Lucian Blaga, s-a nascut la sat. Iar de atata liniste, poetul auzea cum se izbesc de geamuri razele de luna. Doua batrane sed la poarta. Raspund la binetele trecatorilor, rari dimineata si rari mereu. Zambesc intr-un fel anume cand raspund salutului unor barbati. Al din mijloc e printul, om tare cumsecade, comenteaza pentru reporterul nimerit acolo o femeie care n-a dat jos niciodata de pe cap, de cand a ajuns muiere si a iesit in lume, broboada. Il cunosti? D-apai cum?! Si el ma stie ca doar m-o vazut si amu un an. Vine mereu. E de-al nost! Printul Charles al Marii Britanii a ajuns, in cateva sate din Transilvania, bade si nene si consatean. Titlurile lui regale si-au mai anexat o majestate, aceea de nene. E om bun si pare de-al locului. E cumsecade. E prietenos si face cu mana. Masina lui nu stropeste, in tromba, trecatorii cum fac ghiolbanii nostri ajunsi mari la punga si subtiri rau in educatie si maniere si bun simt. Nenea printul nu e ingamfat. Nu sperie gastele pe ulita si nu calca pruncii, cum s-a petrecut de atatea ori la noi, beizadelele de pe Dambovita si tiitoarele lor specializandu-se in omorat oameni. Pe zebra, in poarta casei, pe trotuar, ca prea le stau in cale amarastenii. Printul vine din alta lume. Am vazut acea lume la ea acasa si am vazut-o acum cateva zile la televizor, cu prilejul unui jubileu. Erau imagini dintr-un basm cu regina, printi, cai inhamati la calesti imperiale sau calariti de ofiteri ai coroanei, chipesi si intepeniti in sa de parca erau de portelan. Treceau printr-un oras mare si lumea, imbracata frumos, facea semne cu mana indicand dragoste si supunere fata de regalitatea care nu trecea doar in caleasca, ci era si in ei, in viata lor, in sufletul lor care inflorea in reverenta. Nenea printul vine in satele transilvane din acea lume si face cu mana prietenos satenilor carora le transmite amanuntul ca e de-al lor. Ca e om ca si ei, cu o inima in piept care, intr-o zi ar putea sa nu mai bata. Cum e printul matusa? Apoi e batran dar se vede ca e tare om si tare cumsecade.

Printul Charles intra pe o poarta din stejar peste care a trecut suta de ani. Curtea, care il inghite, lasand in spate privirii mele doar portile, e pietruita, doar atat apuc sa vad. Mai vad, pe fata alba a casei, ferestrele ca niste ochi mari de fata. Ferestrele au sprancene de lemn si gene care clipesc lateral, imbietor din obloanele lor care, de-o varsta cu vesnicia fiind, raman feciorelnice. E o casa frumoasa ca o tara. O casa veche, cu piatra in temelii si olane de pamant ars pe crestet, o casa in care sta nenea printul. E a lui. Cumpara case vechi in Romania, case pe care multi romani, inclusiv din satul meu muntenesc, Sangeru din Prahova, le uita, le abandoneaza, le pierd din memoria inimii, fara sa realizeze ca astfel devin ei insisi case parasite, fii ai nimanui pe pamant.

Bun venit nenea printule! Te astept si in satul meu unde repar tot o casa de o suta de ani, punandu-i la loc pietrele furate si grinzile rupte si cercevelele peste care a trecut tavalugul istoriei spre a o lasa mostenire celor ce vin.